Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cronica bilingvă / La chronique bilingue N° 204 : O carte despre români și despre Franța où il n’est question ni des uns ni de l’autre

În 2013 la Editura Robert Lafont a apărut un dicţionar al străinilor care au adus contribuţii importante artelor şi culturii franceze, dar şi economiei, sportului şi altor domenii. Editura Bibliomonde a preluat oarecum conceptul şi a publicat întîi o carte despre germanii care au contribuit la strălucirea Franţei, iar în octombrie anul trecut o carte intitulată Ces Roumains qui font la France (Aceşti români care fac Franţa). Autorul cărţii, Bruno Teissier, scrutează două secole de imigraţie provenind din România şi Moldova. În cronica bilingvă următoare scriitorul Virgil Tănase îşi exprimă însă unele rezerve privind criteriile utilizate de autor în cartea sa.

Ah ! je me suis dit, nimic nu poate fi mai potrivit pentru o cronică franco-română, qu’un livre intitulé « Ces Roumains qui font la France », récemment publié à Paris par la maison d’édition Bibliomonde, al cărei director este chiar autorul cărții. Voi găsi, poate, mi-am spus, răspuns la două întrebări care răscolesc azi spațiul public : ce-nseamnă să fii român et qu’est-ce que la France.

Mon enthousiasme a pris un coup lorsque je me suis aperçu que les premiers trois chapitres, qui font un tiers du volume, sunt consacrate „prințeselor” românce, rromilor și evreilor, acestora din urmă fiindu-le consacrate mai pe urmă alte două capitole, mai restrânse. Somme toute, pourquoi pas ? Si la France est, dit-on, un pays tellement marqué par l’ancien régime qu’aujourd’hui encore certains voient dans le président de la République un roi que le peuple peut décapiter sans dommage à chaque élection, de ce să nu socotim că damele aristocrației noastre ciocoiești, care se luau drept Juliette Récamier au „făcut” și ele Franța, în felul lor. Quand aux juifs et aux tsiganes, la France a tellement gros sur la conscience d’avoir déporté les uns et interné les autres jusqu’en mai 1946, încât e nu numai firesc dar și de dorit ca urmașii persecutorilor de ieri să acorde o atenție deosebită acestui subiect.

Toate bune și frumoase, numai că, prințesele ca prințesele, mais si l’on commence par laisser croire qu’il y a des Roumains qui ne le sont pas tout à fait tout en l’étant un peu sans l’être vraiment, frică mi-e nu numai că n-am să aflu ce înțelege autorul prin „români” dar și că mijește din paginile cărții o tentație  care ar putea fi considerată rasistă, ce qui serait, vous en conviendrez, déplaisant.

Mon désarroi fût encore plus grand par la suite, obligé de constater que l’auteur spune vrute și nevrute despre subiecte de care nu are habar, fără să-și dea măcar osteneala să verifice datele. Și nu numai pentru că, în ce mă privește, situează tentativa autorităților române de a mă asasina odată în 1982 și, cu câteva pagini înainte, în 1984. Regret dar n-am fost „expulzat” din România. Nici eu, nici Bujor Nedelcovici, nici Matei Vișniec dont on mentionne le nom sans considérer utile d’ajouter quelques lignes pour situer un auteur indiscutablement plus important pour les rapports franco-roumains que bon nombre de ceux qui ont droit à des présentations pas toujours succinctes – chiar dacă ei înșiși declară ritos, la paginile 27 și 113, că n-au fost și nu s-au simțit niciodată români. Et l’on peut légitimement accuser de désinvolture un auteur qui accorde tant d’importance à des gens moins diligents à faire la France mais oublie George Apostu, Doru Covrig, Victor Cupșa, Victor Roman, Theodor Cazaban, Iulian Negulescu, Leonid Arcade, Paul Barbăneagră, compozitorii Filip Lazăr, Costin Miereanu și Costin Cazaban și chiar editorul Paul Otchakovsky-Laurens dont le père était un peintre juif originaire de Bessarabie.

De même, îmi pare rău, dar Dumitru Țepeneag nu e poet, Aurora Cornu nu e antropoloagă, Vladimir Cosma nu e un transfug, termen infamant, Eugen Ionescu n-a pas « fait défection » de son poste diplomatique en 1945, lui Paul Goma nu i s-a luat cetățenia română și după 1989 aceasta nu-i putea fi refuzată întrucât nu i se putea reda ceea ce nu i se luase, etc. etc. Une même ignorance concernant l’apparition d’une conscience nationale roumaine. L’auteur ignore Școala Ardeleană și, încă și mai veche, conștiința unei origini latine consemnată de cronicari. D’ailleurs les allégations à l’emporte pièce concernant les réalités roumaines sont d’une mauvaise foi que l’ingénuité de l’auteur n’excuse pas. Mi-e greu să cred că, revenit în 1948 în România, Mihail Șora o fost « reținut cu forța », ne spune autorul, ca să devină colaboratorul apropiat al Anei Pauker, l’homme fort du régime.

L’auteur fait preuve au moins de légèreté când sugerează că Ioan Petre Culianu care publicase articole elogioase despre Mircea Eliade ar fi fost ucis la Chicago în 1991 pentru că ar fi vrut să publice anumite articole interbelice cu tentă fascistă ale acestuia, mort de câțiva ani deja. Quant aux insinuations que les autorités roumaines d’après 1989 incitent « les mineurs » à molester les tsiganes, victimes de progromes, afirmația e la fel de revoltătoare ca și încercarea a descalifica răscoalele țărănești din 1888 și 1907, înăbușite cu tunul de autorități, révoltes paysannes qui, selon l’auteur, „virent au progrome”, ce qui est un peu vite dit.

Somme toute, dans l’époque des « fake news » je ne suis pas étonné que des disciples de piètre envergure mettent leurs pas dans ceux d’Hélène Carrère d’Encausse qui, dans son ouvrage « Le Grand Frère », afirma că, ajuns prim ministru în 1956 – en fait en 1955 mais se tromper d’une année n’a aucune importance quand on est secrétaire perpétuel de l’Académie française – Chivu Stoica era „un om nou” în aparatul partidului comunist român, că în 1958 cel care sfidează Kremlinul nu e Gheorghiu Dej ci Nicolae Ceaușescu și că...  Bulgaria are o frontieră comună cu Uniunea sovietică.

De la „fake news” la „fake history” nu e decât un pas, et empêcher ce glissement mérite, il me semble, din respect pentru români pe de o parte, și pentru Franța, pe de alta, o cronică bilingvă, même si le livre dont il est question ici ne la mérite pas.