Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Covid: noi recomandări ale executivului francez, perioada vacanţelor de februarie este una cu risc

capture_decran_2021-02-04_a_19.11.15.png

În luna februarie nu se va putea schia în Franţa
În luna februarie nu se va putea schia în Franţa
Sursa imaginii: 
AFP - JEFF PACHOUD

În Franţa, premierul Jean Castex a adus joi seară noi precizări legate de mobilizarea împotriva pandemiei. Pentru moment o nouă carantină nu este prevăzută, dar rămîne un scenariu posibil în caz de agravare a contaminărilor.

Executivul francez menţine de fapt restricţiile actuale şi aduce noi  justificări pentru prelungirea lor. Deplasările în străinătate rămîn strict limitate, marile centre comerciale rămîn închise ca şi frontierele Franţei de altfel. După ora 18 francezii sunt invitaţi să nu mai iasă pe stradă.

Salariaţilor li se cere să rămînă în telemuncă cinci zile din şapte dacă se poate. Iar redeschiderea totală a universităţilor ar fi „irsponsabilă” a spus premierul. Cei care sperau să poată vedea curînd spectacole de teatru la Paris sunt dezamăgiţi.

 „Obiectivul nostru nu este de a amîna pe cît posibil o nouă carantină ci de a o evita”, a subliniat Jean Castex. Numărul de contaminări rămîne ridicat, marţi de exemplu au fost înregistrate 23 000 de cazuri iar miercuri 26 000.

În ce priveşte activitatea economică, ea cunoaşte evdent un regres dar mai mic decît la vecinii europeni ai Franţei, a mai aratat executivul de la Paris. 

Ministrul sănătăţii, Olivier Véran, a précizat că în prezent din totalul persoanelor afectate de Covid-19, 14 la sută sunt contaminate cu noile variante ale virusului. Acest procent era de numai 3,3 la sută pe 8 ianuarie. La începutul lunii martie Franţa va începe să producă mai multe vaccinuri, primul fiind cel creat de laboratorul Moderna. Patru centre farmaceutice vor produce aceste vaccinuri pe teritoriul Franţei.

În altă ordinde de iei premierul Jean Castex îi invită pe francezi să dea dovadă de civism şi să fie prudenţi, cu atît mai mult cu cît a început o nouă perioadă de vacanţe şcolare iar francezii sunt autorizaţi să se deplaseze între regiuni.