Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Douglas Murray, în Le Figaro: „Cel mai celebru antifascist din lume este acum denunţat ca fascist”

Statuia lui Churchill vandalizată în 2020 la Londra.

„Churchill anulat? Cel mai celebru antifascist din lume este acum denunţat ca fascist.” Am citat titlul unui interviu acordat cotidianului Le Figaro de eseistul britanic Douglas Murray. El comentează decizia unui liceu din Anglia de a retrage numele lui Churchill de pe frontiscipiu întrucît fostul premier este acuzat de rasism. Cotidianul de dreapta Le Figaro a publicat săptămîna trecută două reacţii indignate în urma acestei ştiri, preluată de la publicaţia britanică The Telegraph.

Prima reacţie este deci cea a lui Douglas Murray, autorul unei cărţi de succes tradusă şi în Franţa, The Madness of crowds: Gender, Race and Identity. Citez din ce spune eseistul britanic: „Faptul că Churchill i-a combătut pe nazişti şi i-a ţinut piept lui Hitler aproape singur pe scena mondială în 1940 nu prezintă nici un interes pentru aceşti militanţi. (…) Este adevărat că Churchill nu avea în privinţa chestiunilor transgenice punctul de vedere de azi, din 2021. Pentru acest lucru trebuie însă pus la zidul infamiei? (…) Dar bizareria timpului nostru constă în faptul că nişte adulţi, oameni bine informaţi, cultivaţi şi cu experienţă, îi ascultă pe nişte copii şi li se supun în loc să-i înfrunte şi să le corecteze ignoranţa.”

Eseistul canadian Mathieu Bock-Côté a publicat şi el săptămîna trecută un articol în Le Figaro şi afirmă următoarele: „Epoca noastră nu mai vrea eroi cu partea lor de umbră, ci doar sfinţi imaculaţi sau martiri ai cauzei diversitare. (…) Rasism, colonialism, sclavagism, prin aceste concepte li se face un proces popoarelor occidentale cărora nu le mai rămîne decît să-şi asume o lungă pocăinţă şi răscumpărare a păcatelor.”

În articolul său Mathieu Bock-Côté reaminteşte şi cazul lui J.K. Rowling, autoarea seriei de romane Harry Potter, acuzată de transfobie, precum şi faptul că în California a fost retras numele lui Abraham Lincoln de pe frontiscipiul unei şcoli tot în numele luptei împotriva rasismului. Culmea este că o lume întreagă ştie că Lincoln, în istoria Americii, este simbolul luptei pentru emanciparea sclavilor negri. S-ar părea însă că lui Lincoln i s-au găsit fraze şi afirmaţii rău intenţionate la adresa amerindienilor.

În revista Le Point, tot săptămîna trecută, editorialistul Franz-Olivier Giesbert constată că ideologia extremei stîngi americane, şi practica anihilării personalităţilor, aşa-numita cancel culture, vin şi peste Franţa. Editorialistul francez denunţă „ura faţă de universalism” a acestor militanţi, furia cu care pun la index pe oricine le stă în faţă. „Aceşti oameni ne întorc în epoca Inchiziţiei”, mai scrie Franz-Olivier Giesbert şi ajunge la următoarea concluzie: „Suntem pe cale să ne închidem şi noi, în Franţa, cu doar cîţiva ani de întîrziere faţă de Statele Unite, într-o viziune sfărîmătoare şi sfărîmată a culturilor. La jumătatea secolului trecut Claude Lévi-Strauss ne-a pus în gardă în legătură cu acest pericol în cartea sa Rasă şi istorie. Este adevărat însă că aceste curente beneficiază de aliaţi puternici în Franţa: demagogia, electoralismul, spiritul de imitaţie, inclusiv starea de paralizie monotonă provocată de pandemie”.

Personal observ că toate aceste curente născute în universităţile americane ca o emanaţie a extremei stîngi sunt criticate în Franţa în special de presa de dreapta. Publicaţiile de stînga rămîn timide, ca şi cum s-ar teme să nu fie ele însele luate de un tsunami ideologic. Istoric vorbind, stînga franceză a comis multe erori, dacă nu cumva toate erorile posibile proslăvind întîi stalinismul, iar între 1939 şi 1941 chiar şi alianţa dintre Stalin şi Hitler, iar mai apoi troţkismul şi maoismul… În 1968 a fost oarecum la modă, în rîndurile stîngii, chiar şi toleranţa faţă de pedofilie, după cum arată filozoful Luc Ferry într-un articol publicat pe data de 3 februarie în Le Figaro.

Va comite oare stînga franceză şi această nouă eroare, de a nu opune un baraj critic în faţa celor care îndeamnă acum la un fel de război împotriva rasei albe, la un fel de rescriere totală a istoriei prin prisma unor concepte recente? Delirul merge foarte departe. O militantă feministă de stînga, dar universalistă, Caroline Fourest, arăta într-o carte de-a ei (Génération offensée, Editura Grasset) că în Canada studenţii unei universităţi au cerut suprimarea cursurilor de yoga pentru a nu risca să fie acuzaţi de apropriere culturală.

Toate adevărurile sunt importante şi trebuie spuse chiar şi cu întîrziere, dar epurarea culturală este o imensă eroare, o întoarcere spre evul mediu. Fărămiţarea culturală de care vorbea editorialistul francez Franz-Olivier Giesbert este de fapt o tendinţă de natură să ne ducă înapoi la o lume formată din clanuri, triburi, cercuri, dintr-o infinitate de minorităţi de fapt. În istoria umanităţii au existat întotdeauna gînditori care au încercat să afle ce anume au în comun toţi oamenii şi toate comunităţile umane. Aşa s-a născut şi universalismul, ca doctrină filozofică, şi stînga a fost cea ca l-a promovat o lungă perioadă de vreme. Procesul pe care extrema stîngă îl face acum universalismului este o gravă înfrîngere în primul rînd a stîngii.