Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cronica bilingvă/La Chronique bilingue N° 206. Onirismul românesc et la gauche de la gauche

product_9782818043905_195x320.jpg

Image source: 
Editions P.O.L.

Editura P.O.L. publică jurnalul lui Dumitru Țepeneag intitulat Un Roumain à Paris, qui est déjà sorti en Roumanie en 2016 dans le troisième volume de ses œuvres publiées aux éditions Tracus Arte.

Le volume qui sort aujurd’hui à Paris suit fidèlement l’édition roumaine, cu excepția a circa 20 de pagini din toamna anului 1968, care nu puteau fi cuprinse în acest  „jurnal parizian” pentru că fuseseră scrise la București, în vâltoarea care se iscase printre scriitori în urma intervenției sovietice la Praga. Revenu deux années plus tard à Paris, Dumitru Tsepeneag décide de tenir un journal où il se propose de consigner des opinions et des sentiments intimes, qu’il s’interdisait de laisser passer dans ses œuvres de fiction. Ses notes couvrent les années 1970, dar am greși dacă am considera că aceste însemnări nu sunt de cea mai stringentă actualitate. Într-adevăr, se întâmplă uneori ca istoria să meargă îndărăt et soudain nous nous trouvons confrontés à des questions vieilles de quelques décénies, dont le principal mérite est de nous signifier que nous tournons en rond.

Ajunși la răscrucea de unde am luat drumul care ne-a adus de unde am plecat, nu trebuie să ne mire că editura unde Dumitru Tsepeneag și-a publicat majoritatea romanelor trouve aujourdhui profitable pour le lecteur occidental de découvrir les observations et les réflexions d’il y a cinquante ans d’un écrivain roumain que les autorités de l’époque avaient contraint à l exil – trebuie amintit că Dumitru Tsepeneag este singurul român căruia i s-a luat cetățenia pe care, din punctul de vedere al autorităților române, n-o pierdeau nici măcar cei care, în străinătate, renunțau la ea și la pașaportul românesc – je le dis pour rectifier des affirmations inexactes dont j’ai eu l’occasion de signaler ailleurs la mauvaise foi. Parenthèse fermée, notele din anii 70 ale lui Dumitru Țepeneag dau de gândit pe cel puțin două planuri de maximă importanță.

Pe de o parte, pe plan politic, al istoriei dacă preferați, c’est à dire du point de vue de l’évolution des sociétés. D’autre part, ses considérations concernant le « courant onirique roumain » remettent en question toute une esthétique du XXe siècle qui hérite des époques précédentes o nețărmurită încredere în rațiune și în pruncul supradotat al acesteia, știința. Mental întârziate și filozofic depășite, toate modernismele secolului al XX-lea pleacă de la ideea că lumea este cognoscibilă et s’emploient à en dissiper les mystères par l’écriture automatique des surréalistes, supposée mettre au jour l’inconscient, ou par « le niveau zéro de l’écriture » voué à dépouiller le réel d’un regard anthropocentriste. Acestora onirismul românesc le opune ideea că vom fi întotdeauna confruntați cu o întrebare căreia nu-i pot răspunde nici rațiunea, nici știința, care pot explica evoluția a ceea ce există dar nu ne pot spune de ce ceea ce există există. Ce qui impose, il me semble, une révision radicale de notre regard sur la pensée esthétique des derniers siècles.

Et c’est aussi le cas des sociétés issues d’une pensée dont l’aboutissement est le marxisme, care se pretinde, nu-i așa ? un materialism ȘTIINȚIFIC. Marx definește ȘTIINȚIFIC legile economiei de piață pe care se întemeiază societatea capitalistă, la care țările foste de dincolo de cortina de fier s-au întors cu coada între picioare, pour se trouver aujourd’hui confrontées aux crises qu’elles n’avaient déjà pas réussi à résoudre il y a un siècle.

A croire que Dumitru Tsepeneag, et à l’époque il n’était pas, loin de là, le seul de cet avis, avea dreptate să creadă, împreună cu un număr important de intelectuali „disidenți” din țările din Est, că pentru a depăși crizele recurente ale societăților noastre, soluțiile nu trebuiesc căutate la dreapta, mais, disaient-ils, en dépassant la gauche par la gauche.