Cronica pariziană: Pe urmele lui Marcel Proust la Paris

În căutarea timpului pierdut, opera romanescă a lui Proust, conţine multe referinţe la Oraşul Luminilor. Cînd descrie locuri pariziene, palate, saloane, cafenele, parcuri, pieţe Proust nu intră în foarte multe detalii, cum este cazul la Balzac. Dar Parisul reprezintă cadrul în care se mişcă, visează, se îndrăgostesc, se întîlnesc, discută sau agonizează existenţial multe dintre personajele proustiene.

Numeroşi critici, istorici literari sau ghizi turistici propun de altfel itinerarii proustiene la Paris cu escale inevitabile la Café de la Paix, pe bouvardul Champs-Elysées, la Gara Saint-Lazare, la Hotelul Ritz sau în Bois de Boulogne, pădurea din vestul Parisului.

Café de la Paix este un loc încărcat de mitologie. Pentru cei pasionaţi de universul lui Proust o întîlnire cu fantomele unora dintre personajele sale este garantată în această cafenea tipică pentru perioada la belle époquei. Ea se află la doi paşi de Opera Garnier, adresa exactă fiind 5, Place de l’Opéra. Iniţiaţii ar putea, de exemplu, să se aşeze la aceeaşi masă cu personaje precum Robert de Saint-Loup, baronul Charlus şi  Prinţul de Orléans… Dar şi fantoma lui Proust poate fi întîlnită în acest loc unde scriitorul mergea des… De altfel şi alţi confraţi ai lui au frecventat cafeneaua în lunga sa epocă de glorie: Maupassant, Flaubert, Victor Hugo, Emile Zola, Oscar Wilde, André Gide. Aici venea şi Hemingway iar biografii scriitorului american spun că multe pagini din romanul Fiesta sunt scrise în Café de la Paix. Acest loc de viaţă şi de pelerinaj al protipendadei pariziene s-a născut la ora la care baronul Haussman revoluţiona din punct de vedere urbanistic Parisul, şi a devenit un loc de întîlnire monden pe vremea lui Napoleon al III-lea. Chiar şi azi şi-a păstrat acest statut deşi turismul a schimbat mult faţa lumii.

Dar să revenim la Proust. Bulevardul Italienilor (Boulevard des Italiens) sunt un alt cadru în care evoluează unele dintre personaje lui Proust.  Precizez în paranteză că în cele peste 3000 de pagini de roman scrise de el mişună în jur de 2400 de personaje, reale sau imaginare. Pe unele le regăsim deci pe marile bulevarde, dar Proust schimbă numele restaurantelor. Probabil că a avut motivele sale astfel încît restaurantul Lame să devină La Maison Dorée, sau Weber să devină Le Café anglais. O secvenţă importantă din romanul O iubire a lui Swan are loc la ieşirea din unul din aceste restaurante, acolo o întîlneşte Swan pe Odette.

Pădurea din vestul Parisului, le Bois de Boulogne, este şi ea plină de fantomele unor personaje proustiene. Proust îi dedică rînduri de o mare densitate emoţională, o numeşte chiar grădina femeilor. Şi pe bună dreptate, unele personaje din romanele sale îşi dau întîlnire sau se observă sau se lansează în jocuri de seducţie în acest imens parc amenajat tot pe vremea lui Napoleon al III-lea. Scenografia sa era perfectă pentru ceea ce „lumea bună” de atunci iubea atît de mult:  să vadă şi să fie văzută. În tot felul de pavilioane, de chioşcuri, de restaurante şi de săli de concert diseminate în Bois de Boulogne personajele proustiene defilează ca pe o scenă. Scriitorul consideră că şarmul acestei grădini constă în „caracterul ei artificial”, observaţie justă pentru că locul nu este nici pădure sălbatică nici parc urban ci un amestec… Iată un pasaj concludent: „Se simţea, în Bois de Boulogne că nu era doar o pădure, că răspundea unui scop străin de viaţa arborilor. Exaltarea pe o care o resimţeam în acest loc nu era provocată doar de faptul că puteam admira toamna, ci de dorinţă. Priveam deci arborii cu o tandreţe nesatisfăcută întrucît ea se dirija dincolo de ei, spre frumoasele femei care se plimbau în fiecare zi timp de cîteva ore printre arbori.” Dacă Proust ar vedea cum eleganta Bois de Boulogne a devenit astăzi şi un loc al prostituţiei sordide, probabil că ar rămîne foarte dezamăgit.

Imposibil de repertoriat toate locurile din Paris unde îşi fac apariţia personajele lui Proust, şi nici cele frecventate de Proust însuşi. Există numeroase site-uri literare dedicate acestui mare scriitor de unde aflăm, de exemplu, adresele saloanelor unde se ducea cu asiduitate. Iată doar două astfel de adrese avînd legătură cu România. Pe strada Courcelle numărul 69 se afla salonul ţinut de Hélène Brancovan, văduva prinţului Alexandru Bibesco şi mama lui Antoine Bibesco, devenit din 1899 un foarte bun prieten al lui Proust. O altă adresă este 34, avenue Hoche, unde se afla salonul ţinut de Anna de Noilles. Coincidenţa face că la Muzeul Carnavalet dedicat istoriei sunt reconstituite faţă în faţă două camere: una a lui Proust şi alta  a lui Anna de Noailles.

Un alt loc unde iubitorii universului proustian pot merge să viseze şi să se gîndească la idolului lor este Hotelul Ritz. Un sublim palace, de fapt, cel mai apreciat de scriitor în epoca respectivă. Hotelul a decis mai tîrziu să-i aducă un omagiu celui care a scris În căutarea timpului pierdut şi unul din spaţiile stabilimentului se numeşte Salonul Proust. Amatorii de reverii literare, chiar dacă nu locuiesc la Hotelul Ritz, pot totuşi bea un ceai à la française în acest salon şi se pot gîndi la Marcel Proust.

Admiratorii operei lui Proust vor avea în curînd, mai precis pe data de 18 martie, bucuria de a citi, publicate de Editura Gallimard, 75 de pagini inedite datînd din perioada cînd el îşi scria opera fluviu, între 1913 şi 1927. Proust a scris atît de mult şi a fost atît de exigent cu sine însuşi încît nu este exclus ca să mai existe ascunse pe undeva pagini nepublicate. În 2019 editura Fallois a publicat deja nişte texte de Proust rămase necunoscute, intitulate Misterioasa coresondenţă şi alte nuvele inedite.

Dacă anul acesta lumea literară sărbătorieşte 150 de ani de la naşterea lui Proust, anul viitor ea va comemora o sută de ani de la moartea scriitorului. Biblioteca Naţională a Franţei a prevăzut o mare expoziţie dedicată scriitorului. Să sperăm că pînă atunci virusului, devenit inamicul numărul unu al culturii, va dispărea şi că se vor redeschide muzeele în Franţa.