Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


„Fenomenul Stalin” o carte de Vladimir Fedorovski care ne ajută să înţelegem fenomenul Putin

stalin.jpeg

Sursa imaginii: 
Editions Stock

„Fenomenul Stalin” se intitulează o carte apărută în octombrie anul trecut în Franţa la Editura Stock sub semnătura lui Vladimir Fedorovski. Autorul a fost diplomat şi purtător de cuvînt al politicii de deschidere, Perestroika, lansată cu 35 de ani în urmă de Mihail Gorbaciov în Uniunea Sovietică. Între timp Vladimir Fedorovski a devenit un scriitor de succes iar unele dintre cărţile sale au devenit best-sellers internaţionale, de exemplu „Romanul lui Rasputin”. Să revenim însă la „Fenomenul Stalin” pentru că această carte ne poate ajuta să înţelegem şi „fenomenul Putin”, precum şi noul război rece dintre Rusia de astăzi şi Occident.

Pe măsură ce trece timpul, în imaginarul colectiv al ruşilor Stalin se impune ca „salvator al patriei”, ca fiind omul providenţial care a învins „barbaria nazistă” responsabilă de moartea a 27 de milioane de ruşi. Chiar de la prima pagină Vladimir Fedorovski ne furnizează această concluzie şi ne obligă să reflectăm la ea. Lui Stalin i se iartă erorile economice gigantice, colectivizarea forţată care s-a soldat cu un genocid în Ucraina, i se iartă teroarea declanşată de el între 1937 şi 1938 cînd au fost executate sute de mii de persoane considerate ostile revoluţiei, printre ele numărîndu-se între 30 000 şi 40 000 de ofiţeri ai Armatei Roşii. Lui Stalin i se iartă metodele utilizate în timpul războiului cînd nu i-a păsat nici o secundă de pierderile umane şi cînd soldaţii mergeau la atac cu comisarii poporului în spatele lor, gata să execute pe oricine ar fi dat cu un pas înapoi… Lui Stalin i se iartă şi Pactul Ribbentrop-Molotov, cînd s-a aliat cu Hitler, precum şi multe, multe altele.

Cum se explică acest lucru? Iată doar un început de explicaţie, citez din ce afirmă Vladimir Fedorovski: „Neostalinismul rus este prezent la toate nivelurile societăţii, civile sau militare, cu ramificaţii inevitabile spre nostalgicii comunismului, spre mediile universitare şi spre mediile de informare. (…) În contextul pandemiei de coronavirus Stalin rămîne mai mult ca niciodată simbolul inconturnabil al mobilizării ţării în faţa unui nou pericol naţional.”

Capitolul introductiv al cărţii lui Vladimir Fedorovski se intitulează „Stalin superstar”, iar titlul captează foarte bine un fenomen în spatele căruia se află, evident, un anume Vladimir Putin. Dar în această operaţiune de reconstrucţie a mitului Stalin trebuie să recunoaştem că actualul preşedinte rus a fost ajutat şi de erorile occidentalilor.

Deschid aici o paranteză. Pe data de 2 martie Mihail Gorbaciov, omul care a pus capăt războiului rece din a doua jumătate a secolului trecut, a împlinit 90 de ani. S-ar părea că i-au trimis felicitări mulţi şefi de stat şi de guvern din toată lumea, inclusiv Vladimir Putin. Gorbaciov a fost un reformator sincer iar între 1985 şi 1991 a cerut cu insistenţă ajutor economic occidental pentru a moderniza Uniunea Sovietică. Occidentalii nu au ridicat însă atunci nici un deget în ajutorul lui Gorbaciov, şi au ratat astfel ocazia de a cîştiga „inimile şi minţile ruşilor”. Această ultimă expresie nu îmi aparţine, au folosit-o strategii americani în Irak şi în Afganistan în cursul ultimelor două decenii, cînd şi-au propus ca prin investiţii masive în economie să se facă acceptaţi şi apreciaţi de populaţie. Păcat că această doctrină nu a fost aplicată la ora cînd ruşii ar fi putut fi cîştigaţi sufleteşte… Pentru că acum cei mai mulţi dintre ei chiar cred ceea ce le spune Putin, şi anume că Occidentul vrea să „încercuiască Rusia” şi să o distrugă.

Revenind la „Fenomenul Stalin”, unul din meritele cărţii este şi acela de a aborda subiectul incredibil al fascinaţiei intelectualilor de stînga occidentali faţă de liderul de la Kremlin. Stalin a beneficiat de fapt, explică Vladimir Fedorovski, de marea înfrîngere suferită de social-democraţia europeană în contextul primului război mondial. Mai precis, această social-democraţie nu a reuşit să împiedice războiul, ba mai mult chiar, o întreagă lume a avut imaginea cumplită a milioane de proletari care, mobilizaţi de guvernele lor, s-au măcelărit între ei pe diferite fronturi… Nu întîmplător deci după război Revoluţia bolşevică şi apoi Stalin au devenit „farul” aspiraţiilor spre o lume mai bună. Vladimir Fedorovski citează, pentru a-şi ilustra teza, numeroase „enormităţi” debitate mai ales de intelectuali, scriitori şi artişti francezi, laude incredibile aduse lui Stalin de romancierul Romain Roland de exemplu sau de poetul Louis Aragon.

Iată ce scria Aragon la moartea lui Stalin, în 1953: „Franţa îi datorează lui Stalin tot ceea ce acesta a făcut, de cînd se află în fruntea Partidului bolşevic, pentru ca poporul sovietic să fie invincibil. (…) Franţa îi datorează lui Stalin existenţa ca naţiune… Să-i mulţumim lui Stalin că a făcut posibilă forjarea acestui popor sovietic garant al independenţei franceze…”

Cartea lui Vladimir Fedorovski este una concepută pentru marele public, astfel încît după cele 331 de pagini parcurse oricine să poată avea, dincolo de marele capitol al războiului, o imagine şi despre tinereţea lui Stalin, despre anii ascensiunii sale, despre megalomania sa, despre antisemitismul său, despre imensul său talent de manipulator, despre viaţa sa intimă. Fedorovski mai arată că după deschiderea arhivelor de la Moscova, favorizate de Gorbaciov şi apoi de Ielţîn, acum ele s-au închis, pentru că explorarea lor pînă la capăt riscă să aducă în lumină lucruri terifiante.

Fedorovski povesteşte şi anecdote amuzante. De exemplu faptul că Stalin ar fi vrut să deschidă el, călare, marea paradă a victoriei în 1945. Din acest motiv a început să ia şi lecţii de călărie, dar calul, insensibil la puterea lui Stalin, l-a trîntit la un moment dat pe tătucul popoarelor la pămînt. Aşa că Stalin l-a lăsat pe mareşalul Jukov să-şi facă apariţia în fruntea trupelor, pe cal.

În finalul cărţii Fedorovski le transmite un nou mesaj occidentalilor: „Dacă occidentalii persistă să considere Rusia ca o putere ostilă, poporul rus, bîntuit de imaginea citadelei asediate, riscă să se replieze în sinea sa, să facă abstracţie de teroarea totalitară şi să nu vadă în Stalin, acest imens tiran, decît figura glorioasă a Rusiei eterne”.

Aş încheia acestă croincă de carte cu încă o constatare, personală: în timp ce ruşii îşi celebrează pînă la fanatism figurile eroice, occidentalii împing spiritul critic pînă la ridicol şi îşi demolează figuri legendare precum Lincoln, Churchill sau Napoleon. Fenomenul Stalin se hrăneşte deci şi cu o anumită ură de sine a Occidentului.