Siria: zece ani de la izbucnirea unei revoluţii transformată în conflict regional şi o imensă dramă umană

Zece ani de război civil şi de conflict internaţionalizat, o revoluţie deturnată de jihadişti, în jur 387 000 de morţi, 12 milioane de refugiaţi,  5 600 000 de sirieni exilaţi în Turcia, în Liban şi în Europa, un dictator aflat în continuare la putere şi o gravă înfrîngere a democraţiei şi a Occidentului: iată, într-o singură frază, ce reprezintă criza siriană. Putem adăuga la acest tablou o economie distrusă, o populaţie epuizată afectată de sancţiuni şi o modificare a peisajului geopolitic regional unde Iranul, Turcia şi Rusia îşi plasează pionii în detrimentul Uniunii Europene şi al Statelor Unite.

Primul gest revoluţionar în Siria a avut loc în oraşul Derra unde nişte elevi au scris la un moment dat pe un zid Doctore, este rîndul tău. Sloganul revoluţionar era o aluzie la faptul că Bachar al-Assad are la bază studii de oftalmologie, dar şi la faptul că revoltele arabe păreau pe calea cea bună iar dictatorii începuseră să cadă unul după altul. Doctorul al-Assad însă, în jurul căruia comunitatea şiită, din Siria, minoritară, a rămas sudată, se află în continuare la conducere deşi el este acum mai degrabă şef peste un cîmp de ruine.

Occidentalii au fost cît pe ce să intervină şi să bombardeze Damascul în vara anului 2013 după ce Bachar al-Assad a recurs la arme chimice împotriva rebelilor, dar au dat înapoi speriaţi că prăbuşirea dictatorului ar putea crea un vid de putere şi favoriza apriţia unui califat jihadist.

Occidentalii au făcut tot posibilul pentru a sprijini constituirea, în Siria, a unei coaliţii rebele pro-democratice şi non-jihadiste. La un moment dat în jur de o sută de ţări din lume au recunoscut autoritatea unei astfel de alianţe. Puternic înarmaţi de Arabia Saudită şi de Qatar, însă, integriştii suniţi au fost cei care au furat Revoluţia (ca să folosesc un terment utilizat şi în România după căderea comunismului). Iar treptat a devenit tot mai evident că în ciuda barbariei purtînd marca Bachar al-Assad, în Siria se înrădăcina o formă şi mai cumplită de bestialitate, cea purtînd marca Organizaţiei stat islamic.

Acest joc macabru al istoriei l-a plasat pe, doctor de partea cea bună a baricadei. Ajutat iniţial de iranieni, iar din 2015 de ruşi, oftalmologul Bachar al-Assad a operat un fel de iluzie optică: a devenit „aliatul” Occidentului împotriva jihadismului, protector al kurzilor şi al altor minorităţilor cum ar fi cea creştină. 

Franţa, multă vreme, după cum arăta recent un analist în Le Figaro, a adoptat o poziţie de refuz în acelaşti timp a lui Bachar al-Assad şi al jihadiştilor. Laurent Fabius, la ora aceea ministru de externe, utiliza această expresie, ni Assad, ni Daech. Pînă la urmă, însă, şi Franţa s-a văzut obligată să-şi modifice priorităţile şi să accepte victoria de facto a lui Bachar al-Assad.

În prezent chiar şi sirienii pro-Assad încearcă să părăsească Siria unde nimeni nu întrevede vreo schimbare în bine. Cu Bachar al-Assad în frunte, astăzi în vîrstă de 55 de ani, Siria nu se poate reforma, iar dispariţia lui ar însemna haosul. Sancţiunile economice occidentale, insecuritatea şi faptul că regimul nu controlează integralitatea teritoriului frînează reconstrucţia.