Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Florin Niculescu: Pentru mine vioara e un instrument care ține de o gingășie aparte a lucrurilor. Poți să spui te iubesc în timp ce un violonist cântă o melodie suavă

600x337_niculescu-florin4teteric_garault.jpg

Cvartetul lui Florin Niculescu (stânga): Philippe Aerts, contrabas (în picioare cu càmasa cu motiv albastru), Bruno Ziarelli, baterist (asezat pe masà, în dreapta) si Hugo Lippi, chitarà (asezat, dreapta).
Cvartetul lui Florin Niculescu (stânga): Philippe Aerts, contrabas (în picioare cu càmasa cu motiv albastru), Bruno Ziarelli, baterist (asezat pe masà, în dreapta) si Hugo Lippi, chitarà (asezat, dreapta).
Sursa imaginii: 
Eric Garault

In ciuda pandemiei care afectează Franţa de mai bine de un an de zile, violonistul rom de origine română Florin Niculescu, stabilit la Paris de trei decenii, a lansat pe piaţă un nou CD intitulat „Le temps des violons” (Timpul viorilor) la casa de discuri Label Ouest. Descris de specialiştii drept unul dintre cei mai mari violonişti de jazz „manouche” din lume sau „urmaşul lui Stéphane Grappelli”, Florin Niculescu dedică această nouă apariţie discografică principalelor 4 figuri ale „şcolii franceze de vioară”. Pe noul CD, Florin Niculescu trece în revistă toate formulele – duo, trio, cvartet şi chiar cvintet alături de un alt nume ale jazz-ului manouche, Stochelo Rosenberg.

Florin NICULESCU: „Le temps des violons” l-aș traduce „timpul viorilor”. Timpul viorilor este un titlu pentru care mi-a venit inspirația tot la un pahar de vin roșu, când înregistram acest disc într-un mare teatru din Longjumeau. Este un teatru în suburbia Parisului, foarte aproape de Paris, unde am avut plăcerea să stau patru zile ca să putem să elaborăm muzica acestui disc, împreună cu colegii mei Hugo Lippi la chitară, Philippe Aerts la contrabas și Bruno Ziarelli la tobe, percuție. Am avut plăcerea să îl invit pe marele chitarist gipsy Stochelo Rosenberg, care vine în acest disc și cântă trei melodii cu noi. Pentru mine vioara e un instrument  care ține de o gingășie aparte a lucrurilor. Faci curte unei femei, îi cânți ceva frumos la vioară. Poți să spui te iubesc în timp ce un violonist cântă o melodie languroasă sau suavă. Producătorii care sunt  în spatele acestui CD, a acestui proiect au găsit un titlu formidabil. Le Temps des Violons sună foarte duios. Și am ales un repertoriu în consecință. Este un repertoriu care vorbește despre melodiile standard de jazz american, cântece ale lui Cole Porter, marele compozitor american George Gershwin. Sunt şi două, trei compoziții personale.

Vasile DAMIAN: Un omagiu adus școlii franceze de vioară, mai degrabă o dedicație pentru această școală franceză și în particular pentru cele patru figuri care te-au precedat. Vorbește-ne puțin despre aceste patru figuri ale viorii franceze.

F.N: Am avut ideea să vorbesc despre violoniștii care m-au influențat în această muzică pe care o cânt astăzi, de aproape 30 de ani. Amintesc și dedic acest disc celor mai importanți violoniști din lume, din punctul meu de vedere. O epocă fantastică, la Belle époque, în care a trăit și și-a dezvoltat cariera marele violonist Michel Warlop. A fost un violonist cu o predilecție spre clasic. A devenit unul dintre cei mai mari improvizatori din muzica de jazz. Asta se întâmpla prin 1928 – 1930, în la Belle epoque. Apoi, m-am gândit la Stephane Grappelli, idolul și meșterul meu, inspiratorul meu și motivul pentru care eu am venit în Franța.

V.D: Și al cărui urmaș ești prezentat tot timpul...

F.N: Eu sunt măgulit și nu pot să fiu decât bucuros că presa de specialitate și scena muzicală de specialitate mă consideră urmașul lui. Jean-Luc Ponty, un mare violonist de jazz care a electrificat vioara pentru prima dată și a avut un succes extraordinar. Și regretatul Didier Lockwood, care mi-a fost prieten și un mare violonist, un improvizator absolut fantastic și profund în muzica de jazz și nu numai.

V.D: Ați compus chiar o suită pentru cei patru care v-au precedat.

F.N: Absolut, mi-a venit ideea de a compune o suită care ține aproape 15 minute. Această suită este compusă din mai multe părți care sunt dedicate violoniștilor care m-au influențat pe mine cel mai mult. Prima partea am numit-o Clasicianul. Este dedicată celui care a fost Michel Warlop, care a trăit în epoca 1928, cum spuneam, la Belle epoque. A doua parte este numită Swing Wave, un val de swing sau o undă swing. Este dedicată meșterului care m-a inspirat cel mai mult în cariera mea, Stephane Grappelli. A treia este Romanticul. Este dedicată lui Jean-Luc Ponty, care a creat un romantism în muzica de jazz, din punctul meu de vedere. Penultima parte este The Fusional, o fuziune între toate stilurile care s-au creat. Este dedicată lui Didier Lockwood. Și un final care îmi aparține, unde am vrut să concluzionez prin acest final și să pun punctul pe i. E un final în care eu m-am inspirat din toți acești mari violoniști. E cu o tentă mai mult personală, unde influențele mele, din țara mea de origine, România, se aud.

V.D: Spuneam că o dedicați școlii franceze, dar nu ați uitat de unde ați venit, cum ați și amintit chiar acum, în textul pe care l-ați scris pentru acest CD. Reveniți asupra copilăriei dumneavoastră. Ne reamintiți legăturile ombilicale pe care le aveți cu vioară. Și îl citați pe George Enescu, originar, ca și dumneavoastră, din țara în care vioara este instrumentul rege, după cum spuneți.

F.N:  Eu am venit în această lume, pe acest pământ, într-o familie extraordinară. Mama mea este violonistă pianistă. Tatăl meu este un foarte cunoscut violonist în România. Sora mea este violoncelistă. Fratele mamei a fost violonist la Opera Română. Mi s-a părut normal ca eu să fiu violonist. Am avut șansa să mă nasc în această familie. Am crescut, m-am dezvoltat într-un mediu adecvat pentru că am făcut muzică în casă. Puteam să facem cvartete, să cântăm împreună. Ne amuzam într-un mod extraordinar de plăcut. Am găsit de cuviință că în familia noastră instrumentul vioară este rege, nu regină. Se spune că vioara este regină și nu rege. Vioara în familia Niculescu este un rege neîncoronat.

V.D: Pe acest ultim disc al dumneavoastră aveți diverse melodii. Faceți un duo. Faceți un trio. Aveți un cvartet și chiar un cvintet cu Stochelo. Cum ați ajuns la această formulă și de ce?

F.N: Am vrut o diversificare în acest CD. Din această cauză am ales să fac duo, trio, cvartet și toată formația, cvintet. Este mult mai interesant și sunetul este mult mai diversificat. Iar auditoriul poate să găsească mult mai repede un gust pentru fiecare ureche. Am văzut cum se comportă reacția publicului când cântăm în duo, când cântăm în trio, când cântăm în cvartet. Sunt diferite gusturi. Am ținut cont, chiar dacă publicul a lipsit de la această înregistrare.

V.D: Ce a fost cel mai greu? Ați invocat această perioadă pe care o trăim și în care ați înregistrat acest disc. Care au fost dificultățile ca în pandemie să scoți, să faci un disc nou? Concret, cum s-a lucrat?

F.N: Acest proiect s-a făcut exact cu un an înainte să înceapă pandemia. Este o întrebare care vine și străpunge inima ca o lance de fier. Artistul este pus într-o dificultate de creație, materială, spirituală, morală. Nu putem să avem legătura normală, cinstită, adevărată cu publicul nostru, pe care noi ni l-am câștigat în timp. Sunt aici de 30 de ani. Am făcut spectacole și fac intervenții pe scenă, câte 150 de ori pe an în toată lumea. Nu putem să ne exprimăm și să simțim aceeași dorință și aceeași energie. Schimbul de energii care se întâmplă între artist și public este un suflu. Este un ping-pong permanent care se întâmplă între artist și public. Este o creație, este energie. Este o dragoste pe care publicul o primește și artistul o primește. Asta nu putem să o simțim pe ordinator.

V.D: Aveți vreo speranță? Când aveți speranță să vă regăsiți cu acest public? Înțeleg că acesta vă lipsește cel mai tare.

F.N: Nu văd o gaură de lumină în tunelul în care ne aflăm. Astăzi avem o informație, mâine avem o altă informație. Astăzi zici că e mai bine și mâine e mai rău. Sunt de părere că am înnebunit cu toții. Că nu mai știm pe ce lume trăim. Suntem toți într-o așteptare, dar nu știm ce așteptăm. E o chestie confuză. Eu încerc să o iau într-o manieră umoristică, ca un sketch. Sper să reușim să ieșim din acest impas și cei care ne conduc și ne vor binele, să ne vrea într-adevăr binele. Să ne lase să ne câștigăm existența. Să fim eroi în familiile noastre, pentru copiii noștri. Să putem să aducem o pâine pe masă.