Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Roland-Garros 2021, amânat?

rg.jpg

Finala de la Roland-Garros, editia 2018 (ilustratie).
Finala de la Roland-Garros, editia 2018 (ilustratie).
Image source: 
CHRISTOPHE SIMON / AFP

Din cauza crizei sanitare care afectează ţara, Internaţionalele de tenis ale Franţei ar putea fi din nou amânate. Ipoteza nu este exclusă de Roxana Mărăcineanu, ministra franceză a Sporturilor.

Invitata radioului France Info, Roxana Mărăcineanu nu a exclus nicio ipoteză, inclusiv o amânare a Internaţionalelor de tenis ale Franţei. Cunoscută mai bine sub numele de Roland-Garros, competiţia de mare şlem este programată în mod normal între 23 mai şi 6 iunie. Situaţia sanitară din Franţa ar putea însă da peste cap planurile organizatorilor.

In interviul acordat confraţilor noştri, ministra franceză a Sporturilor a recunoscut că ia în calcul cu organizatorii turneului o amânare a acestuia, aşa cum s-a întâmplat şi anul trecut, tot din cauza epidemiei de Covid. Ediţia 2020 a turneului de mare şlem de la Paris avusese loc în septembrie anul trecut. «Cu toate că sportul de performanţă este la adăpost, încercăm să facem totul pentru a evita şansele de focar, de propagare a virusului printre sportivii profesionişti» a mai spus sâmbătă Mărăcineanu.

Mai puţin categoric decât membra guvernului de la Paris, Gilles Moretton, noul preşedinte al Federaţiei franceze de tenis, estimase miercuri într-un interviu acordat agenţiei France Presse că are pe masă toate scenariile posibile pentru ediţia 2021 a turneului de la Roland-Garros. «Toate scenariile, cu excepţia unuia, cel în care deschidem complet arena marelui public. Ne putem însă imagina un turneu fără spectatori sau cu un public redus. Suntem gata pentru oricare dintre opţiuni» a mai declarat responsabilul tenisului francez. Moretton a exclus însă atunci ipoteza unei amânări dar şi idea ca turneul să le impună jucătorilor vaccinarea, «chiar dacă un jucător precum Rafael Nadal ar pretinde acest lucru».

 
Roland-Garros 2021, amânat?