Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cronica bilingvă / La Chronique bilingue N° 210. Une joie și o îngrijorare

Toată Franța râde, cântă și dansează, par groupes qui ne dépassent pas six personnes, certes, loi sanitaire oblige, toutes munies de masques chirurgicaux – care n-au hazul măștilor de carnaval deși, după unii doctori, nu sunt mai eficace decât acestea în zăticnirea pandemiei… ! et impérativement dans des endroits ouverts – unde vântul joacă rolul agenților sanitari, așa cum șoarecii ar trebui să înlocuiască gunoierii care, de când au înlocuit tomberoanele cu mașini, au devenit „poluanți” – c’est du moins l’avis de certains écologistes du conseil municipal de Strasbourg…

Bon bref, les Français se réjouissent, et ils ont bien raison ! La France est sur le point d’obtenir la reconnaissance mondiale de ce qui est bien d’avantage qu’une pratique culturelle digne de figurer dans le patrimoine de l’humanité établi par l’UNESCO – de care am mai vorbit cu alte ocazii ! – recunoașterea mondială, spuneam, a ceea ce este semnul ei distinctiv. Certes, la mondialisation a quelque peu émoussé la flagrance de ces signes identitaires dar chiar și azi când un caricaturist, de pildă, pune în mâna eroului său o cutie de coca-cola poți presupune că înfățișează un american, dacă de la brâu în jos individul desenat e o jumătate de sferă, aidoma păpușii denumită Matrioșca, poți presupune că e rus și dacă cel din caricatură are în față o farfurie cu spaghete poți presupune că e italian.

L’emblème du Français de souche c’est la baguette et, après trois années d’efforts, cam cât i-a trebuit și României ca să prezinte, apoi să retragă și să prezinte iar dosarul localității Roșia Montană, la  France vient de déposer enfin auprés de l’UNESCO le dossier pour inscrire la baguette dans le patrimoine de l’humanité – e adevărat că, altminteri decât în cazul dosarului Roșia Montană, vechiul Alburnus Maior, Franța n-are de luptat cu multinaționalele făinei, cu firmele care exploatează marca sau cu toți cei porniți să scoată aur chiar și din piatră seacă fără să le pese dacă muntele e un monument al naturii, al oamenilor, al lui Dumnezeu sau al cui vreți dumneavoastră.

La baguette, căreia i se mai spune și „la Parisienne” sau, în Belgia și Canada „pain français”, e  o „invenție” recentă, de la începutul secolului al XX-lea. Ea pare a fi îmbinarea, une fois de plus heureuse, a mai multor „culturi” qui, dans un « dialogue » fructueux, ont donné naissance à la baguette française. Les artisans boulangers parisiens du début du XXe siècle mettent à profit une farine plus riche en amidon, qui leur venait de Hongrie – adică, măcar în parte dacă nu în totalitate din Transilvania –, un nouveau type de four d’outre-Rhin și drojdia compactă austriacă.  Il va de soi que ces composants ne seraient rien sans le coup de main du boulanger parisien qui pétrit la pâte și fără priceperea lui de-a coace pâinea. Croustillante à l’extérieur et moelleuse à l’intérieur, la baguette a porté partout dans le monde l’art du savoir-vivre français au même titre que le champagne et le foie gras.

Cum necum, et même si le nombre des artisans boulangers a été réduit en quelques années d’un tiers, remplacés par la boulangerie industrielle, se vând, zilnic, în Franța, treizeci de milioane de baghete și UNESCO, Organizația națiunilor unite pentru educație, știință și cultură, nu poate să nu țină seama de cette réalité, à savoir que, pour une fois, le patrimoine culturel rapporte. Roșia Montană, cât  o fi ea de patrimonială și de culturală, de arheologică și de pitorească, de bijuterie a naturii și de chezășie a două mii de ani de minerit transilvan est une entrave à la rentabilité du capital – care-și are și el emblema sa recognoscibilă în întreaga lume : un ins cu joben și pantaloni reiați așezat pe o boccea cu dolari.  

L’UNESCO ne fera connaître sa décision qu’à l’automne 2022.

Je ne doute pas qu’à cette date la baguette parisienne se portera encore et toujours comme un charme. Mă întreb însă cu îngrijorare dacă „educația, știința și cultura” națiunilor unite vor reuși să păstreze până atunci intactă Roșia Montană, mină de aur cu nimic mai prejos decât alte așezări înscrise pe lista patrimoniului umanității, telles les mines de charbon d’Ombilin au Soumatra ou celles des Monts Métallifères d’Allemagne, lasă că Roșia Montană are o vechime care depășește de departe chiar și pe cea des fameux fourneaux de Douroula du Burkina Faso.

Inquiétude parce que, voyez-vous messieurs, dames, astăzi când totul se privatizează, frică mi-e că, după socoteala unora, chiar și patrimoniul umanității trebuie să cadă într-o boccea particulară.