Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Franţa, atentat: un islamist care a acţionat singur dar nu s-a radicalizat singur

capture_decran_2021-04-25_a_15.20.18.png

Cartierul de la Rambouillet, localitate din departamentul Yvelines, unde a fost comis atacul de vineri 23 aprilie.
Cartierul de la Rambouillet, localitate din departamentul Yvelines, unde a fost comis atacul de vineri 23 aprilie.
Image source: 
AP - Michel Euler

„Islamismul rămîne cel mai mare pericol pentru noi, iar mîna noastră nu va tremura în lupta împotriva sa.” Este o declaraţie făcută de ministrul de interne francez Gérald Darmanin în publicaţia Le Journal du Dimanche.  Interviul său este legat de cel mai recent act terorist, comis vineri 23 aprilie în regiunea pariziană, cînd un tunisian sosit în Franţa în mod ilegal în 2009 a ucis o funcţionară de poliţie. Între timp ancheta avansează, se ştiu mai multe lucruri despre terorist, de exemplu că s-a radicalizat recent pe fond de pandemie, dar s-ar părea că avea şi nişte antecedente psihiatrice.

Jamel este prenumele acestui individ, în vîrstă de 36 de ani, căruia abia în 2019 i s-a acordat o autorizaţie excepţională de sejur în Franţa, iar în decembrie 2020 i s-a eliberat o carte de sejur valabilă pînă în decembrie anul acesta. El lucra ca şofer pentru o firmă de livrări la domiciliu. Din surse apropiate de anchetă se mai arată că recent efectuase o vizită de două săptămîni în Tunisia. Anchetatorii au găsit asupra sa şi cartea de identitate şi telefonul mobil, iar în prezent se conturează traiectoria unui om care a început, treptat, pe reţelele de socializare să se angajeze tot mai mult în lupta pentru apărarea „imaginii profetului”.

El face parte de fapt din categoria „lupilor singuratici”, a radicalizaţilor care la un moment dat trec la atac fără prera multă pregătire, fără prea multă logistică, recurgînd în general la arme albe. Astfel de acţiuni sunt, în general, imposibil de prevăzut şi aproape imposibil de prevenit, mai ales în cazul indivizilor care pînă în momentul faptei nu au atras cu nimic atenţia asupra lor.

Este cazul cu Jamel, el nu figura printre francezii fişaţi de serviciile speciale ca fiind radicalizaţi şi nu avea cazier judiciar. Cum s-a mai întîmplat şi în alte cazuri, unii vecini afirmă despre el că era un om "calm", nu foarte "asiduu" în ce priveşte practica cultului musulman. Ceea ce nu l-a împiedicat însă, în momentul cînd a înfipt cuţitul în gîtul victimei, să strige „Alah Akbar!”.

Preşedintele Emmanuel Macron se afla în avion, vineri 23 aprilie, cînd a aflat de atacul terorist din Franţa şi de uciderea funcţionarei de poliţie Stéphanie M., în vîrstă de 49 de ani, mamă a doi copii. Şeful statului francez se întorcea de la funeraliile fostului preşedinte ciadian Idriss Déby, un aliat important al Franţei în lupta anti-jihadistă în regiunea Sahelului. Idriss Déby a fost un dictator care s-a menţinut la putere timp de 30 de ani cu ajutorul armelor şi al Franţei, şi a murit cu arma în mînă încercînd să respingă un atac rebel. Interesele Franţei legate de menţinea stabilităţii şi a securităţii în Sahel, unde s-au refugiat multe grupuri jihadiste, este însă atît de mare încît Parisul a preferat să le treacă cu vederea şi altor şefi de stat din regiune lipsa de ataşament faţă de democraţie şi faţă de drepturile omului. Doctrina franceză poate fi rezumată cam aşa: dacă jihadismul nu va fi menţinut la distanţă, în Sahel, atunci Europa va avea de-a face cu el pe propriul său teritoriu.

Noul atentat comis în Franţa arată însă că oricum îndoctrinarea islamistă şi jihadistă funcţionează în spaţiul european şi provoacă victime. Un specialist în Orientul Apropiat, Bernard Rougier, arată în cotidianul Le Figaro că ideologia jihadistă vede în poliţie simbolul prin excelenţă al autorităţii laice. Ori, pentru islamiştii radicali şi pentru jihadişti, laicitatea este o maşină destinată să distrugă Islamul. Bernard Rougier este autorul unei cărţi intitulată „Teritoriile pierdute ale Republicii” în care descrie pe larg cum islamul radical îşi extinde controlul în marile cartiere cu populaţie provenind în special din emigraţie şi de confesiune musulmană. În ultimii 15 ani atacurile împotriva poliţiei s-au dublat, iar în mentalitatea multor tineri din cartierele sensibile poliţia este un fel de bandă rivală.

Bernard Rougier mai arată însă ceva, un lucru extrem de grav de fapt: discursul decolonial al stîngii radicale franceze le convine perfect islamiştilor radicali. Ei văd în acest discurs, şi mai ales atunci cînd poliţia este acuzată de „rasism sistemic”, o nouă justificare ideologică pentru acţiunile lor.

Individul care a ucis-o pe funcţionarea de poliţie din oraşul Rambouillet a acţionat singur, dar s-a radicalizat în mod sigur „ajutat” de tot felul de predicatori şi de militanţi islamişti. Şi probabil ajutat şi de acuzaţiile tenace ale stîngii decolonialiste precum şi ale islamo-stîngiştilor la adresa statului. Aceste curente radicale imprengante şi de idei anarhiste contestă de fapt legitimitatea statului şi teortizează necesitatea distrugerii sale. Mulţi filozofi şi istorici au observat că marile civilizaţii se prăbuşesc nu atît în urma loviturilor din exterior ci prin cele pe care şi le dau singure.

O întreagă ofensivă ideologică este vizibilă de mai mulţi ani în Statele Unite şi în Europa avînd ca ţinte precise omul alb, Occidentul şi universalismul apărut în Epoca luminilor. Nu încape nici o îndoială că jihadiştii se simt încurajaţi de aceste idei şi chiar dispuşi să le dea „o mînă de ajutor” celor care le promovează.