Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cronica pariziană: pe urmele lui Napoleon la Paris

arc_de_triomphe_paris_21_october_2010.jpg

Arcul de Triumf, Paris, conceput de Napoleon pentru a celebra victoria de la Austerlitz din 1805
Arcul de Triumf, Paris, conceput de Napoleon pentru a celebra victoria de la Austerlitz din 1805
Image source: 
Wikipedia

Epidemia de coronavirus a perturbat în Franţa manifestările legate de bicentenarul morţii lui Napoleon, dar nu și polemicile legate de sensul acestor evenimente. Napoleon a murit pe 5 mai 2021 pe insula Sfînta Elena, ca prizonier al englezilor. În cronica pariziană următoare vom evoca figura lui Napoleon mai ales în calitate de edil și de vizionar doritor să schimbe configuraţia Parisului.

Cîteva cuvinte întîi despre polemică. Numeroase voci, în special din rîndurile stîngii și ale mișcării decolonialiste consideră că primul împărat al francezilor nu merită celebrat întrucît a reintrodus, în 1802, sclavia în colonii, după ce Revoluţia franceză o abolise. În urmă cu 20 de ani Franţa a decretat sclavia drept crimă împotriva umanităţii. De unde argumentele de astăzi: celebrarea lui Napoleon ar însemna celebrarea unei crime împotriva umanităţii.

Alte voci, mai numeroase, afirmă că Napoleon nu este doar simbolul acestui act într-adevăr odios, ci și al unei epoci de grandoare a Franţei. Iar în prezent nu se pune atît problema „celebrării” sale ci a comemorării unor evenimente legate de el. Ori, comemorare nu înseamnă celebrare, ci o invitaţie adresată unor oameni de a-și aminti împreună de un eveniment, de o personalitate sau de o pagină de istorie. Că vrem, că nu vrem, Napeleon și-a lăsat amprenta asupra Europei și asupra Franţei, precum și asupra Parisului.

Să ne plimbăm deci prin Paris pe urmele lui Napoleon.

Locul cu cea mai mare rezonanţă napoleoniană este Arcul de Triumf din Piaţa Charles de Gaulle dar căreia i se mai spune Place de l’Etoile. Acest arc de Triumf devenit între timp unul din simbolurile majore ale capitalei franceze a fost conceput de Napoleon pentru a celebra poate cea mai strălucită victorie a sa, cea de la Austerlitz din 1805. La acea oră, deși în inferioritate numerică, Napoleon a înfrînt coaliţia formată de ruși, austrieci și englezi.

Construcţia Arcului de Triumf a început la numai cîteva luni după această bătălie, întrucît Împăratul le-a promis soldaţilor săi că la întoarcere vor defila pe sub arcuri de triumf. Acest eveniment, bătălia de la Austerlitz, mai sunt evocate la Paris de podul Austerlitz și de gara Austerlitz, din estul Parisului.

Si pentru că vorbim de poduri, la Paris mai sunt două a căror construcţie a fost ordonată de Napoleon: Le Pont de de Cité (Podul Cetăţii) și Le Pont des Arts (Podul Artelor). Acesta din urmă a fost primul pod metalic conceput la Paris în 1801 cînd Napoleon Bonaparte era doar prim consul…

Napoleon a ţinut să-și celebreze Marea Armată – La Grande Armée – și printr-o coloană inspirată de cea a lui Traian de la Roma. Așa că în Place Vendôme, astăzi simbol al luxului și vitrina marilor bijutieri, se înalţă La Colonne Vendôme. Iniţial ea s-a numit Colonne d’Austerlitz, apoi Colonne de la Victoire, apoi Colonne de la Grande Armée, pentru a deveni astăzi, simplu, La Colonne Vendôme. În timpul Comunei din Paris, în 1871, poporul revoltat a dărîmat-o, considerînd că memoria lui Napoleon nu merita celebrată. Cei care îl contestă astăzi pe Napoleon nu sunt deci și primii săi critici vehemenţi.

Napoleon nu a fost însă doar omul care a presărat diverse monumente și edificii în Parisul acelui început de secol XIX, el a avut și o viziune privind capitala Franţei. El dorea ca Parisul să fie vitrina Imperiului, să stîrnească admiraţie în toată lumea. Ocupat însă mai mult cu războaiele, nu s-a putut consacra într-un mod constant acestui obiectiv, și nici nu și-a dus la bun sfîrșit marele proiect de a redesena total Parisul.

Totuși, rue de Rivoli, de exemplu, este opera sa, el a vrut ca grădinile Tuileries să meargă în paralel cu un mare bulevard dotat cu arcade… El a vrut deasemenea să reamenajeze Piaţa Bastiliei, aproapa abandonată de la distrugerea închisorii de acolo, la începutul Revoluţiei Franceze. Ceea ce-și dorea Napoleon acolo, și nu a avut timp să realizeze, era construirea, în mijlocul pieţei, a unei fîntîni gigantice avînd forma unui elefant. Si acest monument urma să aibă însă o rezonanţă militară, elefantul ar fi trebuit să fie din bronz iar bronzul ar fi urmat să fie cel al tunurilor capturate de la insurgenţii spanioli…

Mai puţin cunoscute de marele public, mai puţin intrate în circuitul turistic sunt două instituţii create de Napoleon: Banca Franţei și Bursa. Banca Franţei a fost creată în 1800 și instalată ulterior într-un palat mai vechi, numele său este Hôtel de Toulouse. Edificiul de tip neoclasic care găzduiește Bursa, construcţie începută în 1807, l-a avut ca arhitect pe Alexandre-Théodore Brogniart și se numește și astăzi Palatul Brogniart. Ambele instituţii amintesc de politica de centralizare a statului dusă de Napoleon, dar și de nevoia sa de avea o finanţare sigură pentru armata sa și pentru campaniile sale militare. Clădirea Bursei urma să celebreze însă și efectele benefice ale victoriilor sale asupra comerţului european…

Mai sunt și alte multe locuri la Paris care amintesc de Napoleon, dar aș evoca în încheiere doar strada care îi poartă numele. Mai precis ea se numește Rue Bonaparte, ceea ce ar vrea să sugereze că Parisul de azi îl iubește mai mult pe acel tînăr impetuos care se numea Bonaparte și nu pe împăratul Napoleon. Generalii și mareșalii săi sunt omagiaţi mai generos, numele lor au fost atribuite unor bulevarde. Napoleon se mulţumește doar cu o stradă mică în cartierul Saint-Germain.

Si pentru că vorbim de străzi: tot Napoleon a fost cel care a introdus numerotarea clădirilor, pentru ca oamenii să se poată orienta mai bine în Paris… Este greu deci să nu-l omagiezi pe Napoleon pentru ceea ce a făcut în sens bun și în spiritul progresului. Evident, aceast lucru nu înseamnă că ar trebui să uităm și enormele sale erori, unele odioase, și nici megalomania sa care l-a pierdut de fapt.