Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Terorism, imigraţie şi islamo-stîngism…

capture_decran_2021-04-29_a_15.52.16.png

Patrulă de poliţie la Rambouillet unde a fost comis atentatul de pe 23 aprilie 2021.
Patrulă de poliţie la Rambouillet unde a fost comis atentatul de pe 23 aprilie 2021.
Image source: 
Bertrand GUAY AFP

În Franţa, insecuritatea şi delicvenţa revin ca teme principale în dezbaterea politică. Asasinarea de către un islamist tunisian a unei poliţiste franceze, pe 23 aprilie, a relansat dezbaterile, dar ele sunt alimentate şi de orizontul electoral întrucît peste un an vor avea loc alegeri prezidenţiale. Joi 29 aprilie preşedintele Emmanuel Macron a asistat la funeraliile poliţistei ucise, iar vineri 30 aprilie premierul Jean Castex va prezida un omagiu naţional în memoria acestei femei de 49 de ani ucisă cu armă albă.

Oare cîţi indivizi de genul celui care a ucis-o pe Stéphanie Monfermé trăiesc în Franţa? Întrebarea s-a impus în mod evident în acest context, dat fiind că tunisianul care a trecut la fapte nu fusese niciodată reperat de poliţie sau de serviciile speciale, din 2009 încoace, ca un posibil terorist. Fostul eurodeputat de dreapta Philippe de Villiers a declarat într-un interviu că 400 000 de persoane au în Franţa profilul celui care a ucis-o pe poliţistă în localitatea Rambouillet pe 23 aprilie.

Philippe de Villiers îşi bazează afirmaţia pe lucrările unui cercetător, specialist în islam, El Karoui, autorul unei cărţi apărută anul acesta şi intitulată Militanţii jihadului: portretul unei generaţii. El Karoui reacţionează la afirmaţia fostului eurodeputat şi afirmă că datele furnizate de el au suferit o greşită interpretare. În cartea sa el analizează de fapt un grup social omogen, cel format din tinerii de origine musulmană din marile zone suburbane. Din acest grup omogen numărînd între 300 000 şi 400 000 de persoane s-ar putea ca în jur de 10 000 să aibă profilul asasinului de la Rambouillet, explică El Karoui.

O explicaţie care nu este de natură să-i liniştească pe francezi. Dacă în jur de 10 000 de oameni sunt efectiv capabili să treacă la acţiuni sîngeroase în Franţa în urma unei radicalizări rapide, atunci e grav. Şi chiar dacă sunt doar o mie, e foarte grav…

Gravitatea situaţiei nu este dezminţită în orice caz de autorităţi. Anul trecut ministrul de interne Gérald Darmanin afirma că 8132 de nume figurau într-un fişier al persoanelor radicalizate sau susceptibile să se radicalizeze. Cam 50 la sută din aceste persoane sunt străini prezenţi pe teritoriul francez, iar în jur 850 sunt imigranţi clandestini, mai preciza atunci ministrul de interne.

Evident, revine în actualiatte şi tema legăturii dintre imigraţie şi terorism. Subiecte proteice pentru dreapta franceză şi pentru extrema dreaptă. Ministrul de interne afirmă însă că în ultimul timp au fost făcute eforturi mari pentru limitarea imigraţiei în general şi a celei clandestine în special. În 2020 au fost eliberate 220 000 de cărţi de sejur, cu 20 la sută mai puţin decît în 2019…

În ciuda tuturor măsurilor luate de executiv pe terenul securităţii, precum şi a celor anunţate în perspectivă pentru evitarea unei secesiuni culturale în Franţa, terorismul rămîne o ameninţare continuă şi în creştere pe teritoriul Hexagonului. Revista Le Point a apărut joi 29 aprilie cu următorul titlu pe prima pagină: Jihadul anti-poliţie. Islamiştii radicali încep să-şi concentreze atacurile asupra poliţiştilor întrucît văd în ei apărătorii statului laic, laicitatea fiind incompatibilă cu preceptele rigorismului.

Jurnalistul Etienne Gernelle, directorul revistei Le Point, are un punct de vedere foarte interesant legat şi de o altă sursă de inspiraţie ideologică a teroriştilor.  Trebuie să recitim istoria comunismului, spune el, pentru a înţelege de ce terorismul nu poate fi pentru moment lichidat. În articol este citat marxistul Antonio Gramsci care în urmă cu o sută de ani sugera următoarea strategie pentru victoria comunismului: ocuparea, în prealabil, a spaţiului cultural. După hegemonia culturală, după ce va fi cîştigată bătălia ideilor va fi cîştigată şi bătălia politică, spunea Gramsci.

Ori, ce curent încearcă să se impună astăzi în Occident? Este curentul anti-universalist, cel al gîndirii politice corecte care a înrolat imigraţia pe post de nou proletariat şi consideră islamismul ca un fel de avangardă pentru distrugerea vechii lumi. Pentru Etienne Gernelle este evident că fanaticii islamişti de astăzi se hrănesc din interpretarea rigoristă a Coranului dar şi din curentul marxisto-islamist sau islamo-stîngist. Concluzia este că pentru a te opune astăzi islamismului trebuie să începi prin a refuza deconstrucţia filozofiei luminilor, alianţa dintre islam şi extrema stîngă, precum şi gîndirea politică corectă cu corolarul ei cancel culture.