Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cronica bilingvă / La Chronique bilingue N° 211 : Actualitatea stringentă des chansons de Jacques Brel

xiii-logo-joko_0.jpeg

Image source: 
Dargaud

Pornind de la un cîntec al lui Jacques Brel scriitorul Virgil Tănase ne propune o reflecţie asupra unor conformisme de astăzi… Cronica bilingvă următoare are de fapt ca subiect o reformă în materie de numerotare…

Uneori, nu-i așa ? te-apucă spaima. Ne vous inquiétez pas : dans ce qui suit il sera question de chansonnette et de choses légères, cum se și cade într-o cronica-vesela să trăiți, să-mbătrâniți, ca merii, ca perii…, une chronique qui n’est point un de ces traités de géopolitique ou de sociologie comparée unde actualitatea e cea a pademiei și a strategiei vaccinale sau, d’une actualité tout aussi pressante, de amenințarea care planează asupra țărilor mici unde cele mari își pun ouăle militare care, puisqu’on ne fait pas d’omelette sans casser des œufs, e mai bine să fie, ele, ouăle, în coșul altora decât într-al tău.

Non, moi je veux revenir cinquante ans en arrière…, nu vă neliniștiți, nu va fi vorba de Cortina de fier și de războiul rece, comme dans les traités que je viens d’évoquer, ci de muzică ușoară, de cel mai poet dintre șansonetiștii francezi, Jacques Brel, cel care, ca Visoțki în Rusia sau Cezar Ivănescu în România, își înfiora spusa versului până când acesta devenea cântec. Rassurez-vous, ca să nu sporesc amărăciunile epocii de molimă, nu vă voi vorbi de « Ne me quitte pas » și nici de universul atât de strâmt al bătrânilor din « Les Vieux » : « Du lit à la fenêtre, puis du lit au fauteuil et puis du lit au lit ». Deși de-o stringentă actualitate, n-am să vă vorbesc nici de « Fernand » : « Devant y a qu'un cheval blanc / Derrière y a que moi qui pleure / Dire qu'y a même pas de vent / Pour agiter mes fleurs »…

Dacă tot e vorba de o actualitate stringentă, prefer să mă opresc la una din șansonetele vesele care, după cum veți vedea, revine la ordinea zilei pe poarta cea mare. Vous vous souvenez peut-être des « Bombons » –  mais pas de la chanson de 1963, mai cuminte : Domnișoară, v-am adus bomboane, pentru că florile se trec… și așa mai departe. Les « Bombons » qui m’intéressent sont ceux de 1967, une suite de la chanson qui avait fait un tabac quatre ans auparavant. Certes, comme tant d’autres chansons de Brel, azi nimeni n-ar mai îndrăzni s-o cânte, cel puțin s-o cânte până la capăt, când Brel își face o voce ca de acadea : « Mais c’est ça votre jeune frère… Je vous ai apporté des bombons… »  și așa mai departe, nu insist ca să nu stârnesc împotriva șansonetistului alb și heterosexual fulgerele noilor moraliști.

Mă opresc la strofele dinainte care sunt și ele, nu-i așa ? de-o stringentă actualitate. Le jeune homme de la chanson qui courtise Germaine et voudrait qu’elle le voit sous son meilleur jour, este fără îndoială o caricatură a... cum să-i spun ? a „tineretului progresist” : il a perdu « l’accent bruxellois », se uită de sus la părinți – le conflit des générations –, are opinii înaintate, participă la manifestații : ieri împotriva războiului din Vietnam, aujourd’hui probablement pour sauvegarder la couche d’ozone, are preocupări introspective care evocă atât psihanaliza cât și existențialismul pe-atunci foarte la modă : « tous les samedis soir que j’peux, Germaine j’ écoute pousser mes cheveux » și, în fine, nu e un terchea-berchea pentru că locuiește la unul din cele mai luxuoase hoteluri pariziene, după cum ne-o spune chiar el cu o îndreptățită mândrie financiară : « j’habite à l’hôtel George V ». Aici voiam să ajung. Construit dans les années vingt à proximité des Champs Elysées, ce palace prend le nom du roi d’Angleterre et empereur des Indes George V, care se poate citi și George V. – adică, în contex românesc, Carol i și Carol ii.

Les sciences exactes ayant remplacé dans nos cultures les humanités, se pare că școliții de azi – cei cam 95% de elevi care iau anual bacalaureatul în Franța – nu mai știu cifrele latine și pentru ei, care au inventat o limbă păsărească pentru mesajele pe care și le trimit pe telefon, secolul al XX-lea este secolul xx. Grăbite să se pună-n pas cu vremea, quelques musées parisiens, tel le célèbre Carnavalet, dont les salles étaient indiquées par des chiffres romains, ont décidé de les remplacer par les chiffres arabes – și nu mă îndoiesc că în curând, tot în pas cu vremea, le vor înlocui cu pictograme : degetul mic de la mâna stângă ridicat din pumnul strâns pentru prima sală, după aceea tot el împreună cu inelarul pentru a doua și tot așa până la degetul cel mic de la piciorul drept, à supposer toutefois que l’école dont le souci est, paraît-il, de minorer le savoir pour le rendre accessible même aux cancres, enseigne encore droite et gauche – care deja nu  mai există în câmpul politic.

Car c’est là que le bât blesse : dans le souci de mettre à la portée de tous ceea ce pe vremuri cerea să-ți rupi coatele pe carte așa cum dulgherul asudă ani și ani ca să învețe geluitul, când, ca să suprimăm neștiința, restrângem cunoașterea ca nu cumva să depășească genunchiul broaștei, sunt ispitit să cred că modelul civilizației noastre este pendulul și că, după ce ne-am tras din maimuță cât ne-au ținut târsânele, nous prenons le chemin inverse et bientôt, dans une nouvelle préhistoire, l’homme sera l’ancêtre du singe.