Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Criza Covid din Franţa: un sfert din infirmierii francezi vor să-şi schimbe meseria

infirmier.jpg

Infirmieri la Centrul de cardiologie la Saint-Denis (regiunea parizianà), 4 mai 2021.
Infirmieri la Centrul de cardiologie la Saint-Denis (regiunea parizianà), 4 mai 2021.
Image source: 
REUTERS/BENOIT TESSIER

Pandemia de coronavirus care loveşte Franţa – dar şi restul lumii - de mai bine de un an, are ca efect «gonirea» sau »dezgustarea» infirmierilor. 4 infirmieri francezi din 10 spun că vor să schimbe de meserie. In mare parte pentru că profesia lor «nu este recunoscută la justa ei valoare în sistemul de sănătate.

Efect previzibil sau bombă cu efect întârziat? Cert este că teama unui val de plecări din sistemul medico-sanitar este fondată. 4 infirmieri francezi din 10 afirmă că această criză sanitară provocată de Covid «le dă chef să schimbe de meserie».

Rezutatul provine dintr-un vast sondaj realizat de Ordinul infirmierilor din Franţa. Obiectivul era să se dea «perspective de viitor» acestei meserii. Au răspuns – online - la întrebări, circa 30.000 de infirmieri şi asistenţi medicali. 40% dintre ei au răspuns că «actuala criză le-a dat chef să-şi schimbe meseria». O meserie pe care 90% dintre ei consideră că «nu este recunoscută la justa ei valoare de sistemul de sănătate». In fine, aproape o treime dintre infirmieri şi infirmiere consideră că meseria lor este «ingrată».

Printre ideile pe care le avansează cei interogaţi, se evidenţiază cea cu privire la revizuirea competenţelor lor, neschimbate din 2002. Astfel, infirmierii vor să aibă mai multe prerogative în materie de prevenţie şi de educaţie terapeutică. Printre altele să continue să vaccineze şi după criza Covid. «In Spania, de când a fost gripa spaniolă, vaccinarea e o prerogativă a infirmierilor» reaminteşte Patrick Chamboredon.

In opinia preşedintelui Ordinului infirmierilor din Franţa, rezultatele sondajului arată că în ciuda vastei concertări cu ministerul, cunoscută sub numele de «Ségur de la santé», care s-a soldat, printre altele, cu o mărire a salariilor infirmierilor, «această reuniune nu a permis schiţarea conturulului profesiei de mâine şi nici nu a dat perspective de viitor celor interesaţi».

Intr-un interviu acordat colegilor francezi de la RFI, Patrick Chamboredon se arată îngrijorat de rezultate. «Dacă chiar 40% dintre infirmieri vor să se lase de meserie, atunci întregul sistem de sănătate va fi complet destabilizat. Profesia este uzată dar ea spune totodată că ar putea face mai multe şi mai bine dacă i se dă ocazia».

In Franţa există circa 700.000 de infirmieri, cu alte cuvinte unul la o mie de locuitori.

 
Criza Covid din Franţa: un sfert din infirmierii francezi vor să-şi schimbe meseria