Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Bernard Tapie, din nou în faţa tribunalului

trial-tapie.jpg

Bernard Tapie, în 2018 (imagini de arhivà).
Bernard Tapie, în 2018 (imagini de arhivà).
Image source: 
Philippe Wojazer/Reuters

Bernard Tapie, 78 de ani, fost preşedinte al clubului de fotbal Olympique de Marseille, ex-ministru pe vremea preşedintelui socialist François Mitterrand, patron de presă şi fost om de afaceri, a revenit luni în faţa tribunalului din Paris. Procesul în apel într-o afacere de escrocherie şi arbitraj, începuse iniţial în octombrie dar el fusese repede suspendat din cauza problemelor de sănătate ale acuzatului care suferă de cancer.

Procesul lui Bernard Tapie s-a reluat în prezenţa acuzatului. Sosit în sala de audienţe pe o uşă discretă pentru a-i evita pe numeroşii jurnalişti prezenţi, palid şi cu faţa trasă vizibilă chiar şi sub masca sanitară, Bernard Tapie a părut combativ în această primă zi a procesului în apel.

Impreună cu alţi 5 coacuzaţi – printre care patronul operatorului Orange, Stéphane Richard – Tapie fusese achitat în primă instanţă, în iulie 2019. Parchetul a decis să facă însă apel, de unde deci acest al doilea proces.

In centrul afacerii se află un controversat arbitraj financiar menit să pună capăt litigiului care-l opunea pe Tapie cu fosta sa bancă Crédit Lyonnais în urma vâzării firmei Adidas pe care Tapie o deţinea în anii 90. In 2008, un tribunal arbitral dăduse vina pe bancă şi îi acorda lui Bernard Tapie daune în valoare de peste 400 de milioane de euro. In 2015, controversata sentinţă fusese anulată de un tribunal civil pe motiv de „fraudă” iar Tapie a fost condamnat definitiv să ramburseze sumele primite, adică cele peste 400 de milioane de euro.

Procesul care s-a reluat acum este cel legat de bănuiala că fostul patron ar fi instaurat un simulacru de arbitraj, cu ajutorul unor complici, pentru a obţine uriaşele despăgubiri. Bernard Tapie este deci judecat acum pentru escrocherie şi deturnare de fonduri publice, acuzaţii de care s-a apărat de la bun început.

Procesul actual trebuie să se termine cel mai târziu în ziua de 14 iunie. Decizia va fi apoi supusă deliberării.

 
Bernard Tapie din nou în faţa tribunalului