Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cronica bilingvă / La Chronique bilingue N° 212 : Nounours géants în satul fără câini

La Paris și în Franţa se deschid curînd cafenelele, mai precis pe 19 mai, eveniment așteptat de toata lumea... Pîna acum pe terase și în interiorul unora dintre cafenele nu au avut dreptul de a se aseza pe la mese decît... niște pelusi enormi reprezentînd urșii polari expulzaţi din lumea lor din cauza încălzirii atmosferei. Acest tip de "militantism" ecologic este vizibil și în alte tări și despre el ne vorbește în cronica bilingva urmatoare scriitorul Virgil Tanase.

Au apărut așa, pe nesimțite, într-un colț de Paris, dans un arrondissement considéré plutôt, encore, malgré tout, populaire – păi nu ? într-un oraș unde, la vânzare, metrul pătrat ajunge înspre 14 mii de euro, aici, dans le XIIIe arrondissement qui longe la Seine du côté de la Bibliothèque François Mitterrand et se déploie, en bordure du périphérique, jusqu’à la prison de la Santé, le prix du m² dépasse à peine 8000 euros, ceea ce e, orice s-ar spune, mai la-ndemâna omului sărac. Deci nu e de mirare că invazia a început aici. Du côté des Gobelins, de la Place d’Italie et de la Butte aux Cailles, les gens, du moins certains d’entre eux, nu vor să scoată neapărat bani din piatră seacă și, din câte se vădește, își mai îngăduie să se copilărească deși asta nu le aduce vreun venit.

La început, lorsque les premiers exemplaires sont apparus, il y a quelque trois ans, dans quelques vitrines de pharmacie, vêtus d’une blouse blanche, ou, en train de lire, dans celles de plusieurs librairies, nici nu i-am băgat în seamă : ce nu face negustorul ca să-și înveselească vitrina și să atragă privirea clientului ?!  Ces nounours géants pouvaient être une démarche commerciale. După aceea însă, s-au înmulțit. Au trecut frontiera arondismentului, aciuindu-se ba într-o expoziție, ba câte mai mulți în balconul unei case, ba pe terasa unei cafenele.

Aujourd’hui ils sont partout. De la taille d’un homme, au o mutră veselă, șugubață. Apparemment inoffensifs mais avec l’air de dire à ceux qui finissent par s’arrêter pour les regarder : „Degeaba o faceți pe grozavii ! Vous avez beau vouloir passer pour des  « grandes personnes » ! Știm noi bine că la nevoie, la necaz, sau chiar numai așa…, din nostalgie, dacă nu v-ar fi rușine, tare v-ați mai suge degetul cel mare de la mâna dreaptă și-ați strânge la piept cu cealaltă ursulețul de catifea care v-a îndulcit copilăria. Voi ați crescut, am crescut și noi, mais ce qui nous liait alors perdure. Allez, bon sang, faisons-nous plaisir, un plaisir qui ne coûte rien. Hai să ne aducem aminte împreună că am fost și noi, cândva, copii !” 

Comme on pouvait s’y attendre, les réseaux sociaux se sont emparés de l’affaire. Les photos des vitrines peuplées de ces grosses peluches prolifèrent sur la toile și lumea a început să fie curioasă. Trebuie însă să vă spun că între timp s-au produs câteva evenimente notorii. În vitrina unui restaurant, alături de părinți a apărut un pui. On est allé voire le maire du XIIIe arrondissement, un socialiste. Celui-ci voulait bien délivrer un acte de naissance, ceea ce s-ar fi știut prin „rețelele sociale” lui apportant une notoriété toujours utile aux prochaines élections, mais aussi peut-être parce qu’il avait gardé, lui aussi, son cœur d’enfant ! Numai că părinții nu erau căsătoriți. S-a celebrat o căsătorie la primăria arondismentului XIII.  Deux mille personnes assistent aux noces des deux nounours géants. La demoiselle porte une robe de mariée faite à sa taille par le retoucheur du boulevard du Port-Royal.

Sur ce, la pandémie survient. Restaurantele și cafenelele se-nchid dar pretutindeni în Paris, du moins du côté de cette rive gauche que je fréquente, urșii de catifea stau, cu zecile, cu sutele la mesele din vitrine, la barurile care se zăresc prin ușile de sticlă ferecate, la fereștile saloanelor de la etaj comme s’ils voulaient nous assurer que le virus qui circule dans le monde des adultes est inconnu au bataillon dans celui de l’enfance. En fait, ce n’est pas le message de celui qui est derrière cette invasion, Philippe Labourel, un libraire du XIIIe arrondissement, justement, care fără să vrea să ne destăinuie cu ce bani umple de trei ani vitrinele pariziene cu acești urși de catifea, îi încredințează pe daiboj cui vrea à condition toutefois de faire quelque chose avec. De ce ? « Je voulais réveiller le quartier et faire sourire les gens », răspunde Philippe Labourel, unul din cei cinci copii ai unei familii modeste, care din vânzător de ziare a ajuns librar, et qui avoue volontiers que l’idée de ces nounours géants a été celle de son doudou, qu’il garde encore și pe care îl cheamă Gorille.

A ce qu’il paraît Gorille a eu la main heureuse. L’invasion des nounours géants se mondialise. Il y en a à Tokio et à Montréal. Ar putea apărea și-n România. Dar nu știu în care vitrină ar fi mai la adăpost : în cea a Parlamentului, a Preșidenției, a ministerului Mediului, a Ocolului silvic Covasna, a Asociației Pescarilor și vânătorilor sportivi…, ca nu cumva, mai știi păcatul… ! să-l ochească vreun Terchea Berchea, prinț de Lichtenstein, și să dăm apă la moară à ceux qui, de mauvaise foi, prétendent que la Roumanie a ajuns sat fără câini !