Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cronica pariziană: primăvara muzeelor pariziene

picasso2.jpg

Image source: 
Expo Picasso/Rodin

La Paris, după ce timp de 200 de zile viaţa culturală a fost pusă oarecum între paranteze datorită pandemiei, publicul este din nou avid să stea pe terase, să vadă spectacole și expoziţii. La acest ultim capitol oferta este excepţională.

În sfîrșit, Parisul seamană din nou cu sine însuși. Este ceea ce constat în fiecare zi de pe data de 19 mai încoace cînd văd din nou terasele pline, deși această lună mai a fost destul de ploioasă. Viaţa revine în orice caz, dar s-a modificat totuși ceva: ca să te bucuri acum de un muzeu trebuie să rezervi din timp. Unde sunt acele vremuri cînd parizienii sau chiar turiștii se uitau pe lista de expoziţii publicată săptămînal de exemplu de Pariscop și se duceau direct să vadă ceea ce își doreau? Chiar și înainte de pandemie la marile expoziţii trebuia să rezervi din timp ca să eviţi cozi gigantice. Acum intrarea este și mai dificilă pentru că numărul de vizitatori pe metru pătrat și pe zi a fost drastic redus din motive sanitare.

Reporterii Agenţia France Presse s-au aflat pe data de 19 mai la Luvru, de la ora nouă dimineaţa, ca să-i intervieveze pe primii vizitatori. „Sunt mulţumit să o revăd pe Gioconda” a declarat un tînăr de 25 de ani. Iar la intrarea în Muzeul Orsay o vizitatoare în vîrstă de 54 de ani a declarat că și-a luat o săptămînă de concediu ca să poată vizita cît mai multe muzee…

Muzeele se redeschid dar unele renasc la Paris în această perioadă, și este cazul cu Muzeul Carnavalet din cartierul Marais care a fost închis timp de patru ani pentru renovări. El este și unul dintre cele mai vechi muzee pariziene. A fost inaugurat în 1880 și își propune să retraseze istoria Parisului prin tablouri și numeroase obiecte cu forţă evocatoare.

Pot fi văzute în acest muzeu, de exemplu, o pirogă din epoca neolitică descoperită pe malul Senei în zona unde se află astăzi cartierul Bercy, patul din metal aurit al lui Proust, un mic fragment dintr-o statuie ecvestră a lui Ludovic al XIV-lea distrusă la Revoluţia franceză… În prezent 3800 de obiecte pot fi de fapt admirate, dintr-un fond de 625 000, toate avînd o legătură cu Parisul, cu istoria orașului, cu dramele și momentele sale de glorie, cu epocile sale speciale cum ar fi cea napoleoniană sau haussmaniană, cu stilul de viaţă al parizienilor, cu miturile sale de Oraș al luminilor. Pentru cei care doresc să descopere Parisul în adîncimile sale istorice, o vizită la acest muzeu Carnavalet se impune… Palatul care găzduiește acest muzeu este și el o călătorie în timp, ca și grădinile și fîntînile sale.

Muzeul Carnavalet se află nu departe de un alt loc magic al cartierului, și anume Muzeul Picasso. Iar în acest moment admiratorii lui Picasso îl pot descoperi pe acest gigant al artei moderne pus în dialog cu sculptorul Auguste Rodin. O dublă expoziţie deci, cu un dublu parcurs, la Muzeul Picasso și la Muzeul Rodin, o propunere incitantă deși, spun specialiștii, Picasso nu s-a inspirat niciodată din opera lui Rodin și probabil că nici nu s-au întîlnit vreodată deși aveau prieteni comuni.

Rodin a trăit între 1840 și 1917, iar Picasso între 1881 și 1973. De ce au fost ei asociaţi în contextul acestui dublu eveniment expoziţional? Iată ce explicaţie dă unul din comisarii expoziţiei, Virginie Perdriso-Cassan: „Ni s-a părut că există multe puncte de convergenţă între Rodin și Picasso în ce privește raporturile cu natura, cu erotismul, cu viziunea legată de destinul uman, chiar dacă ei nu aparţin aceleiași generaţii și aceleiași școli.”

Cînd Picasso sosea la Paris, în anul 1900, Rodin era deja celebru (și, bineînţeles, controversat). Din catalogul manifestării aflăm că Picasso a văzut atunci o expoziţie cu lucrările sculptorului și a fost marcat de cîteva dintre ele, în special de modul în care Rodin l-a reprezentat pe Balzac… Si s-ar părea că în atelerul său de la Barcelona, Picasso avea pusă pe un perete o fotografie reprezentînd o altă sculptură a lui Rodin, Gînditorul.

Specialiștii enumeră numeroase alte puncte comune fascinante între cei doi artiști: amîndoi au avut o enormă capacitate de muncă și au refuzat academismul, amîndoi au fost creatori prolifici și s-au jucat cu deformarea formelor, amîndoi au fost colecţionari eclectici și pasionaţi de artele primare, amîndoi au adoptat strategia seriilor propunînd deci mai multe viziuni ale aceluiași subiect, amîndoi au fost fascinaţi de biomorfism și au aderat la un pincipiu (non finito) evocat încă de Michelangelo, și anume că trebuie lăsat ceva neterminat într-o operă de artă…

Criticii mai arată că Picasso și Rodin, fără să se cunoască și să se frecventeze, au fost complici în multe privinţe, începînd cu faptul că au mizat pe inventivitate. Si, bineînţeles, mai au ceva în comun: Parisul i-a ajutat să devină ceea ce au devenit…