Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Istoria radioului: o sută de ani de anti-singurătate

gettyimages-90731566_marconi_1920px.jpg

Fizicianul italian Gugliemo Marconi (1874-1937) de numele căruia este legată inventarea radioului.
Fizicianul italian Gugliemo Marconi (1874-1937) de numele căruia este legată inventarea radioului.
Image source: 
SSPL/Getty

În Franţa, numeroase medii de informare au început să programeze emisiuni speciale pentru a marca o aniversare: trecerea a o sută de ani de la difuzarea primei emisiuni de radio. Turnul Eiffel a avut în 1921 rol de antenă, ceea ce l-a salvat poate și de la demolare întrucît a primit o nouă utilitate.

Prefaţez de fapt aniversarea pentru că prima emisiune din studioul instalat pe turnul Eiffel a fost difuzată pe data de 24 decembrie 1921. Dar despre istoria radioului și dezvoltarea sa în ultima sută de ani sunt atîtea de spus încît în multe redacţii din Franţa subiectul este deja abundent abordat.

Ceea ce m-a frapat ascultînd cîteva emisiuni pe posturile de radio France Inter și France Culture a fost fapul că femeile n-au avut acces, timp de decenii, pe undele radio… Mai precis, de le bun început, realizatorii primelor emisiuni, și acesta nu numai în Franţa, au decretat un fel de lege nescrisă: și anume că radioul este o treabă de bărbaţi și că numai vocile masculine sunt credibile.

Abia în anii celui de-al doilea război mondial au început să se impună la radio și vocile feminine. Andrey Russell este una dintre aceste voci la BBC, ea a fost corespondentă de război și între 1941 și 1945 a realizat numeroase interviuri și reportaje…

În anii 50 și 60 ai secolului trecut, în contextul unei puternice mișcări feministe, vocile feminine s-au multiplicat la radio. Norvegia se poate mîndri cu faptul că este ţara în care a fost creat primul post de radio feminist din lume, mai precis la Oslo în 1982, se numeșe RadiOrakel și există și astăzi.

În Franţa, jurnalista Pascale Clark a fost timp de mulţi ani una dintre vocile feminine cele mai percutante și mai îndrăgite. Ea povestește într-un interviu cum s-a lansat în carieră în 1983 după ce, cu doi ani înainte, președintele socialist François Mitterrand a liberalizat practic radiourile, renunţînd la monopolul statului asupra acestui tip de instrument mediatic. Dar chiar și atunci, arată Pascale Clark, o femeie nu era lăsată să prezinte de exemplu știrile. Iar primele ei misiuni au fost legate de teren, mai precis era trimisă să facă interviuri în pieţe sau în magazine…  

Numeroase anecdote, amintiri și povești legate de radio sunt scoase din arhive în prezent. Emisiunile postului Radio Tour Eiffel au fost difuzate, în primii ani, dintr-o simplă cabană de lemn iar în jurul ei erau plasate mai multe avertismente scrise cu litere mari: Atenţie, pericol de moarte!

Tot în acei ani buletinele de știri nu erau nici obligatorii și nici automate, ca acum, uneori prezentatorii spuneau pur și simplu astăzi nu sunt știri și treceau la alte programe, muzică, teatru radiofonic, interviuri, reporraje…

In Franţa oferta radio este enormă, pe diverse frecvenţe emit în jur de 2000 de operatori privaţi și publici, iar 20 la sută dintre aceste radiouri sunt asociative. Radioul rămîne foarte popular în Franţa, potrivit unul sondaj 70 la sută dintre francezi ascultă măcar o dată pe săptămînă o emisiune pe unde.

Radio France Internationale dedică o întreagă serie de emisiuni acestui context centenar, și cei doritori pot descoperi multe lucruri legate de cum s-a născut de exemplu postul nostru de radio în 1975.  

Deseori, fiind eu însumi de 30 de ani jurnalist radio am reflectat la acest instrument uluitor care este vocea umană, el dă de fapt viaţă emisiunilor de radio. Din ceea ce spun jurnaliștii cu experinţă în faţa microfonului trebuie să respecţi cel puţin șase reguli ca să reușești să devii credibil prin voce.

Prima regulă sună cam așa: să ai în minte faptul că te adresezi cuiva. A doua regulă este și ea foarte interesantă: să-ţi scrii articolul nu numai pentru public ci și pentru vocea ta… Mai sunt și alte reguli, cum ar fi aceea de a-ţi încălzi vocea înainte de a merge la microfon, sau de a-ţi educa vocea pentru a nu transforma intervenţia în strigăt.

Din această listă de șase reguli cea mai insolită este ultima: să nu mănînci microfonul, adică să păstrezi o distanţă de 20 de centimetri faţă de microfon, iar casca să o ţii doar pe o ureche, pentru ca a doua să poată înregistra sunetele reale… Ceea ce fac și eu de 30 de ani…

 

 
 
Tags: