Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Casa Europei şi a Orientului – povestea unei pasiuni pentru dramaturgia Europei de est

000155768.jpg

Image source: 
Espace d'un instant

Există, în Franţa, o editură care de 20 de ani publică piese de teatru din Europa de răsărit, din Balcani şi din Caucaz. O instituţie unică în felul ei, numită La Maison d’Europe et d’Orient, Casa Europei şi a Orientului. Un om pasionat, editor, călător şi om de teatru, Dominique Dolmieu, se află la originea acestei iniţiative. În cele ce urmează Mirella Patureau ne vorbeşte despre Dominique Dolmieu şi despre ceea ce a realizat el, spre satisfacţia multor dramaturgi de limbă română publicaţi în franceză de Casa Europei şi a Orientului, numele exact al editurii fiind Espace d’un Instant.  

Douăzeci de ani de pariuri îndrăznețe, de lupte, de obstacole traversate neobosit dar marcate și de multe împliniri. De douăzeci de ani această instituție unică rămîne în peisajul teatral francez unul din reperele importante ale teatrulu venit din estul Europei și mai de departe, din Orient sau din jurul Mediteranei.

Dar ar trebui să începem prin a invoca figura lui Dominique Dolmieu, de la care totul a început, în 1991, regizor, editor și agitator cultural în sensul nobil al cuvîntului, pentru care această Casă a Europei și a Orientului este în primul rînd o misiune. MEO este o instituţie "rather unique in Europe", mai degrabă unică în Europa, după concluzia unei expertize europene în 2011 cu ocazia participării ei la un program cultural european.

Aici, în această Casă a Europei şi a Orientului,  am descoperit de cîţiva ani încoace un teatru ce provoacă, intrigă, descoperă şi mai mult decît atît, Casa despre care vorbim are vocaţii şi activităţi multiple. Un Centru Cultural european, deschis către culturile din Europa de est, mergînd pînă în Asia Centrală şi revenind în lumea Mediteranei. MEO a iniţiat în același timp o reţea de traduceri teatrale, Eurodram, are propria sa editură, "Espace d’un instant", şi o trupă de teatru, Théâtre de Syldavie.

Catalogul editorial al acestei instituţii ce se bate eroic de mai bine de 20 de ani să supravieţuiască, căci criza a ajuns la porţile sale cu câţiva ani în avans, este un soi de Turn Babel fabulos, unde fiecare cărămidă vine din ţinuturi balcanice sau de dincolo de ţărmurile mitice ale Mării Negre pe unde Jason se dusese să caute berbecul cu lâna de aur. Dominique Dolmieu, omul care se află discret la cîrma Casei alături de Céline Barcq, este un mare visător, dublat de un organizator ce-i place şi ştie să ocupe terenul. Începutul casei, așa cum s-a prefigurat și a continuat pînă astăzi a fost marcat de o primă călătorie în Albania, în 1991, urmată de mai multe proiecte culturale, cu titluri care spun totul : "De la Adriatica la Marea Neagră", urmat de "Balkanisation générale". Un alt pariu original a fost Petits pas en Europe Orientale, (Pași mici îm Europa orientală), Caucaz, Balcani, Ile-de France, în 2001, o serie de întîlniri de teatru itinerant, în colaborare cu Teatrul de la Gare, din Vitry-sur-Seine, adică un turneu în autocar, la care trebuie să adăugați 50 de artiști, 23  de naționalități, 18 limbi, 90 de zile, 20 de orașe, 1500 de km, 900 treceri de frontiere și 19 texte jucate.

Dar ecuația petit/mic, ascundea un pariu neașteptat, fiecare text trebuia să dureze 7 minute și să fie jucat într-un spațiu de 1,07 m pătrat. Unul din pilonii acestei Case între Europa și Orient rămîne și azi, trupa sa de teatru, Théâtre de Syldavie, creat în 1993, și care a realizat peste 20 de spectacole și o sută de lecturi publice. La Syldavie este un nume imaginar, un pic ca pădurea Ardenilor din piesele lui Shakespeare, şi a cărui rădăcină latină, silva, silvae, ne trimite poate la o ţară de dincolo de păduri, un pic ca Transilvania noastră.

MEO propunea pe atunci abonamente numite pur şi simplu "paşapoarte pentru Syldavie". MEO este astăzi o structură tripartită, Trupa de teatru Syldavie, Editura Espace d’un instant și rețeaua de traduceri din literatura dramatică est europeana și orientul apropiat, Eurodram. Progamul editurii e ispirat în general de palmaresul traducerilor în franceză din rețeaua Eurodram, favorizînd scriiturile contemporane, un catalog variat, și în care teatrul românesc păstrează un loc bine pus în vitrină.

Astfel, printre titlurile cela mai vîndute în ultimii ani citez, Spectatorul condamnat la moarte de Matei Vișniec, Fuck you Europa! de Nicoleta Esinencu sau A șaptea kafana, de Dumitru Crudu, Mihai Fusu și Nicoleta Esinencu. Bineînțeles, în catalog mai întîlnim numele Savianei Stănescu, Alinei Nelega sau al Gianinei Cărbunariu.

Multă vreme Casa Europei și a Orientului își avea sediul într-un loc între două vîrste ale Parisului, cu un farmec special, undeva  sub arcadele fostului Viaduct al Parisului, construit în 1859, care sprijinea pe vremuri o cale ferata astăzi dispărută. Au rămas arcadele, din cărămizi roşii şi pietre albe de rîu de-a lungul bulevardului Daumesnil, cunoscut azi şi sub denumirea de Viaduct al artelor întrucît găzduieșete multe ateliere şi butici de artişti. Aici, era odinioară MEO, Casa Europei și a Orientului, într-un pasaj, unde în spatele unei vitrine plină de cărți se ascundea o mică sală de spectacole adiacentă birourilor, o galerie cu expoziţii de fotografii sau de arte grafice, un spaţiu modest dar funcţional, cu un mic bar la intrare, imposibil de evitat, ca un popas între prieteni în marginea unor şantiere mereu în lucru.

Din 2016,  MEO a părăsit sediul său parizian și s-a instalat la cîteva sute de kilometri, în regiunea Occitană, în sud-vestul Franței, dar locul răscumpără toate regretele. Cadrul e fabulos, păduri, peisaje mitice, monumente medievale, unde noua Casă a Europei și a Orientului, care nu a pierdut nimic din ambițiile și forța sa, și-a găsit sediul într-un cătun, Parlatges, în inima Languedocului, Midi Pirinei.

În cei 20 de ani de existență, putem spune că La Maison d'Europe et d'Orient a contribuit de manieră semnificativă la introducerea și la o cît mai largă răspîndire a teatrului din Europa de Est și din jurul Mediteranei în spațiul francofon. Mulți oameni de teatru din estul european, din România sau de dincolo de Marea Neagră, îi datorează o parte din deschiderea și interesul de care se bucură astăzi în Franța Primii douăzeci de ani, dintr-un parcurs deschis ca o invitație la o călătorie mereu mai departe, mereu mai aproape. Mulțumim Dominique, mulțumim MEO !