Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Dialog Macron – Erdogan în context de summit NATO consacrat multor clarificări

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi preşedintele francez  Emmanuel Macron, Bruxelles, 14 iunie 2021.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a avut luni 14 iunie o întrevedere cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan în contextul reuniunii la vîrf a Alianţei Atlantice de la Bruxelles. Cei doi preşedinţi au discutat printre altele despre necesitatea unei acţiuni comune pentru găsirea unor soluţii la problemele din Siria şi Libia.

După ce timp de doi ani relaţiile dintre Franţa şi Turcia au fost tensionate, această întîlnire de 50 de minute a fost pusă sub semnul „clarificării” în privinţa numeroaselor litigii dintre cele două ţări. Discuţia a fost „intensă şi substanţială”, iar cei doi preşedinţi „şi-au exprimat voinţa de a aborda toate subiectele în profunzime” se arată într-un comunicat al Palatului Elysée citat de cotidianul Le Monde.

Nici o declaraţie spectaculoasă nu a fost făcută de fapt de cei doi şefi de stat, şi este greu de crezut că brusc încrederea reciprocă ar fi revenit între ei, doar pentru că urmau apoi să participe la summit-ul NATO. Laconismul comentariilor este de altfel elocvent. Iar termenul „clarificare” nu înseamnă şi depăşire a neînţelegerilor. S-ar părea că preşedintele Emmanuel Macron a ţinut să-i amintească în mod „clar” lui Recep Tayyip Erdogan că laicitatea nu înseamnă, în Franţa, o atitudine anti-musulmană, dar şi faptul că Franţa nu va permite tentative de manipulare a comunităţii musulmane de pe teritoriul francez.

Într-un mesaj trimis pe Twitter, preşedintele francez îşi exprimă dorinţa de a avansa în dialogul cu omologul său turc într-un spirit de „claritate, respect şi exigenţă”.

Ambasadorul Turciei la Paris, Ali Onaner a ţinut să declare la rîndul lui că Emmanuel Macron şi Recep Tayyip Erdogan sunt „preşedinţii a două ţări prietene şi aliate”.

Toate aceste piruete verbale care ţin de panoplia limbajului diplomatic nu schimbă însă cu nimic fondul problemei: în ultimii ani Turcia lui Erdogan a avut o politică anti-occidentală şi de demolare a valorilor democratice, iar prin atitudinea lui a slăbit coeziunea internă a Alianţei Atlantice. Prin Frăţia musulmană, din care face parte, Erdogan încearcă să îndoctrineze şi să controleze întreaga comunitate musulmană din spaţiul european. Musulmanii instalaţi în Europa sunt sfătuiţi să nu se integreze şi să nu adopte valorile occidentale, iar cei care o fac sunt consideraţi „trădători”.

Într-o analiză publicată anul trecut în Le Figaro, scriitorul şi filozoful tunisian Mezri Haddad arăta că Recep Tayyip Erdogan este promotorul unui proiect panislamist şi neo-otoman care trebuie combătut de urgenţă. Scopul lui Erdoga, mai arăta filozoful tunisian, este de a plasa Turcia ca lider al taberei anti-occidentale din spaţiul arabo-musulman, în spiritul teoriei dezvoltată de Huntington, cea de şoc al civilizaţiilor. Citez din această analiză: „Pornit împotriva Europei care a refuzat adeziunea Turciei, Erdogan se poziţionează ca lider al unei alternative anti-occidentale, cea a Orientului împotriva Occidentului, a islamului împotriva creştinătăţii, a celor colonizaţi împotriva colonizatorilor, a damnaţilor de pretutindeni împotriva dominatorilor.”

Cu cîteva zile în urmă, fostul ambasador al Uniunii Europene în Turcia, Marc Pierini, semna o tribună în Le Monde şi îşi exprima îndoiala că Turcia, care duce o politică strategică ambivalentă, ar putea fi convinsă să se integreze din nou în mod univoc în tabăra transatlantică. Turcia a adoptat de fapt în ultimii ani o atitudine de echidistanţă între Rusia şi Alianţa Atlantică, ceea ce îi convine mai mult. Rusia a profitat în acest context pentru a-şi plaseze pionii, în detrimentul Alianţiei, în zone precum Siria sau Libia, iar mai nou, prin mercenarii săi, în Mali… Unii specialişti afirmă că Turcia abia aşteaptă acum retragerea americanilor din Afganistan pentru a juca un rol mai mare în această ţară.

Cînd vine vorba de Turcia, conceptul de „claritate” nu este deci operaţional. Dar summit-ul Alianţei Atlantice este o ocazie pentru clarificări interne, pentru ca membrii organizaţiei să-şi redefinească obiectivele şi eventual să reflecteze la definirea termenului de „alianţă”.