Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cronica bilingvă / La Chronique bilingue N° 241 : Sauver l’école ca să salvăm limba

Ce se întîmplă cînd este maltratată gramatica, sau neglijată predarea limbii în şcoală? Atît în Franţa cît şi în România se multiplică semnalele de alarmă legate de modul în care vorbesc copiii şi tinerii, uneori avînd modele cît se poate de nocive la televizor…

Un recent editorial al lui Nicolae Manolescu privind literatura dar mai ales limba română, fait état d’une inquiétude qu’il n’est pas le seul à ressentir, et que l’on retrouve, tout aussi vive, en France où, à partir d’un constat identique, le ministère de l’Education nationale se străduie să îndrepte lucrurile și ale cărui soluții nu se deosebesc cu nimic de cele pe care le propune reputatul critic și istoric literar român.

Cum remarcase cu dreptate, încă mai demult, în câteva articole deosebit de virulente, și Andrei Pleșu, le roumain, la langue parlée autant que la langue écrite, subit aujourd’hui, ce que Nicolae Manolescu nomme „un proces de degradare alarmant”. Les preuves sont tellement évidentes et tellement nombreuses qu’il ne voit pas l’utilité de nous donner quelques échantillons, deși mărturisește că aceste neghiobii lingvistice pot fi deosebit de hazlii. Firește, ele sunt cu atât mai ilarante cu cât cei care calcă în gropile lingvistice pretind a fi – horribile dictu ! – „lideri de opinie”. En France, cette incompétence vaguement masquée dans la langue parlée mais qui crève les yeux à l’écrit, est devenue tellement flagrante et elle dénonce à tel point l’incurie intellectuelle des élites qu’elle pousse celles-ci à demander périodiquement une « simplification » de l’orthographe, ca și cum, suprimând cârma, cârmaciul incompetent ar putea duce corabia pe-un drum mai drept și mai sigur.

De fapt, cum bine remarcă Nicolae Manolescu, care e și profesor, universitar, dar totuși… ! totul începe de la școală, unde se-nvăța pe vremuri ce e o busolă, care sunt mările lumii și cum bat vânturile qui gonflent les voiles de notre nef  pornită către un țărm la care râvneam din plecare să ajungem. Des rapports récents publiés en France, pays des arts et des lettres, s’il en est,  montrent à quel point la situation est grave : « 7 % de la population adulte scolarisée en France est en situation d’illettrisme.  Un elev din doi nu știe, când intră la liceu, să acorde corect subiectul cu predicatul și, la sfârșitul claselor primare, mulți elevi nu sunt în stare să ortografieze corect o serie de cuvinte elementare…” D’où certaines dispositions du ministère français de l’enseignement pour renforcer dès le petit collège l’apprentissage de la langue, care rămâne principalul nostru instrument nu de comunicare, cum cred unii, ci de gândire. Nicolae Manolescu est plus précis puisqu’en dénonçant la « précarité » de l’enseignement roumain, il indique bien les deux domaines où le bât blesse : gramatica și lectura operelor literare, și una și cealaltă neglijate de multă vreme în învățământul francez și, mai nou, și în cel românesc despre care nu ne îndoim că pretinde și el, ca toate celelalte domenii ale vieții sociale, că se reformează ca să răspundă normelor și cerințelor pieții mondiale.

Problema e că, tocmai, aceste norme și aceste cerințe sont celles d’une société déliquescente qui a trop considéré qu’il suffit de savoir que 2 et 2 font 4 et que 4 et 4 font 8 pour ne pas se trouver aujourd’hui dans une impasse. Pour avoir trop donné le pouvoir aux ingénieurs – ale căror competențe merită, firește, tot respectul ! dar care nu sunt câtuși de puțin pregătiți, nu e menirea lor ! să clădească societăți... Pour avoir trop donné le pouvoir aux ingénieurs, spuneam, et aux hommes de science dont la vocation est de proposer l’image d’un monde chiffrable et prévisible, din cauza acestei deturnări de funcții s-a ajuns într-un impas : școala ne-nvață să gândim inginerește – un mode de penser tout à fait respectable, je le répète – dar care nu se aplică unei lumi de o infinită complexitate, o lume al cărei tâlc rămâne misterios și care de aceea nu poate fi gândită în limbaj matematic.

Certes, Nicolae Manolescu a tout à fait raison de regretter une époque où non seulement les ingénieurs, les médecins ou les juristes, mais aussi tous ceux qui sortaient de l’école publique puteau să se considere „cărturari”, adică oameni care știu că la temeiul relației noastre cu lumea stă cartea qui draine depuis quelques millénaires notre expérience d’un monde incertain. Și are iarăși dreptate când spune că școala ar trebui să cultive de predilecție, citez, „disciplinele numite altădată umanioare : latină, filosofie, logică, istoria artelor, istoria religiilor, retorică, sociologie”.

A cela près que si pour préserver la langue il faut sauver l’école, pour sauver l’école il faut changer de modèle de société – ori asta n-o poate face decât mulțimea, din ce în ce mai răsfirată, a celor care stăpânesc „umanioarele”, que l’on n’enseigne plus. Nos sociétés se mordent la queue et, petit à petit, plecând de la coadă, or să ajungă să-și mănânce capul.

Ne vom mângâia atunci că, nemaiavând cine s-o strice, ne va rămâne limba, limba curată așa cum au scris-o cei care au știut gândi cu cuvinte.