Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Scrisorile lui Max Blecher către Pierre Minet: cartea unei prietenii literare pe fond de tragedie personală

În Franţa, la Editura L’arachnoïde a apărut o carte dedicată unei prietenii literare, cea dintre scriitorul român Max Blecher şi scriitorul francez Pierre Minet. Lettres à Pierre Minet – se intitulează acest volum de o sută de pagini în care găsim deasemenea numeroase fotografii şi precum alte mărturii din epocă destinate să pună în lumină personalitatea lui Max Blecher dar şi drama personală a acestui artist al introspecţiei, răpus de o boală teribilă la vîrsta de 28 de ani.

Max Blecher este autorul a două cărţi singulare în paisajul literar românesc, Întîmplări din irealitatea imediată şi Inimi cicatrizate apărute în 1936 şi respectiv în 1938. Ele sunt în mare parte şi autobiografice pentru că autorul îşi povesteşte viaţa de zi cu zi în sanatoriile prin care a trecut din cauza unei boli teribile: tuberculoză la coloana vertebrală. Născut în 1909 într-o familie de evrei, la Botoşani, Max Blecher începe, după absolvirea liceului, studii de medicină la Paris. Dar destinul îi pregăteşte o altă traiectorie: un lung periplu prin diverse sanatorii, la Berck-sur-Mer, în Franţa, la Leysin, în Elveţia, la Techirghiol, în România.

Întîlnirea sa cu Pierre Minet, născut şi el tot în 1909, are loc în 1930 într-un astfel de stabiliment, la Berck-sur-Mer, o staţiune despre care Max Blecher spune că este „Mecca tuberculozei osoase”. La acea oră în jur de 5000 de oameni suferind de maladia respectivă (numită şi morbul lui Pott) se tratau în acest orăşel de pe ţărmul Mării Mînecii, unde totul era amenajat pentru ca bolnavii să poată avea totuşi o viaţă cît de cît normală, în ciuda faptului că boala îi obliga la o poziţie orizontală echivalentă practic cu o tortură. Max Blecher descrie de altfel în cărţile sale, precum şi în cîteva articole publicate în acei ani în România, cum bolnavii de la Berck-sur-Mer se plimbau prin oraş împinşi pe un fel de paturi-cărucioare, cum se vizitau unii pe alţii, cum ieşeau să contemple marea, cum organizau diverse serate...

Lumea descrisă de Max Blecher ne trimite parţial la Kafka şi la suprarealism, iar paginile sale au produs o profundă impresie la ora publicării lor şi marchează şi astăzi spiritele. Îmi amintesc şi eu ce şoc emoţional am trăit cînd am citit cele două romane ale lui Blecher, în anii 80 ai secolului trecut... Dincolo de drama sa personală şi de ceea ce descrie în cărţile sale, Blecher este însă un scriitor novator prin stilul său introspectiv, el făcînd parte din aceeaşi familie, în materie de demers estetic, cu Anton Holban şi Mircea Eliade. Această predispoziţie spre introspecţie transpare şi din scrisorile trimise prietenului său francez Pierre Minet, la ora aceea tînăr scriitor în curs de afirmare. Pierre Minet a avut însă mult mai mult noroc, el s-a vindecat pînă la urmă şi a trăit pînă în 1975 fiind autorul mai multor volume de poezii şi al mai multor romane. Scrisorile reunite în volumul publicat de Editura L’arachnoïde provin de altfel din arhiva familiei Minet şi au fost puse la dispoziţia editorului de Georges Minet, fiul lui Pierre Minet.

Coperta de culoare neagră pe care apare numele lui Max Blecher şi titlul  Lettres à Pierre Minet îl anunţă parcă pe cititior că va intra într-o lume specială unde îşi dau întîlnire moartea, suferinţa şi poezia. Ultima fiind o cale de evadare din imperiul primelor două. Este meritul unui alt poet, Billy Dranty, care s-a îngrijit de acest volum, l-a adnotat şi i-a scris postfaţa, că din această lume emană şi puţină speranţă. Acest volum de 112 pagini conţine de fapt 22 de scrisori redactate într-o franceză elegantă de Max Blecher, un poem dedicat de Blecher lui Pierre Minet, un articol al lui Blecher intitulat Berck, oraşul damnaţilor, un lung poem-tabletă dedicat de Geo Bogza lui Blecher, cîteva facsimiluri ale scrisorilor lui Blecher, cîteva fotografii dintre care cele mai tulburătoare sunt de la Berck-sur-Mer, cîteva desene şi evident explicaţiile necesare pentru a înţelege contextul întîlnirii dintre Blecher şi Minet.

Doar 112 pagini dar o bogăţie de informaţii copleşitoare, cine răsfoieşte şi citeşte cartea are impresia la sfîrşit că a ieşit dintr-un muzeu, dintr-un roman, dintr-un film... În acestă combinaţie inspirată de elemente rezidă misterul şi frumuseţea acestei cărţi, tipărită de altfel într-o ediţie limitată de 500 de exemplare, ca şi cum ele ar fi concepute pentru nişte cunoscători, pentru nişte iniţiaţi.

Iată însă un scurt citat dintr-una din scrisorile lui Blecher către Minet, citat susceptibil să mă ajute să explic de ce această carte stranie este şi o bijuterie literară: „Îmi vorbiţi de suferinţele şi de durerile dumneavoastră fizice. (...) Ce aş putea să vă spun? Aş îndrăzni să vă întreb: suferinţa dumneavoastră este roşie? Sau suferinţa dumneavoastră este verde? Suferinţa dumneavoastră este în formă de spirală? Sau seamănă cu o girafă?”

Din postfaţa semnată de Billy Dranty, veritabil portret al lui Blecher dar şi portret al unei prietenii tragice, aflăm că prin 1930 Pierre Minet era un poet turbulent (în sensul cel bun), deja afirmat şi aclamat de boema artistică din Montparnasse. Max Blecher se afla abia în stadiul ambiţiilor dar spera să-şi facă drum în spaţiul literar francez, eventual cu ajutorul lui Pierre Minet...

Astăzi cărţile lui Max Blecher sunt traduse în franceză şi disponibile la Editions de l’Ogre. El este comparat de critici cu Bruno Schulz şi cu Franz Kafka. Ecoul literar al suferinţei sale dar şi al talentului său novator nu s-a stins, dimpotrivă, iar din scrisorile sale către Pierre Minet răzbate pînă astăzi un sublim mesaj de vitalitate interioară. Blecher a evadat prin poezie, introspecţie şi literatură din condiţia sa de damnat şi prin această forţă a sa ne transmite în continuare un mesaj tonic, de o magică frumuseţe.