Franţa și „democraţia obosită”

Expresia „fatigue démocratique” (oboseală a democraţiei) a fost utilizată chiar de liderul în jurul căruia au fuzionat diversele curente de stînga în regiunea pariziană, ecologistul Julien Bayou. El speră să se impună duminica viitoare în faţa unei alte personalităţi, doamna Valérie Pécresse, reprezentînd așa-zisa dreaptă moderată cu afinităţi spre centru.

Valérie Pécresse este considerată de mulţi observatori ca o posibilă candidată credibilă la alegerile prezidenţiale de anul viitor. În urmă cu doi ani ea a părăsit partidul de dreapta Republicanii pentru a-și crea propria mișcare de centru-dreapta numită Soyons libres, sau, mai pe scurt, Libres, altfel spus pe românește Liberi.

Pentru Valérie Pécresse aceste alegeri regionale și departamentale reprezintă un veritabil test. Ea speră să devină, la prezidenţialele de anul viitor, principalul adversar al lui Emmanuel Macron, ceea ce de altfel ar fi benefic pentru democraţia franceză, ca un centrist să se confrunte cu o personalitate de centru dreapta și nu cu una de extrema dreaptă (Marine Le Pen).

Revin însă la întrebarea pe care și-o pun mulţi farncezi: de ce 65 la sută dintre ei nu s-au dus să voteze duminică 20 iunie? Fără îndoială, dacă democraţia franceză era deja puţin obosită înainte de izbucnirea pandemiei, Covid-19 a obosit-o și mai mult. În 2019, anul cînd vestele galbene au manifestat sistematic în fiecare week-end, una din temele esenţiale puse în discuţie a fost reinventarea democraţiei, eventual crearea unor noi mecanisme, de democraţie directă. S-a discutat atunci mult despre multiplicarea referendumurilor, cum este cazul în Elveţia, și chiar despre tragerea la sorţi a unor reprezentanţi ai naţiunii, pentru ca în domeniul deciziei să poată fi auzite voci total noi…

Absenteismul se mai explică și prin faptul că mulţi francezi nu sunt încă vaccinaţi și prin urmare rămîn prudenţi, au preferat să stea acasă decît să riște o eventuală contaminare în birourile de vot. Tot duminică 20 iunie a fost, în Franţa, La Fête des pères, adică sărbătoarea dedicată taţilor, și deci multe familii au preferat să stea liniștite acasă… Si mai sunt și cei care au plecat pur și simplu în week-end, profitînd de vremea bună și de ridicarea tuturor restricţiilor legate de pandemie.

Absenteismul nu este însă o noutate în Franţa la alegerile regionale, senatoriale municipale sau europene. De fapt, doar alegerile prezidenţiale și cele legislative îi pasionează cu adevărat pe francezi, în oridinea indicată. Ceea ce pentru mulţi observatori ai peisajului politic echivalează cu o atitudine de iresponsabilitate. În atîtea ţări din lume oamenii și-ar dori să poată să-și aleagă liber reprezentanţii, și nu pot… Iar în Franţa alegătorii par debordaţi din cauza a prea multe alegeri libere. Din acest motiv revine în discuţie și ideea obligativităţii votului, mecanism deocamandată în dezbatere, Franţa nu l-a adoptat însă.   

O altă cauză a absenteismului pare să fie reforma teritorială din 2015 cînd numărul regiunilor din Franţa a fost redus de la 22 la 13. Ori, s-ar părea că regiunile, devenind prea mari, cu un număr de competenţe sporit, crează un fel de confuzie în rîndurile alegătorilor, ei nu reușesc să înţeleagă care sunt adevăratele probleme și pînă la urmă care este adevărata miză a acestor alegeri.

În general, însă, la turul al doilea al alegerilor regionale și departamentale participarea la vot este mai mare. Deci absenteismul din primul tur se explică și prin acest reflex pe care îl au francezii, de a zice: lasă, votăm duminica viitoare cînd lucrurile vor fi mai clare și cînd votul nostru va cîntări mai mult…