Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Penurii de apă, exoduri de populații, canicule ucigătoare – un nou raport GIEC trage semnalul de alarmă privind schimbările climatice din următorii 30 de ani

clima.jpg

Emisiile de gaze cu efect de serà sunt la origina principalelor schimbàri climatice.
Emisiile de gaze cu efect de serà sunt la origina principalelor schimbàri climatice.
Image source: 
Odd ANDERSEN/AFP

Viața pe Pământ, așa cum o cunoaștem azi, va fi transformată de o manieră ireversibilă de dereglările climatice în următoarele trei decenii. Este semnalul de alarmă tras de un nou raport ONU semnat de GIEC – grupul experților interguvernamentali privind evoluția climei. Oamenii de știință insistă din nou ca încălzirea planetei să nu depășească 1,5°C, obiectiv fixat de Acordul de la Paris.

Penurii de apă, exoduri de populații, dispariții de specii animale, malnutriție, canicule devastatoare – lista consecințelor grave care ar putea decurge din nerespectarea pragului de 1,5°C fixat de Acordul de la Paris se aseamănă cu Apocalipsa. In acest caz, copii născuți acum, în 2021, vor avea parte, peste trei decenii, în 2050, de un Pământ complet schimbat față de cel pe care îl cunoaștem azi«Viața pe Terra nu se va putea reface după astfel de schimbări climatice majore evoluând spre specii sau ecosisteme noi» se poate citi în rezumatul tehnic de 137 de pagini al raportului GIEC.

Raportul întreg are 4.000 de pagini și este mult mai alarmist decât precedentul din 2014. El a fost redactat de sute de specialiști ratașați grupului ONU de experți interguvernamentali privind evoluția climei (GIEC).

In 2050, sute de milioane de locuitori care trăiesc pe coaste vor fi amenințate de valuri și inundații mai frecvente. Situație care va provoca migrații și mai importante. In orașe, 350 de milioane de oameni vor fi amenințați de penurii de apă dacă crește temperatura globală cu 1,5°C. 420 de milioane de persoane vor fi amenințate de canicule extreme dacă temperatura crește cu 2°C. Nu în ultimul rând, raportul GIEC notează că anumite regiuni din Asia de sud-est, America de sud sau China vor putea fi confruntate simultan cu trei sau patru catastrofe: canicule, secete, incendii, inundații, etc. Chiar și limitând creșterea temperaturilor cu 2°C, până în 2050 80 de milioane de persoane în plus vor suferi de foamete.

Tonul noului raport oscilează între unul apolcaliptic, descris mai sus, și unul pozitiv care oferă oamenilor posibilitatea de a-și schimba destinul. Cu condiția, evident, de a lua măsuri imediate și drastice.

Printre măsurile cele mai importante de luat este diminuarea pragului de la care se poate considera că încălzirea este acceptabilă. Astfel, în 2015, în Acordul de la Paris, lumea s-a angajat să limiteze încălzirea climei la maximum +2°C față de era pre-industrială, +1,5°C dacă se poate. In noul raport, GIEC estimează că depășirea pragului de 1,5°C poate déjà produce «progresiv, consecințve grave, timp de secole și uneori de o manieră ireversibilă». Pentru anumite plante și animale, e déjà probabil prea târziu. «Chiar și cu +1,5°C condițiile de viață se vor schimba atât de mult incât anumite organisme nu se vor putea adapta»subliniază raportul Giec citând recifurile de corali de care depinde o jumătate de miliard de oameni. Agricultură, crecătorii, piscicultură – în toate sistemele de producție alimentară cresc brusc pierderile. In cauză, schimbările climatice. Ori, umanitatea nu este pentru moment capabilă să facă față degradării situației.

Nota pozitivă a raportului, speranța, vine de la faptul că oamenii își mai pot îndrepta destinul spre un viitor mai bun dacă iau măsuri forte ca să frâneze încălzirea în partea a doua a acestui secol. «Avem nevoie de o transformare radicală a proceselor și comportamentelor la toate nivelele: individual, comunitar, întreprinderi, instituții și guverne. Trebuie să ne redefinim modul de viață și de consum» insistă raportul.

Reamintim că rapoartele GIEC au vocația de a-i îndruma pe liderii politici în deciziile pe care trebuie să le ia. Actualul raport nu va fi publicat oficial decât anul viitor, după ce va fi aprobat prin consens de cele 195 de state membre ONU. Va fi însă prea târziu întrucât reuniuni cruciale internaționale consacrate climei și biodiversității, sunt déjà programate până la finele lui 2021, insistă unii oameni de știință.

 
Penurii de apă, exoduri de populații, canicule ucigătoare – un nou raport GIEC trage semnalul de alarmă privind schimbările climatice din următorii 30 de ani