Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Bucarest – Budapest: o frecventă confuzie cu rădăcini culturale

Suporterii francezi care au ajuns la București în loc să ajungă la Budapesta unde se disputa pe 19 iunie meciul de fotbal dintre Franţa și Ungaria nu sunt primele victime ale unei confuzii destul de frecvente, și jenante, între cele două capitale. Şi probabil că nu vor fi ultimii.

​Subiectul nu trebuie luat chiar foarte în serios, și în nici un caz românii nu trebuie să se simtă jigniţi sau iritaţi de această confuzie. Cine face confuzia, prin faptul că o face, spune ceva despre el și nu despre români sau despre maghiari. Confuzia respectivă se face uneori din incultură, alteori din neatenţie, alteori din cauza faptului că atât în franceză cat și în engleză pronunţiile celor două capitale au muzicalităţi asemănătoare… Ceea ce nu-i scuză, evident, pe cei care cad în capcana acestei confuzii.

Din 1987 de când trăiesc în Franţa mi s-a întâmplat uneori ca să întâlnesc chiar oameni foarte cultivaţi care să-mi spună „et tu retournes souvent en Roumanie, à Budapest?”. Pentru auzul muzical al multor occidentali Budapest și Bucarest sună cam la fel. Ar fi fost mai simplu dacă francezii, de exemplu, ar fi adoptat pronunţia românească a capitalei României, București. Tarile occidentale care au avut imperii coloniale și care s-au considerat motorul istoriei ţin însă rareori cont de cum sunt pronunţate numele de localităţi de către autohtoni. Pentru francez London este Londres, Firenze este Florence iar Cairo este Caire (nu știu cum își pronunţă egiptenii numele capitalei dar nu cred că îi spun Caire). Lucrurile se agravează uneori serios din cauza acestor adaptări, pentru că Hamlet se pronunţă în franceză cu un h aspirat: amlet. În primele mele luni de viaţă la Paris, și la un moment dat un actor m-a crezut căzut din lună, sosit  dintr-un spaţiu al inculturii absolute când i-am spus că nu cunoșteam nici o piesă cu numele de amlet… Eu îl știam pe Hamlet cu un h sănătos în faţă…  

Mi s-a întâmplat în cursul multor călătorii făcute cu francezi în România să am parte chiar la faţa locului de gafe confuzioniste… Când un editor francez îţi spune, la întoarcerea la Paris, că a fost încântat să descopere orașul Budapest, deși tu i-ai arătat orașul Bucarest, nu știi dacă să te pufnească râsul sau să-l muștruluiești puţin pe prietenul tău…

Deseori, la București, unele celebrităţi ale muzicii rock, precum Michael Jackson, s-au adresat mulţimii de spectatori cu câte un călduros Hello, Budapest!

Acestea fiind spuse am totuși impresia că respectiva confuzie se face în detrimentul românilor. În general cei care cad în această jenantă capcană cred că numele capitalei române este Budapest. Mult mai puţini sunt, după părerea mea, cei care cred că numele capitalei Ungariei ar fi Bucarest. Istoria își spune într-un fel cuvântul, în imaginarul occidental Ungaria și Imperiul austro-ungar au lăsat urme mai importante decât principatele române.

Când irlandezul Bram Stocker a scris romanul devenit mitic, Dracula, el s-a uitat probabil pe harta Europei căutând un punct geografic aflat cât mai la est, la marginea lumii „civilizate”. Si a plasat castelul lui Dracula la Bistriţa, oraș aflat atunci într-adevăr la frontiera imperiului austro-ungar, la capătul lumii... Afectiv vorbind, francezii sunt mult mai atrași de sud, de Mediterana, de nordul Africii decât de Estul Europei. Zona Balcanilor mai ales a fost mereu percepută ca un amestec complicat de populaţii, de comunităţi… Îmi amintesc de o întrebare pe care mi-a pus-o în avion un actor francez, veneam cu o trupă de teatru franceză la București și prietenul meu m-a întrebat dacă Bucureștiul este pe malul Dunării… Dar nu e grav, în definitiv de la București la Dunăre avem doar o azvârlitură de băţ.

Există însă, între Europa de răsărit și Europa de apus un vechi dezechilibru cognitiv: noi, cei din est, știm aproape totul despre istoria și geografia Vestului, iar cei din Vest știu prea puţin despre istoria și geografia Estului. Dar, încă o dată, nu e grav. Mark Twain spunea că eternitatea este făcută ca să poată el învăţa limba germană. Eternitatea este făcută și ca să se cunoască mai bine, în Europa, Estul cu Vestul.

Ideal ar fi să facem însă haz de necaz în urma unor astfel de incidente. Personal cred că un film, o comedie pe tema acestei confuzii ar fi o bună idee. Văd deja scenariul: șase occidentali ajung dintr-o astfel de eroare la București unde îi așteaptă peripeţii și întâlniri umane care le schimbă viaţa. În bine.