Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Franţa: un lider de centru-dreapta doreşte să „bareze calea” extremei drepte dar şi cea a stîngii extreme

capture_decran_2021-06-24_a_15.35.41.png

Valérie Pécresse pe "teren electoral" (fotografie din 2020).
Valérie Pécresse pe "teren electoral" (fotografie din 2020).
Image source: 
LP / Olivier Corsan

În Franţa, unde milioane de oameni se pregătesc să plece în vacanţă, unele sindicate anunţă greve în domeniul transporturilor. Pe de altă parte, radicalii de stînga avertizează că manifestaţiile „vestelor galbene” vor reîncepe cu şi mai mare intensitate decît înainte de pandemie. În contextul alegerilor regionale şi departamentale, mulţi lideri politici cer o mobilizare pentru ca să fie „barată calea extremei dreptei”. Există însă şi lideri care spun că trebuie barată şi calea „stîngii extreme”.

În general în Franţa extrema dreaptă este considerată ca fiind răul absolut, iar marea obsesie este ca nu cumva într-o bună zi Marine Le Pen, lidera formaţiunii care altădată se numea Frontul Naţional, să cîştige într-o bună zi prezidenţialele. Sunt puţini liderii politici care avertizează că şi extrema stîngă reprezintă un pericol pentru democraţie şi că agitaţiile ei pot destabiliza Republica Franceză.

Într-un interviu acordat cotidianului Le Figaro, doamna Valérie Pécresse, lidera formaţiunii de centru dreapta Libres se declară decisă să bareze calea „stîngii extreme”. Trebuie să împiedicăm „falimentul economic şi republican” mai spune Valérie Pécresse denunţînd alianţa dintre ecologişti şi „stînga extremă” a lui Jean-Luc Mélenchon.

În limbajul jurnalistic deseori unii termeni sunt edulcoraţi. Despre Jean-Luc Mélenchon se spune des că ar fi liderul „radicalilor de stînga”, ceea ce sună ceva mai bine decît liderul „extremei stîngi”. Valérie Pécresse are meritul de a pune punctele pe i şi de a spune lucrurilor pe nume. Formaţiunea Franţa nesupusă este una de extrema stîngă, deşi mai rămîne de analizat raportul dintre expresia „stînga extremă” şi „extrema stîngă”...

În orice caz, Vélérie Précresse începe să se poziţioneze ca un candidat credibil pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor. Ea critică vehement concesiile făcute de stînga franceză, în special de socialişti, unor ecologişti radicali avînd o viziune fundamentalistă şi punitivă în materie de ecologie. Ea mai critică stînga care face concesii islamului radical, care nu apără în mod constant principiul laicităţii şi se arată laxistă în domeniul securităţii…

Ca preşedintă a regiunii pariziene, Île-de-France, Valérie Pécrese observă că foarte frecvent unii responsabili socialişti şi comunişti fac concesii în faţa islamului radical, fiind dispuşi să accepte, în schimbul păcii civile şi a liniştii sociale, multe exigenţe formulate de salafişti sau de Fraţii musulmani.

Unii comentatori afirmă că extrema stîngă avansează de o vreme sub drapelul ecologist. În prezent, acestor ecologişti radicali li se reproşează, printre altele, apetitul excesiv pentru instalarea de parcuri eoliene. Ori, s-ar părea că tot mai multe studii pun în evidenţă şi efectele lor nefaste asupra mediului înconjurător, fără ca eficienţa lor să fie chiar atît de mare. Oare mitul eolienelor ca soluţie energetică ideală începe să fie treptat demolat? Sunt semne în acest sens. Pentru mulţi francezi ele reprezintă o pacoste întrucît desfigurează peisajele, perturbă migraţia păsărilor şi provoacă chiar decimarea lor, cauzează o puternică poluare sonoră şi duc şi la amplificarea impozitelor locale…

Într-un articol din cotidianul de dreapta Le Figaro, filozoful Luc Ferry scrie următoarele despre adepţii necondiţionaţi ai eolienelor: „Problema este că fundammentaliştii verzi au ca adevărat obiectiv continuarea luptei dusă de extrema stîngă muribundă împtriva societăţilor liberale”.

Pe data de 12 iunie la Paris a avut loc un marş al libertăţii şi împotriva ideilor extremei drepte. Pentru Valérie Pécresse, însă, extrema stîngă este la fel de periculoasă ca extrema dreaptă. Această femeie curajoasă care a părăsit partidul de dreapta Republicanii pentru a-şi crea propriul partid îi pune exact pe acelaşi plan pe Marine Le Pen şi pe Jean-Luc Mélenchon.

O anumită „cultură” de stînga în Franţa precum şi faptul că istoric vorbind Franţa s-a confruntat doar cu nazismul şi nu cu dictaturi comuniste îi face însă pe francezi să ierarhizeze în continuare extrema dreaptă şi extrema stîngă. Prima reprezintă răul absolut în timp ce cea a doua ar face parte din „familia progresistă”.