Poveşti de dragoste şi chestiunea avortului în Africa, temele filmelor în competiţie în a 3-a zi la Cannes

Primul film în competiţie se numeşte în original «Verdens Verste Menneske» iar în traducere liberă «Cel mai rău om de pe lume» şi este realizat de norvegianul Joachim Trier. Filmul, din ce ne spune dosarul de presă, evocă povestea lui Julie, femeie care la 30 de ani încă nu şi-a făcut un rost în viaţă. Când să se bucure că în fine şi-a găsit perechea, adică stabilitatea, alături de Aksel, cu 15 ani mai mare ca ea şi autor de mare succes, Julie face cunoştinţă cu tânărul şi seducătorul Eivind. De notat că regizorul Joachim Trier – rudă foarte îndepărtată cu celebrul şi controversatul realizator danez Lares von Trier – este acum pentru a 4-a oară la Cannes unde fusese selecţionat în secţiunea Un Certain regard acum exact un deceniu.

Al doilea film proiectat joi în marea competiţie pentru La Palme d’or este şi primul film african prezentat la această ediţie a festivalului. Intitulat «Lingui, legăturile sacre», filmul este regizat de Mahamat Saleh Haroun, autor din Ciad venit şi el déjà de două ori la Cannes până acum. Filmul cu care a fost selecţionat în principala competiţie de aici evocă povestea Mariei şi a mamei ei Amina. Ambele trăiesc în periferia capitalei ciadiene N’djaména. Intr-o bună zi, Maria, în vârstă de doar 15 ani, rămâne gravidă. Adolescenta nu vrea să păstreze copilul dar ce să facă într-o ţară în care atât legea cât şi religia interzic avortul. Intr-un interviu acordat colegilor noştri francezi de la RFI, Mahamat Saleh Haroun reaminteşte că “în Ciad, ca şi în multe alte ţări din lume şi nu doar africane, oamenii vor tot mai mult să suprime drepturile femeilor în acest domeniu. Există o reacţie – în sensul reacţionar al termenului – iar în Ciad, avortul este demult interzis. Bineînţeles că principalele două religii – islamul şi creştinismul – se opun şi ele. In aceste condiţii, cum vreţi ca o fată de 15 ani să-şi imagineze o viaţă sexuală dacă nu are posibilitatea de a dispune cum vrea de corpul ei. Toate aceste chestiuni am vrut să le tratez în film” spune Mahamat Saleh Haroun.

Precizăm că regizorul Mahamat Saleh Haroun s-a format şi este stabilit în Franţa din 1982. Este considerat primul regizor din istoria Ciad-ului, ţară în care s-a întors provizoriu între februarie 2017 şi februarie 2018 pentru a ocupa postul de ministru al dezvoltării turistice a culturii şi artizanatului.

Israelul, descris drept “un stat nationalist şi rasist”

Revenind la filmele proiectate miercuri în competiţie dar despre care nu putem citi critici decât a doua zi, să precizăm că ambele au făcut mare impresie. “Genunchiul lui Ahed” realizat de Nadav Lapid este un film extrem de politic, “un manifest politico-cinematografic” scrie colegul nostru francez de la RFI amintind că pelicula este pe alocuri şi autobiografică. Intr-adevăr, Lapid a fost foarte marcat de serviciul militar pe care l-a făcut în tinereţe pe platoul Golan. Apoi, un eveniment real, petrecut acum doi-trei ani în Israel, i s-a întipărit în memorie regizorului şi este dealtfel şi scena de început a noului său film care îşi şi trage titlul de acolo. O tânără militantă palestiniană, pe nume Ahed Tamimi, în vârstă de doar 15 ani este arestată, judecată şi condamnată la închisoare pentru că i-a dat o palmă unui soldat israelian. La epoca faptelor, un deputat israelian ultranaţionalist pe nume Bezalel Smotrici, regretase public că nu i s-a tras lui Ahed un glonţ în genunchi. “Aşa ar fi fost pe viaţă cu arest la domiciliu” spunea atunci alesul din Knesset. In film, care evocă povestea regizorului Y plecat să-şi proiecteze filmul într-un sat îndepărtat dintr-o zonă deşertică, Israelul este descris drept “un stat nationalist şi rasist”, o ţară în care orice opinie divergentă este pusă la zid, oprimată. Nadav Lapid, fost ziarist la Haaretz – ziar de stânga - critică acest stat care “dă afară tot ce este diferit”. Criticul de la Le Monde salută o “operă splendidă, la graniţa performanţei, interpretată de coregraful şi actorul Avshalom Pollak», cel care joacă rolul lui Y în film. “Am ieşit de la film orbit şi fără suflu” povesteşte mai departe criticul cinema al ziarului de seară. Cert, realizatorul, câştigător al unui Urs de aur acum doi ani la Berlinală, este cunoscut pentru felul în care denunţă în permanenţă situaţia politică şi culturală liberticidă din Israel. Situaţie care l-a împins dealtfel să se instaleze definitiv cu familia în Franţa.

In fine, al doilea film marcant de miercuri, “Tout s’est bien passé” – “Totul s-a petrecut bine” – al francezului François Ozon este în fapt ecranizarea cărţii omonime a lui Emmanuèle Bernheim în care aceasta evoca, în 2013, ultimele luni din viaţa tatătului ei octogenar, André. In film, André este jucat de cunoscutul actor André Dussolier, 75 de ani, căruia îi dă replica, pe post de fiică, nu mai puţin celebra Sophie Marceau. Tot filmul este în fapt o dezbatere despre eutanasie. André, victimă a unui accident vascular cerebral, va rămâne diminuat, parţial paralizat, pe viaţă. Motiv pentru care doreşte să fie ajutat. Cum însă în Franţa eutanisia nu este autorizată, el va recurge la servicii specializate din Elveţia. Cum notează Le Monde, “filmul devine rând pe rând film cu fantome, comedie satirică şi apoi thriller”.