Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Regizoarea Andreea Cristina Borţun: Cannes e un loc în care simți că te găsești într-o poziție de privilegiu

img_2269.jpg

Regizoarea Andreea Cristina Borţun a fost selectionatà în sectiunea La Quinzaine des réalisateurs cu scurtmetrajul „When night meets dawn”.
Regizoarea Andreea Cristina Borţun a fost selectionatà în sectiunea La Quinzaine des réalisateurs cu scurtmetrajul „When night meets dawn”.

A trecut o săptămână de când a început ediţia a 74-a a Festivalului de film de la Cannes. Azi este şi ziua în care probabil vor defila pe covorul roşu cele mai multe staruri în acelaşi moment. Filmul „The French Dispatch” al regizorului american Wes Anderson are o distribuţie de vis: Tilda Swinton, Bill Murray, Benicio del Toro, Mathieu Amalric şi Léa Seydoux sunt doar câţiva dintre actorii care joacă în această peliculă filmată în oraşul francez Angoulême. „Petrov’s Flu” este al doilea film în competiţie pentru La Palme d’or. El a fost realizat de regizorul rus Kirill Serebrennikov. Din păcate acesta va fi azi marele absent de la Cannes întrucât autorităţile de la Moscova i-au interzis să părăsească ţara din cauza unei condamnări penale. Acum 4 ani, la precedentul Festival la care Serebrennikov era în competiţie, scaunul lui din sală rămăsese tot neocupat, din acelaşi motive politico-judiciare. In paralel cu „marea” competiţie, la Cannes există o serie de secţiuni paralele la fel de importante pentru cineaştii selecţionaţi acolo. Este cazul secţiunii „La Quinzaine des réalisateurs” care îşi propune să prezinte o gamă cât mai mare de pelicule realizate de regizori talentaţi dar mai puţin cunoscuţi. Două filme româneşti, un scurt şi un lungmetraj, sunt în competiţie anul acesta. La scurtmetraje a fost selecţionată Andreea Cristina Borţun cu pelicula „When night meets dawn”. In interviul pe care l-a acordat colegului nostru Vasile Damian, realizatoarea evocă mai întâi importanţa pe care o are pentru ea prezenţa la Festivalul de la Cannes.

Andreea Cristina BORŢUN: Cred că e de la sine înțeles că pentru un tânăr regizor un astfel de eveniment nu are cum să fie altfel decât important și să îl copleșească, să îl onoreze și în același timp să îi pună o formă de presiune și de responsabilitate pe umeri. E un sentiment pe care încă nu cred că îl înțeleg foarte bine, dar cu siguranță e mult mai mult decât mă așteptam. Asta e cert.

Vasile DAMIAN: Ce înseamnă pentru un tânăr cineast Festivalul de la Cannes?

A.C.B: Cred că e locul la care te uiți atunci când vine vorba despre istoria cinemaului, unde o mare parte din autorii care încă sunt foarte importanți pentru mine fie au debutat, fie au ajuns să fie prezenți aici cu operele lor, la care în continuare te uiți ca la ceva ce simți că te poate inspira foarte mult. E un loc în care simți că te găsești într-o poziție de privilegiu.

Imagine din scurtmetrajul "When night meets dawn" al Andreei Cristina Bortun.
Imagine din scurtmetrajul "When night meets dawn" al Andreei Cristina Bortun.

V.D: Din câte am înțeles sunteți în lucru la primul dumneavoastră lung metraj, „Malul vânăt”, care va explora viața la sat, ruralitatea, în timp ce în filmul cu care ați venit aici suntem în plin oraș, chiar dacă la un moment dat natura își va recăpăta locul. De ce această alegere?

A.C.B: De fapt povestea e destul de lungă. A început în 2014. Mă plimbam într-o dimineață. Alergam în parcul Herăstrău din București. Am văzut imaginea acestor doi băieți care împărțeau un set de căști la 6 dimineața, în iunie, într-un moment în care școala se terminase de mult și singurii oameni care erau în parc erau cei care alergau. Am trecut razant pe lângă cei doi puști, dar a fost o imagine care m-a urmărit multă vreme după aceea. A fost încărcată de o formă de mister pe care am încercat să o explorez. Am încercat să înțeleg de ce mă interesează imaginea cu pricina. Am încercat să scriu ceva legat de sentimentul pe care îl aveam în parc în dimineața cu pricina văzând acea imagine. Totul a pornit de la o imagine și de la un sentiment, un sentiment care împletește ceva dintre exotic, erotic și natură. Ăsta e sentimentul cu care am pronit. După aia lucrurile s-au schimbat. Inevitabil pe măsură ce timpul trece și nu apuci să faci filmul tu te schimbi și lucrurile pe care ți le dorești de la o poveste numai sunt aceleași pe care ți le doreai cu doi ani în urmă. Asta s-a întâmplat și cu scurtmetrajul acesta. În cele din urmă am obținut o finanțare cu el. M-am găsit în fața unei povești care nu îmi mai spunea mare lucru, cel puțin la nivel narativ pentru că emoția și esența aceea de la început erau încă ceva ce mă interesau și mă bântuiau. Dar realitatea este că mi-a luat încă un an și ceva să înțeleg cum mă pot reconecta și să pot să spun o poveste care să vorbească și despre mine acum la aproape 31 de ani în relație cu un oraș cum e Bucureștiul. E un oraș cu care am o relație destul de ambivalentă. Uneori mă simt foarte confortabil și mi se pare foarte intim. Alteori mi se pare incredibil de intruziv. Am încercat să integrez, inclusiv în atmosferă, emoția pe care o resimt eu și felul în care eu mă regăsesc în orașul ăsta, combinat cu toată partea de noapte și de o formă de fantezie aparentă, care vine cu o cu totul altă emoție decât ce s-a văzut până atunci.

V.D: Fără a intra în detaliile filmului, despre ce vorbește el? Despre tineretul de azi, despre singurătate, despre prietenie, despre identitate?

A.C.B: Cu siguranță vorbește despre identitate și despre o formă de căutare la vârstă la care lucrurile sunt foarte fragile și nu ne e tocmai clar, la o vârstă la care încă se caută răspunsuri pentru niște probleme care nici măcar ele nu sunt foarte bine definite. Este o explorare pe care acest tână o face într-o zi toridă de vară, atunci când noul său prieten dispare și pleacă în căutarea lui. Pe măsură ce începe această căutare exterioară se declanșează și o căutare interioară legată de lucrurile care vorbesc despre el și cine e el la cei 16–17 ani. Într-un fel aș putea spune că inevitabil vorbește și despre tinerii de astăzi. Am avut un proces de workshop care a durat vreme de câteva luni, cu aproximativ 10–15 adolescenți care fac parte din trupe de teatru de amatori din București. Mi-a fost foarte util acest proces pentru că am putut să mă apropii de ei și de cum funcționează ei astăzi, ușor diferit față de cum funcționam chiar și eu acum 16 ani, la vârsta lor, dar și pentru a înțelege inclusiv relația cu puștoaica din mine de atunci.

V.D: Poate mă înșel, dar am remarcat și m-a tulburat într-un fel faptul că majoritatea fețelor protagoniștilor sunt filmate doar parțial. Niciodată nu se văd ochii lor. De ce această alegere? Ce înseamnă privirea?

A.C.B: Înseamnă cu siguranță identitate. Mi-a fost foarte clar. Încă din ultimul draft al scenariului este specificat lucrul ăsta. Știam foarte clar că vreau ca nimeni altcineva în afară de el să numai aibă identitate. E o zi foarte confuză. E o zi în care ceilalți nu contează foarte mult. Și dacă contează, nu se pot defini foarte bine. Ziua asta e ca un atac de panică pentru protagonistul acestui film.


Imagine din scurtmetrajul "When night meets dawn" al Andreei Cristina Bortun.
Imagine din scurtmetrajul "When night meets dawn" al Andreei Cristina Bortun.

V.D: Punem și o întrebare practică. Cum s-au petrecut filmările? Înțeleg că s-au făcut în plină pandemie. Care au fost dificultățile? Cum s-a făcut concret?

A.C.B: Trebuia să filmăm în martie anul trecut.

V.D: Era exact înainte de începutul pandemiei.

A.C.B: Mi-am dat seama că inevitabil dacă vom începe filmarea va trebui să o oprim. Cumva am făcut bine că l-am oprit atunci, înainte de a începe. Din martie și până prin vară mi-am luat acest timp de a încerca să redescopăr poveste, de a încerca mai degrabă decât să redescopăr povestea să redescopăr care e limbajul vizual cu care vreau să lucrez, mai exact, ce vreau să explorez. Filmul din martie ar fi fost un film diferit de filmul pe care l-am făcut acum. În septembrie am simțit că suntem aproape. Situația era destul de în regulă la momentul respectiv. Era mai ok. Încă nu începuseră să crească foarte tare numărul de cazuri. Așa că în octombrie, vreme de șase zile am filmat doar în exterior. Am adaptat scenariul astfel încât să putem filma doar în exterior. A fost o filmare foarte intensă. Asta e ceva ce pot să spun cu certitudine. Am avut un decupaj foarte bogat. Am vrut să explorez cât mai mult. Înainte de filmare chiar am știut că voi renunța la anumite lucruri. Eram pregătită să renunț, motiv pentru care m-am dus un pic mai calmă. Am început un pic mai calm știind că sunt lucruri la care pot să renunț.

V.D: În prezentarea făcută pe pagina secțiunii Quinzaine des Realisateurs scrie așa: „Filmele Andreei Cristinei Borțun amestecă poezia vizuală și antropologia, explorează identitatea, punctul de vedere feminin și natura”. Ce vă place? Ce vi se potrivește cel mai mult din această prezentare?

A.C.B: Cu siguranță e o formă de lirism vizual care mă interesează și care mi se pare că vorbește despre sensibilitatea mea. Partea antropologică poate are mai mare legătură cu proiectul de lung metraj, cu Malul vânăt. Este rezultatul a trei ani de research (cercetare) în 10–15 sate din România, discuții cu peste 40 de femei despre cum funcționează de fapt mentalul feminin astăzi în rural. Îmi place să mă inspir și să pornesc din realitatea. În ceea ce privește locațiile în cazul acestui scurt metraj, deseori m-au ajutat foarte mult să reconstruiesc povestea, în momentul în care am reînceput rescrierea scenariului. Așa că Rahova, zona în care am filmat mare parte din prima parte a filmului a fost foarte importantă. Am reușit cumva să pot să găsesc, pornind de la locuri, rezolvări narative, să pot să găsesc acțiuni care ar sprijini sentimentul general al filmului. Aș spune că e foarte aproape de mine acest mix între lirism și antropologic. Identitatea reprezintă o temă foarte importantă. E vizibilă atât în acest scurt, cât și în lungmetraj pentru că povestea lungmetrajului a pornit de la încercarea mea de a-mi înțelege originile, locul de unde vin, de unde vine familia mea.

V.D: Dumneavoastră sunteți din Alexandria?

A.C.B: Din Alexandria, da. Acest sud rural în care am copilărit, care cumva m-a bântuit, de care am încercat să fug și după aceea am decis că trebuie să mă întorc către el ca să pot să mă împac cu mine.

V.D: O ultimă întrebare despre proiectele de viitor. În afară de acest lungmetraj în lucru, ce aveți de gând?

A.C.B: E important de spus că acest proiect de lung metraj a reușit să îmi acapareze ultimii ani. Și mi-i va mai acapara până când vom intra în producție. Sper ca anul viitor să putem intra în producție cu el. E un film care se întinde pe parcursul a patru anotimpuri, așa că vom avea filmări pe tot parcursul anului. Nu mă pot gândi în momentul ăsta la un alt proiect foarte aplicat. Mintea mea e foarte concentrată acum pe „Malul vânăt”. 

 
Regizoarea Andreea Cristina Borţun: Cannes e un loc în care simți că te găsești într-o poziție de privilegiu