Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cristian Mungiu: Mă bucur să fiu într-un juriu de prime filme pentru că simt inocența și exuberanța unor cineaști

mungiu.jpg

Regizorul Cristian Mungiu este presedintele juriului La Semaine de la Critique 2021.
Regizorul Cristian Mungiu este presedintele juriului La Semaine de la Critique 2021.
Image source: 
La Semaine de la Critique

Regizorul român Cristian Mungiu este din nou la Cannes, festival la care a fost premiat în trecut de mai multe ori, inclusiv cu La Palme d’or. La această a 74-a ediţie, Mungiu nu a venit cu un nou film ci în calitate de preşedinte al juriului secţiunii „La Semaine de la Critique”, secţiune paralelă rezervată primului film – scurt sau lungmetraj – realizat de un regizor. Dealtfel, în acest an a fost selecţionat şi un scurtmetraj în această secţiune, „Interfon 15” de Andrei Epure. In interviul pe care i l-a acordat colegului nostru Vasile Damian, Cristian Mungiu descrie mai întâi bucuria cu care a venit la Cannes anul acesta, prima lui destinaţie post-Covid. Regizorul român evocă apoi proiectele la care a avut timp să se gândească în această perioadă de pandemie dar şi situaţia cinematografiei române.

Cristian MUNGIU: M-am gândit că e cea mai potrivită destinație după un an și jumătate de stat în casă. A fost complicat pentru noi toți. Dacă era să încep undeva și am primit această invitație mi s-a părut că e cel mai plăcut loc în care să încep să văd atâția oameni pe care îi cunosc, să văd filme, să ajung din nou într-o sală. Așa că m-am bucurat și am acceptat.

Vasile DAMIAN: Cum ai petrecut acest an și jumătate? Ce ai făcut în acest răstimp?

C.M: Cred că ce au făcut mulți dintre noi. Am stat în casă și am făcut școală de la distanță cu copiii. Am încercat să îi țin într-o oarecare formă. E greu și pentru adulți, dar și pentru copii fără relații sociale. Am încercat să manageriez toate lucrurile pe care le facem noi de la producție până la distribuție și festivaluri în condițiile anului trecut. A fost destul de stresant și destul de complicat. Am reușit cumva să o scoatem la capăt, dar a fost un an complicat pentru toată lumea. Nu în ultimul rând am reușit să scriu mai multe lucruri pe care le aveam în gând. Din când în când am profitat de momentele în care am reușit să mă concentrez și am avansat pe mai multe proiecte.

V.D: Este perioada prin care am trecut și care din păcate încă nu s-a terminat, această pandemie, un posibil subiect pentru un viitor film al lui Cristian Mungiu?

C.M: Nu știu dacă pandemia în general, ci o anume stare, o anume criză legată de ceea ce am trăit noi când am constatat că de astăzi pe mâine civilizația pe care ne bazăm e o pojghiță foarte subțire. Dacă îți amintești, în 24 de ore de când s-a anunțat interdicția de a ieși din casă toată lumea s-a repezit la magazine și a cumpărat hârtie igienică, ulei, zahăr și ce mai era pe acolo. Asta îți arată că întreaga noastră concepție despre civilizație este o iluzie. Ai nevoie de un bobârnac foarte mic ca să te întorci la animalul din tine și să lupți pentru supraviețuire. E ceva asociat cu ceea ce îmi doresc să fac în următorul meu film. Chiar dacă nu e deloc legat de Covid, are ceva de-a face cu această luptă între noi și dorința noastră de a fi civilizați și noi și instinctele noastre de a supraviețui făcând orice.

V.D: Anul acesta ești invitat aici în calitate de președinte al juriului La Semaine de la Critique. E a doua oară când ești președinte al unui juriu. Ai fost în 2017 la Cinéfondation. Cum vezi acest rol pe care îl ai?

C.M: Încerc să fiu întotdeauna un președinte de juriu foarte democratic. E un pic ridicolă denumirea asta de președinte. Suntem cinci cineaști care vedem niște filme și încercăm să folosim oportunitatea asta ca să vorbim despre valorile pe care le prețuim noi în cinema. Până la urmă, pentru ce recompensezi un film? Trebuie să pui mai întâi de acord ce fel de valori vrei să recompensezi. În orice caz, deocamdată ne-am pus de acord asupra unui lucru pe care încerc să îl spun mereu celor tineri, că orice premiu e rezultatul unei conjuncturi fericite, dar că pe termen lung dacă ai ceva de spus vei avea o carieră oarecare în cinema. Dacă nu, niciun premiu nu te poate ajuta. Te ajută pe moment să fii mai cunoscut, dar dacă filmul acela are calitate sau nu doar timpul poate să o arate.

V.D: Această secțiune paralelă, Săptămâna criticii, are particularitatea să prezinte primul sau eventual al doilea film al unor regizori. Spuneați în prezentarea pe care ați făcut-o pe site-ul acestei secțiuni că e foarte important pentru că e vorba de primul film, în care ești cel mai liber, cel mai curajos, cel mai îndrăzneț. După aceea îți pierzi libertatea. Cristian Mungiu, multipremiat aici la Cannes, numai este curajos?

C.M: Nu știu dacă libertatea ți-o pierzi. Crezi că pierzi o anume inocență pe care nu ai cum să o ai mai târziu. E ceea ce se cheamă experiență. De fapt, experiență înseamnă pierderea inocenței, al acelui impuls, moment inițial în care riști totul ca să demonstrezi că ești dacă nu la fel de bun, mai bun decât toți filmaker-ii dinaintea ta. Ești foarte inventiv. Nu ești comparat cu nimic altceva decât cu tine însuți. Asta pierzi. Pierzi pentru că așa e regula jocului. O dată ce ai făcut un film există un termen de comparație. Dintr-odată, după ce nu aveai nimic de pierdut, poți să ai ceva de pierdut dacă ai câștigat ceva. În sensul ăsta e mai dificil nu să faci primul film, ci să reușești să faci o carieră. Statistic vorbind, în lume, majoritatea cineaștilor face doar două sau trei filme. Așa că mai greu este să continui. Mai greu este să pui al doilea punct undeva pe harta imaginară a creației tale. Aceste două puncte trag deja o linie. Și linia asta poate să fie ascendentă, poate să fie convenabilă sau nu. Din perspectiva asta mă bucur să fiu într-un juriu de prime filme pentru că simt această inocență și această exuberanță a unor cineaști care încearcă să se facă remarcați încă de la început și își asumă riscuri creative uneori mai mari decât își asumă cineaștii consacrați.

V.D: Vorbeai despre cariera unor cineaști care fac unul, două, trei filme maximum în viața lor, carieră care depinde, vrem nu vrem, în parte și de critici. Această secțiune La Semaine de la Critique e realizată de critici. Ce relații întreții cu criticii? Cum ți se par comentariile, criticile lor? Te-au ajutat până acum să înaintezi sau dimpotrivă?

C.M: Mai degrabă încerc să întrețin o relație cu articolele scrise de critici decât cu criticii ca persoane. Mă uit uneori peste critici, dar nu dau search pe Google cu numele meu vreodată. În special după premiere sunt unele critici pe care le citesc. De-a lungul timpului m-au ajutat. După primul film pe mine m-au ajutat foarte mult. M-au ajutat să înțeleg mai bine unele lucruri pe care le faci intuitiv și m-au ajutat să controlez mai bine ce am de făcut. Nu știu dacă controlul e întotdeauna bun sau nu în film, dar fiecare e cum e. De multe ori aceste comentarii m-au ajutat. În același timp însă, există o mare relativitate a criticii  de film, a criticii în general. Lucrul ăsta poți să îl vezi și când ești într-un juriu. De multe ori oamenii folosesc fix aceleași argumente, aceleași secvențe, aceleași replici ca să susțină puncte de vedere diametral opuse. Există ceva simpatic în acest exercițiu al demersului critic, cu condiția să nu ne luăm din cale afară de serios. Să nu avem vreodată sentimentul că e ceva științific. În general, dacă e ceva ce nu agreez sunt acele critici care sunt foarte sentențioase, care sunt sigure, convinse, că lucrurile stau așa. În general lucrurile sunt relative. Până și părerile critice despre un film diferă dacă îl revezi a doua, a treia, a cincea oară, peste 10, 20, 30 de ani. E un organism fluid. Până la urmă e vorba despre părerea unor oameni despre ceva într-un anume moment.

V.D: Spuneai tot în prezentarea făcută pentru Semaine de la Critique că e normal să începi cu un scurt metraj. Anul acesta întâmplarea face că în Semaine de la Critique e un scurtmetraj românesc,  Interfon 15 al lui Andrei Epure. E important pentru un realizator să înceapă așa? E un bun debut?

C.M: În primul rând pentru orice realizator e un bun debut să te afli la Cannes. Că ești cu un lungmetraj, că ești cu un scurtmetraj, e cel mai bun loc unde poți să începi. E cel mai vizibil festival de cinema din lume, care te așează pe harta cinematografiei. Întotdeauna dacă ai avut un proiect la Cannes oamenii se interesează de următorul, vor să vadă cum ai evoluat, cum ai progresat. Sunt unii oameni care sar peste etapa de scurtmetraje. Alții au nevoie de ea. Eu personal am avut nevoie de ea și cred că e destul de folositoare. E destul de greu să treci la o structură așa de complexă cum e un lungmetraj. Te ajută să consumi măcar niște emoții în scurtmetraj. Mă bucur că e un film selecționat în această secțiune. Am niște sentimente destul de împărțite în raport cu faptul că în acest film joacă Cosmina Stratan. Îți arată un pic dacă vrei care este condiția unui actor român.

V.D: Cosmina Stratan a jucat la tine.

C.M: Nu numai că a jucat la mine. Era primul ei rol în film și cu rolul ăla a luat premiul de interpretare feminină la Cannes. Dar pentru că vine dintr-o țară în care nu se vorbește o limbă de circulație universală cariera ei nu a decolat pe măsura talentului ei. Iată că revine la Cannes într-un scurtmetraj. Nu e nimic rău să joci într-un scurtmetraj. Dar m-ar fi bucurat și m-ar bucura pentru mulți actori români de mare talent dacă ar reuși să construiască niște cariere mai importante. Am vorbit cu ea zilele trecute. Pare că lucrurile încep să se așeze ceva mai bine pentru ea. Vor urma și alte filme, inclusiv în Franța. Îi doresc regizorului acestui film, pe care l-am sprijinit și l-am cunoscut încă de când scria alte scurtmetraje, mult succes aici și sper să aibă o carieră pe măsura începutului.

V.D: Faptul că alte trei, patru filme sunt anul acesta la Cannes în diverse secțiuni e un semn bun pentru cinematografia română?

C.M: E un semn foarte bun ținând cont de starea cinematografiei române, care nu știu cum aș putea să o numesc - pâlpâie o fărâmă de viață în ea, e destul de amărâtă. În perioada de Covid, nefiind proiecții de cinema nu au fost taxe de cinema, nu s-a organizat concurs. La concursul de acum e un fel de îmbulzeală colosală, după cum era de așteptat. A durat ani de zile să reușim să avem această schemă de ajutor de stat pentru tax shelter și pentru ca filmele străine și filmele românești să poată deveni competitive cu cele din regiune. A funcționat mai puțin de un an. Situația nu e bună deloc. Singurul lucru pe care reușim să îl facem în continuare în mod miraculos este să reușim să fim prezenți cu două, trei vârfuri aici la Cannes și să dăm senzația că există o continuare a acestui nou val românesc, deși baza pe care ar trebui să se așeze aceste vârfuri este făcută dintr-un nisip foarte moale și se poate prăbuși în orice secundă.

V.D: Sunteți un fel de deschizător de pârtii. Ați fost primul care ați câștigat aici și ați fost prezent la Cannes aproape acum 20 de ani, în 2002. În această calitate de „naș” al cineaștilor români, vă simțiți responsabil în vreun fel? Vă împărtășiți experiența, contactele?

C.M: În primul rând să spunem că sunt un fel de co-naș al acestei generații, alături de Cristi Puiu și Corneliu Porumboiu, care cam în aceeași perioadă cu mine au prezentat filme și au luat premii. Altfel, ce încerc eu să fac în permanență este să realizez acest networking, să pun în legătură mereu actori, regizori, scenariști din România cu cei pe care trebuie să îi cunoască astfel încât carierele lor să se dezvolte mai bine. Fac asta deopotrivă și aici la Cannes. În toate aceste zile am încercat să fac lucrurile astea. Dar o fac și acasă prin festivalul pe care îl organizăm, prin Les Films de Cannes à Bucarest și prin secțiunile lui în care dezvoltăm filme și invităm președinți, selectori de festival. Reușim să avem filme care ajung în lume de pe urma acestor eforturi pe care noi le facem. Aici la Cannes anul acesta, de exemplu, fără să am pretenția că ne pricepem la asta foarte bine, încercăm să ajutăm filmul lui Radu Muntean să își găsească distribuție în diferite țări...

V.D: Filmul „Întregalde”...

C.M: Da, cu „Întregalde” facem această primă experiență de sales agent după atâția ani în care i-am lăsat pe alții să se ocupe de filmele noastre. Sper să reușim să o facem cu succes. Ne-am bucura să o ajutăm pe Teodora Ana Mihai cu „La Civil”, deși nu era deloc evident, ea este de origine română, dar trăiește în Belgia și a făcut un film în Mexic.

V.D: L-ați coprodus dumneavoastră?

C.M: L-am coprodus și m-am bucurat foarte mult că filmul a ajuns la Cannes. A fost filmat în pandemie în niște condiții foarte dificile. Încerc pe cât posibil să îi sprijin pe toți cei pe care îi pot sprijini pentru că văd în ei talent. Cred că merită să ducă mai departe această atenție pentru cinematograful și cultura română pe care am avut șansa să o ducem noi la început. 

 
Cristian Mungiu: Mă bucur să fiu într-un juriu de prime filme pentru că simt inocența și exuberanța unor cineaști care încearcă să se facă remarcați încă de la început