Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Prezenţe româneşti la Festivalul de la Avignon în OFF

Avignon OFF - 1073 de spectacole

Secţiunea neoficială (OFF) a Festivalului de teatru de la Avignon înseamnă anul acesta 1073 de spectacole prezentate de 752 de companii dintre care 66 sunt străine. Spectacolele se derulează în 116 teatre şi spaţii de joc. Iată şi cîteva prezenţe româneşti în această secţiune a festivalului: Alexandra Badea, Mihaela Michailov, Eugen Jebeleanu, Anca Visdei, Radu Dinulescu, Velica Panduru…

Inflaţia a fost stopată! Mai multe medii de informare franceze au recurs la această sintagmă pentru a vorbi despre secţiunea OFF de anul acesta. Este vorba, evident, despre inflaţia de spectacole. În ultimii zece ani secţiunea OFF devenise un fel de caracatiţă invadatoare în oraş, şi toată lumea se plîngea: prea multe spectacole, prea multe afişe, prea mare risipă, prea multă energie cheltuită inutil, prea multe speranţe actoriceşti şi regizorale contrariate şi mai ales prea multe spectacole proaste… În 2019, de exemplu, în caietul program al secţiunii OFF figurau 1600 de spectacole în 140 de locuri de joc.

Inflaţia a fost deci stopată din cauza pandemiei. Multe companii au ezitat să mai vină anul acesta în OFF întrucît au considerat investiţia prea riscantă. Şi-au pus întrebări de genul: va fi publicul prezent ca de obicei? se va putea juca cu sălile pline sută la sută?

Nelinişti justificate. Personal constat însă că la Avignon, din nou, oraşul este  acoperit de afişe, că restaurantele, terasele şi cafenelele sunt pline, că atmosfera este neschimbată. Ieri a început să bată Mistralul şi s-a mai răcorit puţin, spre bucuria festivalierilor obişnuiţi în general cu canicula în această perioadă a anului. În mod normal, masca sanitară este obligatorie în oraş în timpul zilei, începînd cu ora 12 şi pînă la miezul nopţii, dar regula nu prea este respectată.

Pentru a nu deveni un cadru propice de contaminări, tradiţionala paradă a companiilor organizată la începutul festivalului a fost anulată. Între două spectacole sălile sunt aerisite şi dezinfectate pe cît se poate. S-a introdus astfel obligativitatea ca între două spectacole să existe o pauză de 45 de minute, pentru ca aceste operaţiuni să fie realizate cum se cuvine. Ceea ce i-a obligat pe directorii de teatre să programeze mai puţine spectacole pe sală, nu opt sau nouă ca de obicei ci doar şase sau şapte… În ultimii ani s-a vorbit despre unii dintre aceşti proprietari de săli ca despre nişte rechini care îşi închiriau spaţiile cu sume din ce în ce mai mari. Avignon OFF înseamnă de fapt o piaţă liberă a teatrului iar relaţiile dintre companii şi directorii de săli sunt marcate de implacabila lege a cererii şi a ofertei.

Programul secţiunii OFF este o cărţulie groasă format A4 editată în o sută de mii de exemplare şi distribuită gratuit. În 2019 caietul program a fost editat în o sută douăzeci de mii de exemplare, deci şi aici a mai scăzut inflaţia şi deci consumul de hîrtie.

Dintre cele 1073 de spectacole, 396 intră în categoria teatrul contemporan, 153 sunt muzicale, 147 sunt prestaţii de umor iar 101 li se adresează copiilor şi tinerilor.

Din această ultimă categorie semnalez un spectacol semnat de Radu Dinulescu şi intitulat La vie des allumettes (Viaţa chibritelor). Este o creaţie a Teatrului Prichindel din Alba Iulia în coproducţie cu Asociaţia Thespis de la Arad. Un spectacol de marionete şi obiecte însufleţite de actori, adresat copiilor de la vîrsta de cinci ani în sus. Radu Dinulescu este o prezenţă constantă la Avignon de peste 15 ani, el a descoperit modul de funcţionare al secţiunii OFF şi s-a perfecţionat în arta construrii proiectelor şi a parteneriatelor. Spectacolul poate fi văzut la teatrul Atelier 44 cu care de fapt Radu Dinulescu are un parteneriat de mulţi ani.

Alexandra Badea, care scrie de mulţi ani în limba franceză şi avut un remarcabil succes şi în IN ca autoare şi regizoare, are două piese jucate în OFF: Je ne marcherai plus dans les traces de tes pas (Nu voi merge pe urmele paşilor tăi) şi Je te regarde (Te privesc). Alexandra Badea a devenit un nume important în teatrul francofon în general şi în cel francez, cu spectacole jucate la Teatrul Naţional La Colline de la Paris.

Piesa Sales Gosses (Copii răi) de Mihaela Michailov, în regia lui Fabio Godinho,  se joacă la Teatrul La Caserne, fiind producţia unei companii, Théâtre du Centaure, bazată la Luxemburg. Piesa, scrisă de Mihaela Michailov pornind de la un fapt divers dintr-o şcoală din România, pune problema foarte actuală şi foarte importantă peste tot în lume legată de strategiile educaţiei.

Anca Visdei, autoare de origine română des prezentă în OFF, semnează piesa La Patiente - o comedie romantică se arată în caietul program.

Spectacolul Rémission realizat de Eugen Jebeleanu pe un text de Yann Verburgh şi cu scenografia semnată de Velica Panduru va fi prezentat pe 17 şi 18 iulie la teatrul La Manufacture.

Tot din secţiunea OFF mi-a atras atenţia un spectacol aparţinînd unei trupe franceze dar avînd-o în centrul poveştii pe gimnasta Nadia Comăneci. Peut-être Nadia (Poate Nadia) se intitulează acest spectacol conceput de Anne Sophie Mercier şi Pascal Reverte, programat într-o sală numită Théâtre du Train Bleu. Realizatorii spectacolului au pornit de la legenda Nadiei Comăneci pentru a-şi pune întrebări despre valurile de „eliberări” şi „libertate” de la sfîrşitul secolului trecut. În timp ce în Occident corpurile femeilor se eliberau, corpul Nadiei, care avea 14 ani la ora cînd uluia pentru prima dată lumea, în 1976, era de fapt confiscat de industria performanţelor sportive si de regimul comunist din România. Nimeni nu credea atunci că întreaga Europă de răsărit urma să se elibereze, după cum nimeni nu-şi imagina nici fapul că liberalismul urma să-şi asume prea mari libertăţi şi să desfigureze lumea… Compania Le tour du Cadran care a produs acest spectacol îşi bazează în general demersul pe explorarea straturilor memoriale şi combină situaţii reale din intimitatea unor peroane cu traumele colective…