Explozia de la Beirut: misterul persistă la un an după dramă

„În Liban viaţa se reduce la un singur lucru, la a evita moartea” afirmă scriitorul libanez Hyam Yared, citat de Libération. Libanul era de fapt în criză economică şi într-o situaţie de paralizie politică şi înainte de această explozie. Drama de pe 4 august 2020 nu a făcut decît să accelereze alunecarea Libanului spre „pragul Infernului” după cum spune tot Hyam Yared.

Toate încercările preşedintelui francez Emmanuel Macron de a mobiliza clasa politică libaneză în vederea adoptării unor reforme au rămas fără rezultate… După cum nici anchetele legate de cauza exploziei nu au dus la vreo concluzie. Dacă ar fi să ne luăm după rumori, regimul sirian ar fi de vină, dar nu există dovezi. Mai multe asasinate, sinucideri suspecte precum şi demisia unui judecător sunt tot atîtea semne că ne aflăm în faţa unei afaceri cu ramificaţii obscure…

Bilanţul final al exploziei a fost de 214 morţi şi de 6500 de răniţi. O mare parte din Beirut a rămas un cîmp de ruine, scrie Libération, iar pagubele au fost evaluate la 4 miliarde de euro. Probabil că nu se va afla însă niciodată adevărul legat de cele întîmplate, şi nici despre cum de au putut fi depozitate 2750 de tone de nitrat de amoniu, timp de şase ani, în inima oraşului…

Organizaţia neguvernamentală Human Rights Watch a redactat un raport de o sută de pagini legat de explozie, pornint de la fapte şi conţinînd interviuri. O veritabilă anchetă internaţională nu pare să fie însă posibilă. Mulţi martori oculari au făcut obiectul unor presiuni şi intimidări… Pe scurt, ne aflăm în faţa unei engigme într-un Liban marcat de rivalităţi comunitare şi de violenţe cotidiene. În Liban, cine pretinde că ştie prea multe în legătură cu respectiva explozie riscă să se trezească cu un glonte în cap, cum a păţit-o, de exemplu, un intelectual, Lokman Slim, foarte critic la adresa Hezbollahilor.   

Serviciile secrete americane au avansat ipoteza că numai 552 de tone de nitrat de amoniu au explodat. Si că de fapt în decursul celor şase ani 2200 de tone au dispărut. Să fi ajuns ele în posesia regimului de la Damasc care să le fi folosit,  distribuite în butoaie, pentru bombardarea rebelilor? Iată o întrebare la care răspunsul, citez tot din Libération, riscă să fie „exploziv”. Din filmul evenimentelor mai face parte şi nava care a adus aceste tone de nitrat de amoniu, în noiembrie 2013, la Beirut. Nava arbora pavilionul Republicii Moldova, era proprietatea unui rus, venea din Georgia şi avea ca destinaţie Mozambicul, dar se afla într-o stare de delabrare atît de avansată încît căpitanul a abandonat-o la Beirut. Multe alte zone de umbră există în acest dosar…

Pentru Franţa, însă, urgenţa constă acum în ajutorarea populaţiei libaneze. În urma unei prime conferinte internaţionale iniţiată de preşedintele Emmanuel Macron, în august 2020, au fost adunaţi 280 de milioane de euro. Acum Franţa speră să colecteze cel puţin 350 de milioane de dolari. Mai rămîne ca aceşti bani să poată fi folosiţi pentru ameliorarea condiţiilor de viaţă a populaţiei şi pentru reconstrucţie, pentru că există şi riscul deturnării lor la cel mai mic semn de neatenţie din partea occidentalilor.