Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ce măsuri din proiectul de lege privind paşaportul sanitar ar putea fi cenzurate de Consiliul constituţional din Franţa

Joi 5 august este asteptat verdictul Consiliului constitutional din Franta cu privire la proiectul de lege care impune pasaportul sanitar.

Consiliul constituţional din Franţa îşi va da, joi 5 august, verdictul cu privire la proiectul de lege care va impune paşortul sanitar începând de lunea viitoare. Anumite dispoziţii ar putea face obiectul unor rezerve din partea «înţelepţilor» dar analiştii estimează că legea care va extinde paşaportul sanitar şi va impune vaccinarea obligatorie anumitor profesii nu va fi cenzurată în totalitate şi deci va putea fi promulgată imediat după avizul Consiliului.

După ce a fost adoptat definitiv de parlament în ziua de 25 iulie, proiectul de lege privind extinderea paşaportului sanitar şi obligativitatea vaccinării pentru anumite profesii – mai ales din sectorul medico-sanitar – a fost supus avizului Consiliului constituţional. Premierul Jean Castex, 74 de deputaţi şi 120 de senatori au sesizat instanţa. In paralel, un grup de peste 50.000 de cetăţeni sprijiniţi de mai mulţi avocaţi a trimis un memoriu Consiliului constituţional în care contestă impunerea paşaportului sanitar.

Concret, Consiliul constituţional trebuie să evalueze utilitatea fiecărei măsuri în raport cu obiectivul parlamentului şi, pe de altă parte, să verifice dacă restrângerea libertăţilor nu este disproporţionată faţă de obiectivul fixat.

Reamintim că paşaportul sau certificatul sanitar este déjà obligatoriu în Franţa din data de 21 iulie în toate locurile publice în care se adună mai mult de 50 de persoane – e deci cazul muzeelor, cinemaurilor, şamd. Noul proiect de lege prevede extinderea lui la cafenele, baruri, restaurante, târguri, saloane profesionale, avioane, trenuri pe distanţe lungi, etc.

Un prim articol care ar putea face obiectul unor rezerve este cel care prevede izolarea obligatorie a celor care prezintă un test Covid pozitiv. Proiectul de lege spune că respectivul cetăţean va trebuie să stea izolat timp de zece zile. El nu va avea voie să iasă din izolare decât ziua între orele 10 şi 12 sau în caz de urgenţă. Proiectul de lege prevede ca angajaţii asigurărilor de sănătate să se poată prezenta la locul izolării bolnavilor oricând, cu excepţia orelor în care individul poate ieşi de acolo şi noaptea, între orele 11 şi 8 dimineaţa.

Un alt articol care ar putea pune probleme juridice este cel referitor la sancţiunile prevăzute contra salariaţilor profesiilor în care vaccinarea va fi obligatorie. Proiectul de lege prevede suspendarea celor care refuză să se vaccineze ori, specialişti citaţi de Le Monde prezic că această suspendare se va tranforma în disponiblizare. Acest lucru ar constitui însă o încălcare a libertăţiii personale şi a demnităţii umane.

Alte dispoziţii precum accesul în spitale rezervat doar celor cu paşaport sanitar cu excepţia cazurilor urgente şi accesul în marile centre comerciale ar putea fi şi ele cenzurate parţial de «înţelepţi». Mai toţi specialiştii sunt însă de părere că proiectul de lege nu va fi respins în totalitatea lui şi deci va putea fi promulgat şi aplicat repede, adică începând de luni 9 august.

 
Ce măsuri din proiectul de lege privind paşaportul sanitar ar putea fi cenzurate de Consiliul constituţional din Franţa