
Special Paris
Țările vecine cu Afganistanul se pregătesc în perspectiva revenirii talibanilor la putere
capture_decran_2021-08-09_a_17.38.42.png

Cotidianul Le Figaro, analizînd această configuraţie geo-politică, arată că fiecare dintre aceste ţări anticipă victoria talibanilor şi încearcă deja să-şi prezerve interesele esenţiale în regiune.
China comunistă este poate exemplul cel mai paradoxal de adaptare la noua situaţie. De altfel regimul comunist chinez reuşeşte de mulţi ani să întreţină relaţii bune, ba chiar să coopereze economic în cel mai fructuos mod posibil, cu regimuri reprezentînd emanaţia unor ideologii total opuse. Ce ar putea avea deci în comun talibanii cu regimul de la Pekin? Primii consideră că întraga planetă ar trebui să fie condusă după regulile şi principiile Coranului. Regimul comunist chinez consideră însă că religia este, aşa cum spunea Marx, opiu pentru popor. Frontiera dintre China şi Afganistan are doar o lungime de 76 de kilometri, ceea ce nu-i împiedică pe chinezi să fie prudenţi. Ei se tem că ideile talibanilor s-ar putea infiltra în regiunea Xinjiang locuită de minoritatea uigură. În spiritul unui pragmatism cu nuanţe cinice, liderii chinezi par să avanseze însă în direcţia unui pact cu talibanii.
Este adevărat că şi aceştia sunt în căutare de recunoaştere internaţională. Pe data de 28 iulie, mollahul taliban Abdul Ghani Baradar a fost, pe pămînt chinez, oaspetele ministrului chinez de externe Wang Yi. Liderul taliban a dat asigurări că mişcarea sa nu va permite niciodată ca de pe teritoriul Afganistanului să acţioneze în exterior grupuri teroriste. Iar liderul chinez a recunoscut un anumit statut al talibanilor, de „forţă politică şi militară crucială în Afganistan, de forţă avînd un rol important de jucat în procesul de pace, de reconciliere şi de reconstrucţie în Afganistan.” China nu va ezita, după toate probabilităţile, să includă un Afganistan controlat de talibani în marele ei proiect de infrastructuri numit noile drumuri ale mătăsii.
În timp ce talibanii îşi întăresc poziţiile în nordul ţării şi iau sub control tot mai multe puncte de frontieră, Rusia strînge legăturile cu Turkmenistanul, Uzbekistanul şi Tadjikistanul. Pe data de 5 august Rusia a organizat manevre militare comune cu uzbecii şi cu tadjicii la frontiera dintre Tadjikistan şi Afganistan. Rusia se teme de fapt de infiltrarea unor grupuri teroriste aliate cu talibanii în fosta ei zonă de influenţă din Asia centrală. Pînă acum cele trei ţări amintite mai sus au avut relaţii economice bune cu Afganistanul debarasat de talibani. Dacă talibanii vor lua puterea cu forţa, probabil că ei vor fi supuşi unor sancţiuni internaţionale, şi relaţiile economice cu Afganistanul ale celor trei foste republici sovietice din Asia centrală vor înceta.
Iranul şiit a fost mereu ostil talibanilor suniţi, dar a început negocieri cu talibanii pentru a evita orice viitor conflict. Regimul ayatolahilor de la Teheran a criticat mereu prezenţa americană în Afganistan, şi probabil că va găsi repede un teren de înţelegere cu talibanii, cu condiţia ca aceştia să nu sprijine terorismul internaţional. Şi mai există un element care va juca un rol important în relaţiile dintre Iran şi Afganistanul taliban: pe teritoriul iranian se află deja trei milioane de refugiaţi afgani.
În ce priveşte Pakistanul, după cum arată cotidianul Le Figaro, el va fi marele cîştigător ar revenii talibanilor la putere. Între cele două ţări se întinde o frontieră lungă de 2430 de kilometri. Pakistanul, obserdat de conflictul său cu India, îşi va întări rolul în regiune cu un regim pro-pakistanez la Kabul, altfel spus cu talibanii pe care i-a ajutat masiv ca să reziste şi să revină la putere.