
Special Paris
Fotbal: atacantul-vedetă argentinian Lionel Messi a sosit la Paris pentru a semna contractul cu PSG
messi.jpg

Sute de suporteri parizieni entuziaşti alături de zeci de jurnalişti din lumea întreagă au aşteptat – unii ore ba chiar zile în şir – aterizarea avionului la bordul căruia se aflau Lionel Messi şi familia sa. Pe aeroportul Le Bourget jucătorul argentian şi-a făcut însă, pentru moment, singura apariţie publică, arborând un t-shirt alb pe care scria cu litere mari «Içi c’est Paris».
După ce şi-a trecut cu bine vizita medicală la spitalul american din Paris, starul balonului rotund s-a instalat la hotelul Royal Monceau. In cursul serii el a semnat contractul cu viitorul său club Paris Saint-Germain. Nu se ştiu prea multe detalii despre acesta dar se evocă un contract de cel puţin doi ani şi un salariu net anual de circa 35 de milioane de euro plus o primă la semnătură. Probabil că se vor da amănunte mai multe miercuri la ora 11 când este programată o conferinţă de presă la Parc des Princes, arena clubului PSG.
In urmă cu nicio săptămână, nimeni nu visa la un astfel de scenariu pentru Leo. Toţi comentatorii erau convinşi că starul argentinian de 34 de ani, crescut şi format la Barça de la vârsta de 13 ani, va ajunge la un acord cu clubul catalan unde şi-a făcut toată cariera de până acum. După 900 de meciuri, 17 sezoane şi 682 de goluri marcate în liga profesionistă spaniolă, sosirea lui Messi în echipa pariziană sponsorizată masiv de un fond de investiţii din Qatar va da o nouă vizibilitate clubului de pe malurile Senei. Si poate şanse mai mari ca să cucerească, în fine, Liga campionilor. Un trofeu pe care Lionel Messi l-a ridicat déjà de 4 ori cu fostul său club, Barça.

Pe peluza pariziană Messi îl va regăsi pe brazilianul Neymar alături de care a jucat 4 ani la Barcelona, între 2013 şi 2017. Argentinianul, selecţionat de 151 de ori în echipa naţională pentru care a marcat 76 de goluri, îl va regăsi la Paris şi pe compatriotul sau Angel di Maria, originar ca şi el din oraşul Rosario.

Singura necunoscută este dacă cel care este considerat drept unul dintre cei mai mari jucători de fotbal din istorie va dribla în acest sezon alături de un alt star planetar al fotbalului, Kylian Mbappé. Unii comentatori prezic însă că sosirea argentinianului ar putea fi un semnal că atacantul francez va pleca la Real Madrid…