Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ion Caramitru – tentativă de portret

ion_caramitru_dosar_revolutie_comunism.jpg

Ion Caramitru
Ion Caramitru
Image source: 
RFI

Ion Caramitru a jucat un "rol" foarte important în viaţa mea de dramaturg (şi nu numai). Acest moment al dispariţiei sale mă trimite imediat cu gîndul la o lungă serie de întîlniri şi de evenimente…

Eram elev la Rădăuţi cînd l-am descoperit pe Ion Caramitru în filmele din acea epocă, făcea parte dintr-o constelaţie de actori de mare forţă, fiecare fiind unic în felul său. Dar abia din 1976, cînd am devenit student la Bucureşti, am început să-l văd însă şi pe scenă, în multe spectacole tulburătoare ("A douăsprezecea noapte", "Elisabeta I"…) care îmi structurau mintea şi personalitatea.

Dar mai ales l-am văzut recitînd din Eminescu, alături de pianistul Dan Grigore. Acel moment a fost un veritabil şoc emoţional întrucît modul în care recita din Eminescu mi s-a părut extrem de subversiv. Eu însumi scriam piese de teatru şi îmi puneam această problemă, cum să "denunţ" printre rînduri delirul comunist. Modul în care se apropia Caramitru de Eminescu era cu totul special, pe cît de simplu pe atît de curajos şi de noncoformist. Acele spectacole parcă erau nişte şedinţe de spiritism pentru că actorul Caramitru îl făcea de fapt pe Eminescu să revină printre noi, să vorbească din nou prin vocea lui Ion Caramitru, prin gesturile sale, prin fiinţa sa, chiar şi prin tăcerile sale. Cred că atunci i-am împărţit pe actori în două categorii: cei care nu spun mare lucru cînd tac, şi cei care transmit enorm de multe lucruri cînd tac în faţa publicului.

Cum de reuşea Ion Caramitru să fie subversiv fără ca puterea să-şi dea seama, sau fără ca vigilenţii cenzori ai vremii să fie capabili să-i reproşeze ceva, era pentru mine un mister. Acele spectacole dedicate lui Eminescu au fost o veritabilă şcoală pentru mine ca dramaturg, şi tot ce am scris ulterior am scris gîndindu-mă la ACTOR, la ACTORUL cu majuscule, cel care ştie, pe scenă, să-l transforme pe DA în NU (doar printr-o simplă tremurare de voce). Ion Caramitru era celebru, iar eu, student şi ucenic dramaturg, în subsolurile şi mansardele din Bucureşti, scriam piese în care îl distribuiam de la bun început în diferite roluri. Sigur, scriam şi pentru Dinică, şi pentru Ştefan Iordache, şi pentru Valeria Seciu, şi pentru alţi minunaţi actori din generaţia sa… Dar el mă intriga în mod special pentru că alchimia personalităţii sale artistice mi se părea un mister fascinant.

 Atunci i-am trimis una din piesele mele cele mai îndrăzneţe, "Bine, mamă, da’ ăştia povestesc în actu-ntîi ce se-ntîmplă-n actu’ doi". Aveam, evident, un rol pentru Ion Caramitru în acest text şi Ion Caramitru chiar l-a citit şi chiar a declarat în revista "Teatru" că a descoperit un tînăr dramaturg căruia voia să-i monteze o piesă. Ce sursă de energie au fost atunci pentru mine acele cuvinte ale sale tipărite în presa culturală a vremii! O imensă gură de oxigen, o dovadă că totul era încă posibil în anii 80 în România, o dovadă că rezistenţa prin cultură nu era o strategie vidată de sens…

L-am simţit atunci aproape pe Ion Caramitru, şi mi-aş fi dorit să mă număr printre prietenii săi. Dar întîlnirea noastră reală s-a produs mai tîrziu, la Paris, cînd a venit să joace în "Hamlet" la Teatrul Odéon, în 1991, şi în anii următori cînd a creat Teatrul franco-român iar Alexandru Tocilescu mi-a montat "Angajare de clovn" la Teatrul Rond-Point des Champs Elysées. Atunci am vorbit mai mult cu Ion Caramitru şi mi-a cerut să-i spun Pino. Eu însă nici acum nu prea pot să-i spun Pino pentru că undeva în adîncul meu rămîn marcat de timiditatea studentului care în 1976 îl descoperea pe celebrul Ion Caramitru.

Şi de fapt îmi place mult numele său întreg întrucît mă face să cred în forţa cosmică a cuvintelor, a semnelor şi a simbolurilor. Pentru că în urechea mea Caramitru înseamnă "ceva la puterea a patra" (sau chiar mai mult, ceva marcat de multe carate). În acest nume, Caramitru, acest "cara" parcă este un amplificator de sens şi de valoare, face parte din aceeaşi familie cu prefixele "supra", "pluri", "multi", "meta"…

Pentru mine, Ion Caramitru încarnează ideea de ACTOR scris cu majuscule, dar şi ideea de actor social. Deseori m-am gîndit la ceea ce s-a întîmplat în 1989, cînd el şi Mircea Dinescu au anunţat lumii căderea lui Ceauşescu. Într-un fel, rolul social pe care l-a asumat atunci îmi confirmă ceea ce am dorit să cred întotdeauna, şi anume că într-o societate artistul trebuie să rămînă o forţă şi o autoritate morală.

I-am urmărit lui Ion Caramitru (oarecum de departe, deşi sufleteşte mereu aproape) şi activitatea de ministru al culturii, de director al Teatrului Naţional, de iniţiator de proiecte culturale, şi de mentor al UNITER-ului… Într-un interviu pe care mi l-a acordat la RFI l-am întrebat cum reuşea să trăiască mai multe vieţi într-una singură. Poate că în acea energie inepuizabilă se ascundea alchimia caramitriană.

Aş vrea să închei însă aceste rînduri evocînd tot spectacolul său pe versuri de Eminescu, pe care l-am revăzut, într-o nouă variantă, acum cîţiva ani la Sala Bizantină din incinta Ambasadei României de la Paris. Îl avea alături pe clarinetistul Aurelian Octavian Popa şi deci propunea un alt dialog muzical şi scenic. La o distanţă de 40 de ani, spectacolul său pe versurile lui Eminescu m-a tulburat altfel, la fel de intens, poate chiar cu note mai acute, dar nu din cauza dimensiunii subversive ci mai degrabă datorită fiorului său transcedental şi metafizic. Am avut impresia că îi îmbarca pe toţi spectatorii într-un fel de zbor cosmic în mintea lui Eminescu, într-un spaţiu în care poezia devine materie, zvîcnet, memorie, ardere temporală. Ne transporta pe toţi aproape pînă la frontierele nebuniei şi după ce ne rotea în jurul unui fel de nebuloasă unde ardeau cuvintele, ne depunea din nou pe toţi, uşor, cu eleganţă, pe pămînt.

Poate aici se ascunde secretul ACTORULUI cu majuscule, în capacitatea sa de a fi mesagerul unei forţe despre care el însuşi nu ştie mare lucru, dar care îi face pe oameni să-şi descopere arderi interioare profunde şi nebănuite. Ion Caramitru, sau Pino pentru prietenii săi, făcea parte din cercul restrîns al acestor mari ACTORI cu majuscule.

 

 

        

 

 

 

 
Ion Caramitru văzut de Matei Vișniec...