François Hollande (interviu RFI): La procesul atentatelor din 13 noiembrie 2015 vom încerca să înţelegem cum de nişte indivizi au ajuns să-şi omoare semenii

François Hollande: „Am aflat de primul atentat chiar la Stade de France unde mă aflam pentru meciul de fotbal Franţa-Germania. Am auzit mai întâi o explozie care ne-a dus gândul la un posibil atac. După cea de-a doua explozie, dubiul nu mai era permis. Serviciile mele de securitate mi-au confirmat că explodase o bombă, că autorul exploziei murise şi că nu era niciun dubiu cu privire la caracterul terorist al operaţiunii. In acel moment am preluat un apel de la premierul Manuel Valls care mi-au spus că pe terasele unor cafenele pariziene avuseseră loc tiruri soldate, probabil, cu morţi. Atunci am realizat că nu mai eram confruntaţi cu o operaţiune teroristă doar la Stade de France ci cu un atac de anvergură condus de unul sau mai multe grupuri. Se putea subînţelege, lucru din păcate confirmat ulterior, că suntem confruntaţi cu un război pe propriul nostru teritoriu.

Cu informaţiile pe care le aveam la îndemână, care mi-au fost apoi confirmate la ministerul de interne unde m-am deplasat, realizez că suntem în faţa unor grupuri care nu ştim la ce nivel al ororii se vor opri şi care vor fi următoarele ţinte, după terasele cafenelelor şi sala Bataclan.

Prima decizie pe care o iau este deci aceea de a declara starea de urgenţă. A doua, de a închide graniţele ţării iar a treia de a ordona neutralizarea teroriştilor care sunt la Bataclan şi reţin ostateci mai multe persoane.”

Reporteri: Aceste decizii le anunţaţi public, la televiziune, în cursul unei intervenţii care are loc înaintea asaltului final de la Bataclan. Ce v-a împins să luaţi cuvântul tocmai atunci?

F.H: „Incepând cu miezul nopţii estimez că francezii au dreptul să fie informaţi. Datoria mea este nu doar să le descriu gravitatea faptelor care se produc ci să le dau şi informaţii precise dar teribile. In fine, trebuie să le spun compatrioţilor mei ce decizii am luat.

Le cer de asemenea să rămână uniţi. După atacurile din ianuarie 2015 – Charlie Hebdo şi Hyper Casher – francezii au vrut să manifesteze, să iasă în stradă pentru a-şi exprima ataşamentul pentru libertate. După atacurile din noiembrie, francezii au fost sideraţi. E motivul pentru care le vorbesc. După aceea, odată ce aflu că teroriştii au fost neutralizaţi iar ostatecii eliberaţi, merg la sala Bataclan.”

Rep: Să revenim la această intervenţie în plină noapte, lucru extrem de rar dacă nu chiar inedit. In ce stare de spirit sunteţi? Ce cuvânt ar rezuma cel mai bine ceea ce resimţiţi? In vocea Dvs. de atunci se resimte fermitatea dar şi o formă de furie...

F.H: „Sunt şef de stat deci trebuie să răspund pe un ton ferm, cu grija de a menţine unitatea naţională şi cu un mare simţ al responsabilităţii, adică care trebuie să ia deciziile bune ţinând cont de situaţie. Sunt însă şi un tată de familie, o fiinţă umană. Stiu ce trăiesc părinţii de vârsta mea care îşi caută copii. Eu însumi am căutat să dau de copii mei!”

Rep: La 18 minute după miezul nopţii este dat asaltul contra ultimilor terorişti de la Batacan. Cum şi când aţi luat această decizie?

F.H: „Iau această decizie de cum ajung la ministerul de interne unde aflu că cel puţin doi terorişti, după ce au decimat zeci de spectatori, reţin ostateci într-o sală zeci de alţi oameni. Le cer deci forţelor speciale să intervină. Aşteptarea va fi însă foarte lungă. Intre momentul când dau ordinul de intervenţie şi momentul în care forţele pot intra în acţiune, trec minute lungi, chiar nişte ore.”

Rep: Aţi reamintit faptul că v-aţi deplasat personal, în toiul nopţii, la sala Bataclan, după asaltul poliţiei. Ce aţi văzut şi resimţit când aţi ajuns acolo?

F.H: „Primul lucru pe care îl văd sunt membri serviciilor de urgenţă – medici, infirmiere, etc. – care vor permite multor răniţi să fie salvaţi, adică să fie evacuaţi spre spitale. Apoi văd supravieţuitori care sunt încă marcaţi de ceea ce li s-a întâmplat în sala Bataclan.”

Rep: Aţi subliniat faptul că încă de la prima Dvs. intervenţie publică, aţi pledat pentru unitate naţională. Aţi făcut asta pentru că vi se părea că unitatea naţională nu o să se mai facă atât de natural ca după atentatele de la Charlie Hebdo şi Hyper Casher? Vă temeaţi că acum, din emoţia născută, să nu reiasă mai multă furie?

F.H: „Furie, da. Oamenii se puteau întreba de ce suntem iarăşi atacaţi, de ce nu am reuşit să prevenim aceste atentate, de ce nu am fost informaţi, de ce am subestimat ameninţarea? Trebuia să răspund acestor interogaţii. Stiam că suntem ameninţaţi, reuşisem să dejucăm o serie de atentate. Eram conştienţi că în Siria şi în particular în oraşul Raqqa erau programate atentate. Stiam că o serie de terorişti se infiltraseră printre migranţii care au sosit aici. Dar de unde să ştim unde şi în ce moment precis se va produce ceva, mai ales cu terorişti veniţi din mai multe ţări şi în particular din Belgia? Trebuia deci să le spun francezilor că întrebările lor sunt legitime iar ăspunsurile mele trebuiau să fie absolut clare. In fine, ştiam că o să apară supralicitări politice. După Charlie Hebdo şi Hyper Casher, partidele politice se abţinuseră să supraliciteze. După ce s-a întâmplat în 13 noiembrie, am înţeles că trebuie să apelez şi la unitatea naţională. Trebuia să le explic francezilor că întreaga ţară, în ansamblul ei, care a fost atacată. Nu în ultimul rând, mai era ceva care trebuia să-mi asum şi anume dacă nu cumva intervenţiile Franţei în Mali, Siria şi Irak nu sunt cele care au fost la originea atentatelor. Răspunsul meu a fost, bineînţeles, nu! Germania, Regatul unit, SUA şi multe alte ţări au fost atacate pentru că terorismul islamist nu face diferenţa. Ceea ce repune acesta în cauză este modul nostru de viaţă, organizarea noastră democratică, capacitatea de a convieţui împreună, grija noastră de a combate rasismul, etc. Trebuia deci să-mi asum toate aceste alegeri.”

Rep: La procesul care începe miercuri, sunteţi citat ca martor de asociaţia victimelor Life for Paris. O să răspundeţi acestei solicitări?

F.H: „Da, voi veni la bara tribunalului, ca martor. Dealtfel, asociaţia m-a întrebat înainte dacă vreau să vin să depun mărturie. Nu aveam niciun motiv să nu răspund favorabil acestei invitaţii.”

Rep: Ce aşteptaţi de la acest proces?

F.H: „Cred că, în primul rând, este foarte important ca acest proces să aibă loc. Apoi, la un proces, trebuie să se dea o sentinţă contra acuzaţiilor. Este, în fine, şi un proces pentru istorie. Vom încerca să înţelegem cum de nişte indivizi au ajuns să-şi omoare semenii. Va trebui să vedem şi care au fost reţelele de complicităţi. Nu în ultimul rând, familiile vor să-i vadă pe acuzaţi întrucât unii dintre aceştia au fost la locul tragediei. E foarte important pentru viitoarele generaţii ca nimic să nu fie uitat.”