Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


În prima zi a procesului atentatelor din 13 noiembrie 2015, Salah Abdeslam adoptă un ton provocator şi ameninţător (Galerie FOTO)

abdeslam.jpg

Salah Abdeslam, principalul acuzat la procesul atentatelor din 13 noiembrie 2015, în boxa sàlii tribunalului special din Paris.
Salah Abdeslam, principalul acuzat la procesul atentatelor din 13 noiembrie 2015, în boxa sàlii tribunalului special din Paris.
Image source: 
AP/Noëlle Herrenschmidt

La Paris, în faţa unei curţi speciale, a început procesul atentatelor din 13 noiembrie 2015. Atentate soldate cu 130 de morţi – printre care şi doi tineri români, Lăcrămioara Pop şi Ciprian Calciu – şi 400 de răniţi. Pentru aceste fapte, pentru presupusa lor complicitate la cele trei atacuri cvasi-simultane care au îndoliat acum 6 ani Parisul, sunt judecaţi 20 de acuzaţi. 14 sunt prezenţi, 6 sunt judecaţi în lipsă. Principalul suspect, franco-marocanul Salah Abdeslam, singurul supravieţuitor al comandourilor din 13 noiembrie 2015, a ieşit din mutismul său pentru a şoca asistenţa.

Multaşteptatul proces al atentatelor din 13 noiembrie 2015 a început miercuri la prânz cu mai bine de 45 de minute întârziere. Mai exact la 13:17 în loc de 12:30. «Din motive tehnice» avea să se scuze preşedintele Curţii speciale Jean-Louis Périès. Chiar dacă o problemă la microfoanele din sală care înregistrează întregul proces pentru posteritate pare a fi la originea acestei start defectuos, lumea din jur – avocaţi, părţi civile, jurnalişti – înţeleg situaţia. Dosarul în curs este uriaş, la fel ca şi mulţimea prezentă.  Aproape 1.800 de părţi civile constituite până acum – altele se pot constitui până joi seara – 330 de avocaţi şi 20 de acuzaţi. 14 sunt prezenţi iar 6 daţi în urmărire, judecaţi în lipsă dar probabil morţi, mulţi dintre ei pe frontul sirian.

Avocati, jurnalisti si pàrti civile se înghesuie ca sà inter în sala procesului atentatelor din 13 noiembrie 2015.
Avocati, jurnalisti si pàrti civile se înghesuie ca sà inter în sala procesului atentatelor din 13 noiembrie 2015.
Image source: 
Vasile Damian

Toţi aceşti bărbaţi sunt acuzaţi de complicitate în comiterea sau pregătirea atentatelor de acum 6 ani. 12 dintre ei riscă închisoarea pe viaţă pentru ceea ce s-a întâmplat în 13 noiembrie 2015: trei comandouri au semănat moartea la Saint-Denis şi Paris ucigând 130 de oameni şi rănind alţi 400. La Stade de France, în sala Bataclan şi la terasele unor cafenele pariziene. La Belle Equipe, una dintre aceste terase atacate de jihadişti, şi-a pierdut viaţa şi un cuplu de tineri români, Lăcrămioara Pop şi Ciprian Calciu.


Ultime ajustàri înainte de a deschide sala de audiente.
Ultime ajustàri înainte de a deschide sala de audiente.
Image source: 
Vasile Damian

In deschiderea procesului, a primei sale audienţe, preşedintele Curţii speciale i-a rugat mai întâi pe cei 6 traducători oficiali – o parte dintre acuzaţi nu vorbesc limba franceză – să jure că vor ajuta justiţia. A urmat citarea acuzaţilor, în fapt verificarea identităţii celor 14 prezenţi. 11 sunt aşezaţi într-o boxă specială păziţi de cel puţin 20 de poliţişti întrucât e vorba de cei 11 déjà încarceraţi preventiv şi 3 sunt aşezaţi în afara boxei pentru că e vorba de cei judecaţi liberi. Cum apelul se face în ordine alfabetică, primul invitat să se exprime este Salah Abdeslam. Imbrăcat în tricou negru, cu părul lucios şi dat pe spate, cu masca neagră pe faţă care ascunde o barbă destul de stufoasă, tânărul de 31 de ani, principalul acuzat la acest proces în calitate de singur supravieţuitor al comandourilor de acum 6 ani, nu şi-a dezminţit faima. Si a dat tonul acestei prime zile şi poate chiar a întregului proces. «Inainte de toate vreau să vă spun că nu există altă divinitate în afara lui Allah iar Mahomed este profetul său». «O să vedem asta mai târziu» îi răspunde cu calm preşedintele Curţii, un magistrat experimentat de 65 de ani. La întrebarea «Numele şi prenumele părinţilor», Abdeslam răspunde cu un refuz: «Acest lucru nu are nimic de a face cu procesul». In fine, întrebat despre profesia sa, jihadistul declară din boxa în care se află: «Am delăsat orice profesie pentru a deveni combatant al statului islamic». Provocarea, previzibilă, nu este prima de acest gen. Incă de acum doi ani, pe când era judecat la Bruxelles, Salah Abdeslam ne-a obişnuit cu acest gen de afirmaţii, tribunalul fiind singura sa tribună de la care speră să se poată exprima liber.

Plin de politie pe culoarele Palatului de justie din Paris.
Plin de politie pe culoarele Palatului de justie din Paris.
Image source: 
Vasile Damian

Au urmat apoi prezentările celorlalţi 13 acuzaţi prezenţi care s-au petrecut însă pe un ton mult mai sobru, fără niciun incident notabil. In fine, în cuvântul introductiv, preşedintele Jean-Louis Périès a calificat procesul drept unul «istoric, ieşit din comun. Mi se pare aşadar necesar să precizez că este foarte important să respectăm normele în vigoare şi în primul rând drepturile apărării» a insistat înaltul magistrat. «Sfidarea noastră este ca la acest proces să facem dreptate după regulile noastre cate există de secol» a insistat de partea sa într-un interviu acordat canalului BFM TV ministrul Justiţiei, Eric Dupond-Moretti.

Controale ca în aeroport la intrarea în zona "rosie" a procesului.
Controale ca în aeroport la intrarea în zona "rosie" a procesului.
Image source: 
Vasile Damian

In fine, o oră după debutul procesului a început apelul părţilor civile – 1765 la număr. 1750 sunt persoane fizice – victime, supravieţuitori sau familii de victime – iar 15 sunt persoane morale – asociaţii, restaurante, sala Bataclan, etc. Potrivit codului de procedură penală, avocaţii sunt cei care au venit, în ordine alfabetică, la bară ca să confirme că respectivii lor clienţi sunt parte civilă la acest proces. Confirmarea a aproape 1.800 de nume este însă o muncă titanică care va continua şi joi. Chiar dacă pentru unii – în speţă jurnaliştii – acest moment lung şi repetitiv poate părea plictisitor, pentru părţile civile el este plin de sens, este momentul în cvare li se recunoaşte juridic vorbind statutul de victimă. Astefl am avut totuşi ocazia să-l aud la bară pe avocatul Antoine Casubolo Ferro confirmând că Nicoleta şi Tatiana Pop – sora, respectiv fiica Lăcrămioarei – sunt părţi civile.

Intrarea în Palatul de Justitie rezervatà presei si avocatilor.
Intrarea în Palatul de Justitie rezervatà presei si avocatilor.
Image source: 
Vasile Damian

Profitând de faptul că unui alt deţinut i s-a făcut rău la proces, audienţa fiind suspendată pentru mai multe minute, Salah Abdeslam a revenit la atac la reluarea lucrărilor. «I s-a făcut rău din cauza condiţiilor de detenţie. Eu sunt de 6 ani tratat ca un câine. Aici e frumos, e aer condiţionat, ecrane plate dar acolo în spate, în celulă nu e aşa. Eu de 6 ani nu mă plâng însă de nimic pentru că ştiu că după moarte o să reînviu şi o să-mi daţi socoteală» îi ameninţă Salah Abdeslam pe membril curţii. «Nu suntem într-un tribunal ecleziastic, suntem într-un tribunal democratic» i-a răspuns cu acelaşi calm preşedintele.

Incà de dimineatà (audientele încep la 12:30) era coadà la intrarea presei si avocatilor.
Incà de dimineatà (audientele încep la 12:30) era coadà la intrarea presei si avocatilor.
Image source: 
Vasile Damian

O certitudine se impune după această primă zi de audienţă. Contrar a tot ce a arătat principalul acuzat de 6 ani încoace – adică un mutism cvasi-permanent - Salah Abdeslam pare decis să profite de tribuna judiciară pariziană pentru a se face auzit. Cu riscul asumat – poate chiar dorit - de a şoca şi mai mult asistenţa şi de a transforma procesul – programat să dureze mai bine de 8 luni - într-unul cât mai penibil şi dureros cu putinţă pentru părţile civile prezente.