Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Marine Le Pen: A treia candidatură prezidenţială

marine_le_pen_se_adreseaza_militantilor_formatiunii_rassemblement_national_12_septembrie_2021_frejus_in_var_sudul_frantei.

Marine Le Pen se adreseaza militantilor formatiunii Rassemblement national, 12 septembrie 2021, Fréjus, în Var, sudul Frantei.
Marine Le Pen se adreseaza militantilor formatiunii Rassemblement national, 12 septembrie 2021, Fréjus, în Var, sudul Frantei.
Image source: 
© Valery Hache, AFP

Marine Le Pen – de la Rassemblement national (RN) - şi-a lansat noua candidatură pentru alegerile prezidenţiale. Este a treia sa campanie electorală. Candidată la alegerile prezidenţiale din 2012, ea a ajuns pe locul 3 cu mai puţin de 18% din voturi. A candidat din nou în 2017, a ajuns în turul 2 şi a pierdut alegerile în faţa lui Emmanuel Macron.

În urmă cu doar câteva zile, ea a lăsat şefia partidului Rassemblement National pentru a se putea lansa în campania prezidenţială.

Ea şi-a lansat campania la Fréjus în Sudul Franţei, într-un meeting electoral în care , aşa cum a cerut ea, susţinătorii au venit fără mască sanitară şi fără paşaport sanitar.

« A venit vremea » - este sloganul scris pe pupitrul de la care şi-a lansat campania.

"Este acum ori niciodată", susţine candidata. «Există bătălii pe care nu avem dreptul să le pierdem, iar cele din 2022 sunt astfel. Pentru că nu avem dreptul să le pierdem, vom câştiga – s-a adresat Marine Le Pen alegătorilor care nu s-au prezentat la urne la ultimele alegeri, cele regionale.

Prezentându-se ca “preşedintele libertăţilor franceze”, ea propune “gratuitate pentru transportul feroviar pentru studenţi şi pentru tineri.

Marine Le Pen nu este de acord cu paşaportul sanitar pe motiv că ar aduce "o atingere disproporţionată a libertăţilor ", chiar dacă susţine că nu este împotriva vaccinării anti-Covid.

A denunţat «dictatura Uniunii Europene» şi promite că va scrie în Constituţie, după un referendum, «prioritizarea dreptului francez în faţa celui internaţional». "Deciziile internaţionale contrare unui principiu constituţional francez nu vor fi aplicate", a explicat candidata.

Promite, la început de octombrie, un proiect privind imigraţia, în care doreşte «infractorii francezi în închisoare iar pe străini în avion».