Procesul atentatelor din 13 noiembrie 2015: săptămâna a treia şi dilemele presei

Intr-un lung articol publicat zilele trecute sub titlul «Dilemele jurnaliştilor în faţa declaraţiilor lui Salah Abdeslam», ziarul Le Monde comenta dificultatea mediilor de informare – 141 acreditate la proces – de a-şi îndeplini misiunea. Cum să tratezi declaraţiile – zilnice şi provocatoare – ale principalului acuzat? Cât loc să le acorzi? Cum notează ziarul de seară, «este un adevărat caz de şcoală pentru jurnalişti în general şi în particular pentru cronicarii judiciari care retranscriu, uneori în direct, audienţele din sală».

Riscul este de a-i oferi lui Abdeslam o tribună pentru declaraţiile sale şocante. «In acelaşi timp, nu poţi ignora ce spune principalul acuzat. Déjà că vorbeşte încă din prima zi a procesului după ce de 6 ani a tăcut în faţa anchetatorilor, este un eveniment în sine» notează o jurnalistă de la RTL citată de Le Monde. Aşa am procedat dealfel şi noi la RFI. Din cele 19 articole publicate până acum pe tema procesului, în 3 dintre ele l-am citat încă din titlul pe cel care s-a descris din prima zi «combatant ISIS». Chestiunea este de a nu intra în jocul lui Abdeslam – care cu siguranţă a înţeles cât de căutate sunt cuvintele lui. Cu timpul, jurnaliştii ar trebui să nu mai reia tot ce spune acesta ci doar acele declaraţii care aduc un plus dezbaterilor şi, mai ales, desluşirii adevărului, scopul ultim al oricărui proces.

Misiunea jurnaliştiilor acreditaţi este însă îngreunată şi de interesul şi agitaţia de pe reţelele de socializare. Astfel, cronicara judiciară a radioului France Inter, de asemenea citată de Le Monde, este una dintre cele mai mari specialiste ale mesajelor live pe Twitter. Urmărind-o ai impresia că eşti în direct la proces. Această jurnalistă cu experienţă a publicat astfel în prima săptămână a procesului 140 de mesaje pe Twitter din care doar 4 preluau declaraţiile lui Salah Abdeslam. Or, aceste din urmă mesaje au fost de zece ori mai mult comentate sau preluate decât restul.

Ni se pune apoi problema, nouă jurnaliştilor, cum să-l descriem pe principalul acuzat şi ceea ce spune. In sânul grupului de reporteri de la RFI care acoperim acest proces, s-a iscat o discuţie încă din prima zi când colegii francezi au vorbit în jurnalul de ştiri despre «provocările» lui Abdeslam. Acelaşi termen – «provocări» - a fost utilizat şi de agenţia France Presse în timp cei noi, la RFI România, am descris în titlu «tonul provocator şi ameninţător» folosit de acuzat. Cu toţii avem probabil dificultăţi în a-l califica pe acest individ. Riscul este de a folosi contra lui cuvinte pe care nu le-am folosi vizavi de alţi acuzaţi, şi ei la urma urmei bănuiţi de acelaşi fapte şi pasibili de aceleaşi pedepse precum cea pe care o riscă Salah Abdeslam.

Intr-un interviu acordat colegilor francezi de la RFI, istoricul Thibault Guichard reaminteşte şi dificultăţile anchetatorilor chemaţi la bară ca să descrie primele constatări făcute la locul atentatelor. 5 dintre ei au depus astfel mărturie săptămâna trecută şi luni. In ciuda experienţei lor, şi ei au evocat «stupoarea» şi «scenele de război» descoperite în sala Bataclan şi pe terasele cafenelelor pariziene. In fine, s-a pus întrebarea folosirii sau nu a unor documente sensibile în timpul audienţei precum fotografii, înregistrări video sau audio.

Imagini video s-au arătat la acest proces foarte puţine. Mai exact 28 de secunde filmate cu un telefon mobil de un vecin care a asistat la atacul contra cafenelei La Belle Equipe, acolo unde s-au numărat printre cele 21 de victime şi românii Lăcrămioara Pop şi Ciprian Calciu. Tot în jur de 20-30 de secunde a durat şi sunetul difuzat la proces care fusese înregistrat în timpul atacului de la sala Bataclan, unde au fost ucişi 90 de oameni. Trebuie precizat că acolo, tot atacul – care a durat două ore şi jumătate – a fost înregistrat de magnetofonul unui spectator care probabil i-a dat start înainte de debutul concertului la care venise să asiste. In schimb, la acest proces nu s-a expus pe ecrane niciun corp neînsufleţit. Când a fost nevoie de explicaţii concrete, s-au privilegiat schiţele, desenele şi s-au afişat pe ecran numele victimelor.

La procesul atentatelor din ianuarie 2015 – de la revista satirică Charlie Hebdo şi de la magazinul Hyper Casher – curtea acceptase să arate în cursul audienţei fotografii cu corpurile neînsufleţite ale celor ucişi la sediul Charlie. O decizie criticată vehement atunci de o parte a presei care a evocat o profanare legală, un atac la adresa memoriei şi demnităţii celor dispăruţi.