Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Europa doreşte ca America să-i fie un partener şi nu un „frate mai mare”

capture_decran_2021-09-23_a_14.48.55.png

Preşedintele american Joe Biden şi preşedintele francez Emmanuel Macron în cursul reuniunii G7 din Anglia, iulie 2021.
Preşedintele american Joe Biden şi preşedintele francez Emmanuel Macron în cursul reuniunii G7 din Anglia, iulie 2021.
Image source: 
AP - Phil Nobl

După conversaţia telefonică dintre preşedintele francez Emmanuel Macron şi omologul său american Joe Biden, relaţiile dintre aliaţi par să se fi înscris pe o traiectorie constructivă, de întărire a încrederii. Partea bună a acestei crize dintre Paris şi Washington, declanşată de afacerea submarinelor, este că Europa s-a aliniat pe poziţia Franţei cerînd din partea americanilor o schimbare de stil în relaţiile transatlantice. De peste un deceniu centrul economic al lumii s-a deplasat, toată lumea ştie acest lucru, spre Asia şi zona oceanelor Pacific şi Indian. Uniunea Europeană are interese economice, şi deci strategice, în această regiune, şi în nici un caz nu înţelege să fie exclusă din ea.

Nu întîmplător deci europenii au făcut front comun cu preşedintele Emmanuel Macron pentru a-i semnala lui Joe Biden că regulile în acează zonă a lumii nu pot fi decretate de o singură putere. Si aceasta chiar dacă este legitimă asocierea Americii cu Australia şi cu Marea Britanie pentru contracararea tentaţiilor hegemonice ale Chinei. Europenii vor deci să fie asociaţi iniţiativelor americane în Asia, ceea ce a precizat şi responsabilul european cu politica externă, Josep Borrel, într-o întrevedere avută cu omologul său american Antony Blinken.

Lucrurile par în orice caz să se calmeze, ambasadorul Franţei în Statele Unite, Philippe Etienne, rechemat la Paris pentru consultări, se întoarce la Washington, preşedintele Emmanuel Macron se va vedea cu Joe Biden în Europa la sfîrşitul lunii octombrie, la alte nivele a fost relansat dialogul… Ceea ce nu înseamnă că europenii nu mai au mult de luptat pentru ca America să renunţe ma reflexele ei de „frate mai mare”. Expresia este utilizată într-un editorial publicat de revista Le Point. Europa doreşte ca America să-i fie un partener, nu un „frate mai mare” care să o ghideze continuu cu un aer de superioritate…

Europa s-a săturat de fapt, şi la est şi la vest, de acest tip de relaţie. Să ne amintim că ţările din estul Europei, după al doilea război mondial, s-au trezit cu un astfel de „frate” la Moscova. Timp de jumătate de secol, „marele frate de la Răsărit” a fost ghidul aşa-numitelor democraţii populare. Iar transpunerea modelului ideologic, economic, politic şi social al „fratelui mai mare” a provocat enorme drame în multe ţări est-europene, dar şi asiatice şi africane. Şi China, la un moment dat, după ce Mao a luat puterea, s-a întors spre „frate mai mare” care i-a trimis sute de consilieri ca să o înveţe cum să cooperativizeze agricultura şi să pună bazele industriei grele. China s-a scuturat destul de repede de „fratele ce mare”, dar abia după 1989 şi-a găsit drumul spre prosperitate (fără să-l găsească însă şi pe cel ducînd la libertate).

După dezastrele provocate de al doilea război mondial, America a fost, într-un fel, „fratele mai mare” al democraţiilor din vestul Europei. Americanii au reconstruit Europa occidentală datorită panului Marshall, tot ei i-au asigurat proiecţia datorită pactului Nord-Atlantic. Cei mai alergici în raport cu stilul adoptat de „frate mai mare de la Washington” au fost francezii, care la un moment dat, în 1966, la iniţiativa generalului De Gaulle, au ieşit chiar din Alianţa Atlantică.

Dacă după 1989 ţările din Estul Europei au scăpat de „frate mai mare” sovietic, cele din vest au continuat să se confrunte cu un fel de paternalism american greu de digerat şi cu un stil decizional contestat. Atîta vreme însă cît europenii nu vor investi masiv în propria lor apărare, pentru a devenit credibili din punct de vedere militar, umbra „fratelui mai mare” de la Washington va continua să-i apese şi uneori să-i irite.

Unii observatori consideră că acum este ocazia, pentru Franţa, să ia iniţiative pentru a-i determina pe europeni să se doteze cu o apărare autonomă şi performantă, complementară cu ceea ce oferă Alianţa Atlantică. În contextul în care Angela Merkel se retrage de pe scena politică germană, preşedintele francez Emmanuel Macron, dacă va fi reales în mai anul viitor, va deveni oarecum liderul Europei. O şansă suplimentară deci, pentru Europa, de a construi relaţii de la egal la egal cu Statele Unite, dat fiind că Macron pledează de multă vreme în acest sens. În ultimii 20 de ani americanii au comis suficiente erori pe plan internaţional, şi să ne gîndim doar la Irak şi la Afganistan, ca să renunţe la pretenţia de ghizi infailibili, mai ales că lume globală de azi este mai complicată decît cea a războiului rece, de ieri.