Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Statuia lui Napoleon de la Rouen vizată de „cancel culture”

rouen.jpg

Statuia ecvestră a lui Napoleon de la Rouen realizată de Vital Gabriel Dubray în 1865.
Statuia ecvestră a lui Napoleon de la Rouen realizată de Vital Gabriel Dubray în 1865.
Image source: 
Wikipedia

În Franţa a izbucnit o polemică în jurul unui proiect pe care l-a propus primarul oraşului Rouen, şi anume ca o statuie ecvestră a lui Napoleon să fie reatrasă din zona centrală. Istoricul francez Thierry Lentz, directorul Fundaţiei Napoleon, vede aici o nouă ilustrare a ceea ce numim cancel culture, cultura de anulare, curent venit din Statele Unite.

Într-un articol publicat în cotidianul Le Figaro, Thierry Lentz consideră că în contextul polemicii de la Rouen este lezat respectul faţă de istoria Franţei. Primarul socialist din acest oraş nu a vrut de fapt ca statuia lui Napoleon să fie efectiv aruncată la fiare vechi, ci să fie mutată într-o altă zonă iar în locul ei, chiar în faţa primăriei de fapt, să fie instalată o statuie nouă reprezentînd o figură feminină. El a evocat mai multe astfel de figuri, printre ele Gisèle Halimi, personalitate marcantă a feminismului francez, militantă pentru independenţa Algeriei în anii 70.

Istoricul Thierry Lentz nu are nimic împotriva unor statui care să omagieze la Rouen personalităţi feminine, cu condiţia ca ele să aibă o legătură cu oraşul. În ce-l priveşte pe Napoleon, el şi-a pus amprenta asupra oraşului din punct de vedere urbanistic şi economic, la ora la care era consul şi mai apoi împărat.

Statuia lui Napoleon din oraşul Rouen a fost inaugurată cu 150 de ani în urmă. Mai nou ea a fost retrasă pentru reparaţii. Unii localnici s-ar părea că nu o iubesc din motive legate de execuţie, capul lui Napoleon ar fi disproporţionat de mare în raport cu trupul…

Nu din acest motiv însă primarul din oraşul Rouen a vrut să se debaraseze de ea, ci sub presiunea unor radicali de stînga pe care îi are în consiliul municipal, iar aceştia doresc practic rescrierea istoriei Franţei. Iar lui Napoleon i se reproşează multe lucruri, printre altele faptul că ar fi reintrodus munca cu sclavi în colonii după ce Revoluţia franceză decretase abolirea sclaviei.  

Primarul oraşului Rouen nu a luat încă decizia finală privind statuia împăratului, el îşi propune să se consulte cu locuitorii, ceea ce ar urma să se producă prin internet la sfîrşitul anului. Un astfel de exerciţiu consultativ riscă însă, arată tot istoricul francez, să privilegieze nişte militanţi hiperactivi şi să ia prin suprindere „majoritatea tăcută” şi pasivă.

Faptul că peste tot în lume li s-au ridicat statui unor oameni care nu meritau acest lucru este o evidenţă. Si nu întîmplător uneori statuile sunt doborîte de pe soclurile lor. Curentul anulării născut în universităţile americane recurge însă uneori la metode expeditive discutabile, şi deseori el are cîştig de cauză întrucît majoritatea tace, timorată.