Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Atentatele din 13 noiembrie 2015: «Am văzut sute de corpuri pe jos care nu mişcau. Morţi, răniţi sau teferi dar speriaţi de moarte» - mărturia poliţistului care a intrat în sala Bataclan

20201113_120159.jpg

Intrarea în sala Bataclan, 13 noiembrie 2020.
Intrarea în sala Bataclan, 13 noiembrie 2020.
Image source: 
Vasile Damian

Marţi încep audierile părţilor civile – 1.800 la număr – în procesul atentatelor jihadiste de la Paris şi Saint-Denis din 13 noiembrie 2015. Au murit atunci la Stade de France, pe terasele cafenelelor şi în sala de spectacole Bataclan 130 de oameni, alţi 400 fiind răniţi. Printre cei dispăruţi s-au numărat şi doi români, Lăcrămioara Pop şi iubitul ei Ciprian Calciu, ucişi la terasa cafenelei La Belle Equipe din Paris. Până acum, în primele trei săptămâni ale procesului, la bară au depus mărturie o serie de specialişti şi oameni din forţele de ordine. Printre ei s-a numărat şi Christophe Molmy, fostul şef al Brigăzii de cercetare şi intervenţie (BRI), cel care cu oamenii săi a dat asaltul final contra teroriştilor de la Bataclan. Intr-un interviu acordat la RFI, fostul poliţist-şef descrie pentru început ce a văzut când a intrat în sala de spectacole, acolo unde aveau să fie ucişi 90 de spectatori.

Christophe MOLMY: «Odată ce am trecut de primele corpuri de la intrarea în sala de spectacole, penetrăm direct în sala propriu zisă. E un moment de stupoare care ne va rămâne întipărit în memorie. In afară de răniţi şi de morţi, era enorm de multă lume întinsă pe jos care nu mai mişca deloc. Deci prima noastră imagine sunt aceste sute de corpuri întinse care nu se mişcă. Asta pentru că în minutele precedente, de cum mişca unul, se trăgea în el. Deci nimeni nu mai mişca. In plus, după traumatismul pe care tocmai îl trăiseră, a vedea oameni mascaţi şi îmbracaţi în negru, înarmaţi cu puşti de asalt, intrând în sală, nu cred că a fost ceva de natură să-i calmeze. Ne-au trebuit aşadar câteva clipe ca să înţelegem unii şi alţii ce se întâmplă. Din fericire mai erau mulţi care nu erau răniţi. Apoi, a trebuit să verificăm locul, să ne asigurăm că nu mai era nimeni gata să se arunce în aer sau să tragă. După aceea am luat decizia să-i evacuăm întâi pe cei valizi. A fost dealtfel impresionant să-i vedem pe toţi aceştia ridicându-se deodată ca să iasă din sală.»

Reporter: Cum i-aţi scos din sală pe cei care mai erau teferi?

Ch.M: «Ostatecii care erau acolo puteau fi împărţiţi în două mari familii. Cei care erau grăbiţi să iasă de acolo, caz în care trebuia să ne ocupăm de ei. Când vezi pe cineva care vine în grabă spre tine şi care poate reprezenta un pericol, trebuie mai întâi să-l calmezi, să-i ceri să-şi ridice hainele, şamd. Acest lucru cere timp şi oamenii sunt foarte nervoşi, cu unii ne-a fost foarte greu. Apoi, îi ai pe cei care sunt complet dărâmaţi, catatonici, pe jos şi care nu mai mişcă. Trebuie deci să-i deosebeşti de răniţi sau de morţi, să-i ajuţi să se pună pe picioare. Toate astea au cerut timp.»

Reporter: Ce s-a întâmplat apoi până la asaltul contra celor doi terorişti refugiaţi la etajul sălii şi cu mulţi ostateci luaţi cu ei ?

Ch.M: «Am încercat mai întâi să luăm legătura cu teroriştii. Problema este că la început nu aveam decât o singură soluţie, aceea de a urla de după uşă. In cele din urmă am recuperat numărul de mobil al unuia dintre ostateci şi l-am comunicat negociatorilor. Aceştia – aceeaşi echipă, doi funcţionari cu experienţă plus o psiholoagă, care fuseseră şi la Hyper Casher, în ianuarie 2015 - au încercat să negocieze cu teroriştii. Imediat după primul contact, unul dintre negociatori mă sună ca să-mi spună că nu e nimic de făcut, că nu sunt speranţe nici să se predea, nici să elibereze ostatecii. E deci timpul să luăm decizii. Mie mi se pare că timpul joacă împotriva noastră: teroriştii o să obosească, sunt déjà foarte nervoşi şi, mai ales, nu putem controla nimic din ce se întâmplă după uşă. Teroriştii ne-au întrebat de asemenea dacă presa este prezentă. Nu vroiau să vorbească presei, vroiau doar să ştie dacă mass-mediile sunt prezente. Ne-am temut că, aşa cum s-a întâmplat dealtfel pe alte meleaguri, teroriştii nu aşteptau decât ca presa să fie prezentă pentru a se arunca în aer. Au fost deci momente foarte tensionate până în clipa când am realizat că cea mai puţin rea dintre soluţii este să lansăm asaltul contra lor.»

Reporter: Asalt care a fost dat puţin după miezul nopţii. Cum s-au petrecut exact lucrurile?

Ch.M: «La 12 şi 18 minute noaptea, în momentul în care unul dintre terorişti îl sună din nou pe unul dintre negociatori, nu aştept finalul apelului pentru că îmi spun că o să auzim aceleaşi lucruri de la el. Dau ordin să intrăm în acţiune, primul din coloană sparge uşa şi intră pe culoar în spatele unui scut mare din kevlar, botezat Ramses, de 1,80 m pe 60 cm şi greu de 180 kg, în aşa fel încât să protejeze coloana care îl urmează. Coloana intră deci şi ea pe acel culoar iar în primele momente ne-am ocupat de ostateci. Nu intri trăgând în tot ce mişcă, fără discernământ şi nu lansezi grenade când există ostateci la mijloc. Idea a fost deci de a înainta cât mai repede pentru a-i trece pe ostateci în spatele acestui scut şi tot aşa până la capătul din spate al coloanei. Avem deci un timp de 30-40 de secunde, poate un minut, în care coloana înaintează până în dreptul unei loje care se afla pe dreapta. Mai eliberăm vreo 12-15 ostateci reţinuţi în aceea lojă. In acel moment, operatorii intră cu adevărat în faza proactivă a asaltului, aruncă grenade. Unul din terorişti se îndreaptă spre coloană dar primul nostru om din coloană nu mai este ferit de scut pe care îl scăpase de sub control. Trebuie spus că în acel scut s-a tras un încărcător întreg de kalaşnikov iar unul dintre oamenii din coloană este grav rănit de ricoşeul unui glonţ. Impactul a fost atât de puternic încât acel glonţ care a ricoşat şi l-a atins doar la mână pe poliţist, l-a aruncat la pământ pe respectivul. De partea noastră, oam enii brigăzii de intervenţie, nu au tras decât 11 gloanţe contra teroriştilor. Primul glonţ tras de ai noştri este şi cel ucigător. In fapt, primul om din coloană, fără scut, continuă să înainteze şi la un moment dat întrezăreşte o umbră în fumul care era peste tot. Silueta care se desprinde ţine şi o armă în mână. Omul nostru trage şi îl răneşte pe terorist care, din fericire, cade pe jos. Dacă s-ar fi aruncat în aer când era în picioare, ar fi răspândit spre noi tot ce era în centura cu explozibili: buloane, bile, cuie, şamd. Cum cade însă pe jos, când se aruncă în aer, suflul pleacă spre plafon. Resimţim şi noi acest suflu dar niciun impact nu ne atinge coloana. Tot din cauza suflului, al doilea terorist este proiectat spre zid pe care se prelinge apoi până când ajunge    aşezat pe jos. Al doilea om al nostru din coloană îl vede apoi pe acest terorist cum îşi căuta buimac detonatorul şi decide să-l neutralizeze în legitimă apărare, să-l împuşte ca să evite o a doua deflagraţie. Aşa se termină faza asaltului contra teroriştilor.»

 
Atentatele din 13 noiembrie 2015: «Am văzut sute de corpuri pe jos care nu mişcau. Morţi, răniţi sau teferi dar speriaţi de moarte» - mărturia poliţistului care a intrat în sala Bataclan