
Special Paris
Taiwan nu se lasă impresionat de provocările militare chineze
taiwan.jpg

56 de avioane chinezeşti – un record – au traversat luni spaţiului aerian defensiv al insulei Taiwan. In ultimele 4 zile, numărul de încălcări ale acestui spaţiu se ridică la 148. Tot atâtea gesturi pe care Taipei le consideră ca o formă de război destinată să pună la încercare armata taiwaneză.
«Taiwan trebuie deci să rămână în alertă. China face tot mai multe excese» a declarat presei Su Tseng-Chang, premierul insulei. De partea ei, preşedinta taiwaneză Tsai Ing-Wen a spus că «dacă insula cade pe mâinile Chinei, acest lucru va avea consecinţe catastrofale pentru pacea din Asia». Lidera de la Taipei a promis că va face totul pentru a se apăra de un eventual atac chinezesc.
Reamintim că în timp ce China consideră Taiwan ca pe o provincie rebelă şi nu exclude utilizarea forţei pentru a o recupera, Taiwan se vrea independentă şi gata să-şi apere libertăţile şi democraţia.