Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Poliţişti municipali, în premieră la Paris

Anne Hidalgo, primàrita socialistà a Parisului, înmâneazà diplomele primilor politisti municipali.

Anne Hidalgo, primăriţa socialistă a Parisului, a dat startul desfăşurării pe străzile capitalei franceze a primilor poliţişti municipali. Ceremonia oficială a avut loc în faţa Primăriei. Pentru moment, vor fi desfăşuraţi în cele 20 de sectoare ale Parisului doar 154 de oameni dar pe termen mediu – peste 5 ani – primăriţa speră să recruteze şi formeze alţi 3.400.

„Iată o zi istorică pentru Paris, pentru pariziene şi parizieni. E însă mai ales o zi mare pentru Dvs, femeile şi bărbaţii care faceţi parte din noua poliţie municipală a Parisului” spunea Anne Hidalgo, primăriţa socialistă a Parisului, în momentul înmânării diplomelor de poliţişti acestor primi 154 de funcţionari municipali, deveniţi după nişte cursuri şi examene, „poliţişti municipali”.

Trebuie spus că Anne Hidalgo nu a fost întotdeauna favorabilă desfăşurării acestor forţe pe străzile capitalei franceze. După ani de dezbateri şi negocieri, primii poliţişti au ieşit aşadar să patruleze marţi. Ce a făcut-o pe primăriţă să-şi schimbe părerea, ne spune Nicolas Nordman, adjuntul însărcinat cu chestiunile de securitate. „Au fost atentatele dar şi nevoia de a avea forţe complementare celor desfăşurate de poliţia naţională pentru a realiza anumite misiuni. E nevoie de o poliţie de proximitate, o poliţie a vieţii cotidiene. Tinând cont de evoluţia oraşului, era nevoie să creăm această poliţie municipală”.

Misiunea acestor poliţişti a fost clasată în 4 „axe”: „Protecţia pietonilor”, „Securizarea străzilor”, „Impunerea respectării liniştii riveranilor” şi „Păstrarea curăţeniei oraşului”.

Unul dintre noii membri ai poliţiei municipale pariziene, fost funcţionar, afirmă că „pentru el, e o împlinire, o recunoaştere a valorii sale. Sunt deci extrem de mândru să fac parte din această primă promoţie a poliţiştilor municipali”.

Ca să îmbunătăţească „relaţia poliţist-cetăţean” şi pentru a stabili „o legătură de încredere”, Anne Hidalgo a anunţat şi creearea unui comitet de etică al poliţiei municipale ce va fi prezidat de Jacques Toubon, fostul Apărător al Drepturilor. In paralel, va lua naştere şi un Observator al liniştii publice.

Cum era de aşteptat, inaugurarea acestei noi forţe de ordine locale nu a fost pe placul opoziţiei municipale. In timp ce stânga se arăta îngrijorată de rolul noii poliţii dar şi de numărul scăzut de membri – „154 pentru un oraş ca Parisul e nimica toată” deplângeau ecologiştii – dreapta critica faptul că aceşti poliţişti municipali nu vor dispune de arme letale.

O viitoare nouă şcoală pariziană de securitate se va ocupa de formarea noilor membri. Până în 2026, termenul mandatului ei, Anne Hidalgo speră să angajeze 5.000 de agenţi de securitate din care 3.400 de poliţişti municipali.

 
Poliţişti municipali, în premieră pe străzile Parisului