Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Franţa: iel, un nou pronume personal în dicţionarul Robert, şi o nouă polemică

Definiţia pronumelui IEL în dicţionarul Robert.

În Franţa a izbucnit o polemică după ce dicţionarul online Robert a introdus în paginile sale un nou pronume personal, iel, destinat să desemneze persoane transsexuale sau care nu se identifică nici cu genul masculin şi nici cu genul feminin. Unii scriitori francezi denunţă această iniţiativă considerînd că este un fel de act de supunere în faţa curentului woke apărut în Statele Unite.

Dicţionarul Robert îşi îmbogăţeşte în fiecare an vocabularul, pentru că limba franceză evoluează. În cazul pronumelui personal iel, însă, recent adoptat, academicianul Jean-Marie Rouart consideră că avem de-a face cu un „virus de destructurare” a limbii.

Iel este o sinteză între il, echivalentul pronumelui el în româneşte, şi elle, echivalentul pronumelui ea. Cînd cineva deci nu se recunoaşte nici în il şi nici în elle poate recurge la noul pronume iel. Este ca şi cum, în româneşte, am face o sinteză între el şi ea, ceea ce ar putea da ela, sau poate eal.

Scriitorul Jean-Marie Rouart, care se exprimă în Le Figaro, este de părere că acest nou pronume personal, iel, vine din zona militantismului şi reprezintă simptomul unui „rău profund”. Citez din articolul său: „Trebuie oare limba franceză, pentru că ea este contestată fără încetare, să se plieze cu docilitate la toate aspiraţiile individuale şi ale unor categorii de oameni? Dorinţa de a introduce în limbă pronumele artificial iel, cum face dicţionarul Robert, este doar un exemplu al presiunii exercitate de militanţii scrierii inclusive.”

În Franţa scrierea inclusivă nu este acceptată de autorităţi, cel puţin nu în documentele oficiale, printre altele şi pentru faptul că textele ar deveni ilizibile. Cuvîntul les electeurs, de exemplu, în scrierea inclusivă ar deveni les electeur.rice.s. E ca şi cum în româneşte am spune alegător.oare.i. Scrierea inclusivă este promovată în Franţa de cercuri feministe care acuză limba franceză de sexism. Există, printre altele, o regulă dată deseori ca exemplu, şi anume că într-o frază cu substantive masculine şi feminine, la plural acordul se face după principiul masculinul are cîştig de cauză faţă de feminin. Ceea ceea ce se întîmplă şi în limba română. Întotdeauna spunem, de exemplu, fetiţa şi băiatul sunt frumoşi şi nicidecum fetiţa şi băiatul sunt frumoase.

Revenind însă la limba franceză, ea este acuzată de unele voci că ar fi rezultatul unei culturi patriarhale, şi că, prin urmare, ar trebuie remodelată pentru a deveni neutră. În general curentul woke încearcă să demonstreze că raporturile de dominaţie sunt profund ancorate în limbă, şi că ar trebui să dinamităm limbile pentru a scăpa de arhetipuri dominatoare.

Academicianul Jean-Marie Rouart nu neagă faptul că în decursul istoriei numeroase minorităţi au fost maltratate, marginalizate şi dispreţuite. În acelaşi timp, spune el, „O limbă ca şi apartenenţa la o ţară, este un bun comun. Pentru a beneficia de protecţia lor şi de avantajele pe care ni le procură trebuie să acceptăm să ne supunem legilor lor, regulilor lor, tradiţiilor lor, pentru că aceasta este condiţia unei înţelegeri colective”.

Jean-Marie Rouart mai vine cu un argument împotriva celor care vor să destructureze limba franceză: în decursul secolelor limba franceză a fost şi una a revendicărilor, a libertăţii… Regulile stricte ale limbii nu l-au împiedicat pe André Gide, de exemplu, să lupte pentru ca homosexualitatea să fie recunoscută ca o formă de normalitate, şi nici pe Simone de Beauvoir nu au împiedicat-o să fie feministă.

Orice revendicare se poate face în franceză fără să fie necesară destructurarea limbii, iar Franţa a fost întotdeauna în avangarda acestor libertăţi. Puţine ţări din lume asigură atîtea libertăţi ca Franţa, de ce ar fi nevoie deci ca să fie pusă în boxa acuzaţilor limba franceză, ca şi cum ar fi o piedică în faţa libertăţii?