Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


În context de pandemie, comerţul cu arme prosperă

ope-attacks-eu-guns_1_0.jpg

Sursa imaginii: 
Reuters

Marii producători de arme au prosperat în cursul acestei perioade de pandemie. Este ceea ce rezultă dintr-un raport al Institutului internaţional de cercetări în privinţa păcii bazat la Stockholm.

Ciudat cum criza economică provocată de pandemie nu a afectat două domenii foarte diferite între ele: industria luxului și industria armamentului... Nimeni nu pretende însă că trăim într-o lume logică și raţională. Fapt pus în lumină și de cifrele record legate de vînzările de arme pe anul trecut, în creștere de fapt de șase ani consecutiv.

Cifra de afaceri în acest sector este, pe anul 2020, de 531 de miliarde de dolari, ne informează Agenţia France Presse citînd raportul respectiv. Jumătate din această sumă le revine intreprinderilor americane de armament, campioni absoluţi ai sectorului.

În clasamentul mondial al intreprinderilor producătoare de arme, primele cinci locuri sunt ocupate de cinci giganţi americani.

Piaţa armelor este dominată în proporţie de 54 la sută de 41 de interprinderi americane, în proporţie de 21 la sută de 26 de interprinderi europene, în proporţie de 13 la sută de China și în proporţie de 5 la sută de Rusia.

Pe lista celor o sută de inteprinderi campioane în materie de armament mai figurează unele din Japonia, Coreea de Sud, Israel, India, Turcia, Polonia, Ucraina...

Pe planetă numeroase ţări și entităţi se înarmează deci masiv, în ciuda faptului că alte pericole pîndesc umanitatea, cum ar fi degradarea continuă a mediului înconjurător. Specialiștii spun că două sunt pericolele majore cu care se confruntă umanitatea: schimbările climaterice și armele nucleare. Nici una dintre ele nu pare să fie luată însă în serios de o planetă lipsită de inteligenţă colectivă.