Istoricul francez Thierry Wolton: victimele comunismului nu sunt prea „iubite” în Europa de Vest

Dosare speciale despre fostul URSS în cotidiene precum Libération sau Le Monde, diverse emisiuni pe posturi de televiziune cum ar fi ARTE… Numele URSS-ului revine ca o fantomă în acest final de an, iar pentru populaţia tînără din Europa Occidentală el nu înseamnă mai nimic și, în orice caz, nu provoacă angoase sau spaimă. Europa Occidentală a întreţinut mediatic spaima de fascism și de nazism, în timp ce comunismul apare mai degrabă ca o utopie nobilă care, din nefericire, nu a putut fi construită.

Istoricul Thierry Wolton observă acest lucru într-un articol publicat în Le Figaro și intitulat: „Treizeci de ani după moartea URSS-ului, victimele comunismului rămîn prea puţin iubite.“ Expresia în franceză este mai subtilă: les victimes du communisme restent mal-aimées. Cînd spui în franceză că unii membri ai societăţii sunt mal-aimés acest lucru înseamă de fapt că respectivii suferă întrucît sunt respinși afectiv de semenii lor. În același fel este respinsă de majoritatea intelectualilor din Vest ideea că atrocităţile comise de comunismul de stat ar fi comparabile cu cele comise de nazism.

Thierry Wolton este autorul unei monumentale istorii a comunismului în trei volume. Primul se initulează Călăii, al doilea se intiluează Victimele iar al treilea Complicii. Despre acești complici istoricul francez a scris pagini tulburătoare, mai precis despre partidele comuniste din vestul Europei care au ascultat orbește de Stalin, precum și despre sute și sute de artiști și intelectuali occidentali care nu au vrut să vadă ceea ce se întîmpla în Uniunea Sovietică, nu au crezut în existenţa Gulagului, nu au înţeles ce însemna puterea discreţionară a lui Stalin… Citez din articol:

„Tăcerea din jurul aniversării a treizeci de ani de la destrămarea Uniunii Sovietice poate fi pusă pe seama faptului că Vestul are o anumită problema colectivă de conștiinţă. Uniunea Sovietică și sateliţii ei au reușit multă vreme să-și ascundă spectaculosul eșec datorită orbirii voluntare de care au dat dovadă numeroși occidentali. Fără partidele comuniste ale ţărilor străine aflate la ordinele Moscovei și finanţate de URSS, fără militanţii lor docili care au servit drept cutie de rezonanţă a propagandei sovietice, acest imperiu al minciunii s-ar fi prăbușit poate mai repede.“

Această idee mi se pare importantă și luminoasă. Puţini intelectuali occidentali sunt astăzi capabili să spună „da, am fi putut salva vieţi omenești în URSS dacă nu ne-am fi lăsat atît de ușor orbiţi de propagandă.“ Sigur, au fost intelectuali care și-au făcut ulterior mea culpa, dar era prea tîrziu. Spiritul critic al Occidentului, cel puţin pînă la atacul lansat de Hitler împotriva URSS-ului, parcă s-a oprit la frontiera cu imperiul sovietic.

Thierry Wolton descrie pe zeci de pagini, în cel de-al treilea volum al trilogiei sale dedicată comunismlui, Complicii, cum străluciţi intelectual occidentali se lăsau manipulaţi în cursul viztelor organizate de poliţia politică sovietică, sau cum, alţii, se simţeau flataţi întrucît cărţile lor erau publicate în rusă și primeau distincţii și drepturi de autor din partea sovieticilor...

În Occident, există prea puţin inters pentru ca să rămînă vie memoria crimelor comise de comuniști și în numele comunismului. Iar în Rusia de astăzi, în mod sistematic, regimul încarnat de Putin împiedică acest lucru, și anume ca această memorie a crimelor să rămînă vie... Aceasta este o altă idee avansată de istoricul francez, care mai observă cum ia proporţii un alt fenomen: dorinţa de revanșă a Rusiei și a Chinei.

Democraţiile occidentale, cu excepţia Americii din anii cînd Ronald Reagan era președinte, nu au jucat practic nici un rol în procesul de dezintegrare, din interior, a comunismului, mai afirmă Thierry Wolton. Din această constatare bazată pe analiză istorică se naște însă o altă întrebare neliniștitoare: oare nu sunt pe cale și acum occidentalii să rămînă placizi în faţa celor două mari puteri totalitare care se reconstituie, Rusia și China?

Iată finalul articolului semnat de Thierry Wolton: „Doar fostele ţări comuniste din Europa de răsărit celebrează aniversarea a 30 de ani de la destrămarea URSS-ului, eveniment pe care restul Europei îl ignoră. Un zid al memoriei împarte în două  Vechiul Continent, sigur, mai puţin nociv decît fostul zid de la Berlin, dar care face ca Vestul să nu înţeleagă ce simte Estul și invers, iar efectele acestei neînţegeri reciproce apasă asupra Uniunii Europene.“