Interviu cu Virginie Symaniec – editoare independentă care își promovează cărţile în tîrgurile de Crăciun

M.V.: Am întîlnit-o pe Virginie Symaniec, pe 22 decembrie, la Montreuil, localitate din estul Parisului. Tîrgul de Crăciun de la Montreuil este unul strict local, la adăpost de turismul de masă. Virginie își amenajase standul într-un loc foarte bine plasat, practic în faţa primăriei, și își asuma același statut cu toţi ceilalţi producători și vînzători aflaţi la tîrg, cu cei care vindeau turtă dulce, vin fiert, jucării, obiecte de artizanat, bijuterii, clătite, și cîte și cîte altele, ca în preajma Crăciunului… Pentru a-și vinde cărţile, Virginie Symaniec nu mizează deci numai pe comenzile online sau pe librari, ea mi-a mărturisit că de multă vreme a adoptat această strategie, de a merge cu camioneta și de a-și desface „marfa“ în tîrguri și pieţe…

Virginie Symaniec: De șapte ani sunt prezentă în pieţele tematice. Primăvara în pieţele consacrate florilor pentru că îmi place să asociez cărţile cu florile. Consider că este frumos acest lucu. Iar iarna sunt prezentă la tîrgurile de Crăciun, în pieţele artizanilor creatori. Acestea sunt pieţele tematice pe care le putem frecventa în Franţa dacă ne consideram „producători“. Da, situaţia editorilor este foarte specială. N-aș spune că mă lupt cu coronavirusul, nu aceasta este marea mea preocupare deși ea există peste tot. Dar mă lupt cu criza pentru că lucrurile s-au schimbat foarte mult în ultimii doi ani. Trăim într-o lume care se repliază. Avem tot mai puţine posibilităţi în ce privește munca și am fost confruntaţi, în ultimii doi ani, chiar cu interdicţia de a munci, ceea ce este o noutate. Da, trebuie recuperat timpul pierdut, atît cît se poate, dar și cifra de afaceri trebuie recuperată, ceea ce este foarte complicat cînd avem tot mai puţine posibilităţi pentru a ne expune cărţile.

M.V.: Virginie Symaniec a încercat timp de mulţi ani să devină cercetătoare, fiind doctor în istorie, specialitatea ei este Republica belarusă. Ea are de altfel, dinspre tată, origini belaruse și vorbește limba belarusă. Competenţele ei lingvistice și cele legate de istoria Belarusă nu i-au deschis însă porţile universităţilor franceze, de unde decizia ei de a înfiinţa editura Le Ver à soie, la acea oră Virginie avea 45 de ani și a început ceva cu totul nou... Ea mi-a povestit ce se ascunde în spatele numelui ales pentru editura ei…

Virginie Symaniec: Probabil că veţi avea impresia că e ceva original, dar mie “viermele de mătase” îmi evoca regiune Ardèche. Deci îmi evocă sudul Franţei dar și figura bunicii mele din partea mamei care avea rădăcini în acea regiune. Bunica mea, în copilaria ei, cultiva viermi de mătase. Si cînd eram eu mică, bunica îmi povestea cum erau crescuţi viermii de mătase. Îmi povestea despre foșnetul pe care îl produceau viermii de mătase. Mi-au rămas în minte multe imagini de la ceea ce îmi povestea bunica, de exemplu despre cum erau hrăniţi viermii de mătase cu frunze de dud… Toate aceste povești m-au marcat și atunci cînd am decis să creez editura m-am gîndit la această femeie care a avut un rol foarte important în viaţa mea. Bunica avea o aură de lumină, era o fiinţă minunată, știa să facă de toate, așa, din nimic... Iar această manieră de a transforma lumea m-a marcat dar m-a și educat. Deci am vrut să-i aduc un omagiu și mi-am spus că acest nume de editură, Viermele de mătase, este un foarte frumos simbol…

M.V.: Lui Virginie Symaniec nu i-a fost ușor să lanseze editura și povestește toate aceste peripeţii într-o carte intitulată Barnum. Personal am citit cu enorm interes mărturiile ei de editor independent, și m-au impresionat peripeţiile ei din diverse regiuni ale Franţei unde se deplasează pentru saloane de carte regionale sau pentru a-și propune cărţile în pieţe, între un producător de vin și un producător de brînză, înfruntînd uneori ploaia și vîntul… Barnum înseamnă, în franceză, un cort pentru festivităţi. Virginie își expune cărţile editate într-un astfel de cort, de fapt, și pledează pentru ele considerîndu-le la fel de „vitale“ ca și hrana și băutura…  

Virginie Symaniec: Editura funcţionează din 2013. Am înregistrat-o ca intreprindere din 2011 dar am avut nevoie de doi ani ca să apară efectiv prima carte. Pentru că de fapt nu aveam un capital prea mare la început și reflectam mult la ce strategie să adopt. Nu mai făcusem niciodată așa ceva. Am avut deci nevoie de doi ani ca să găsesc soluţiile cele bune. Prima carte publicată este o traducere din maghiară, se numește Mamou, este scrisă de Angi Máté, scriitor maghiar din Transilvania, deci din România. Cartea a apărut pe 25 martie 2013. Pentru mine este foarte important să caut autori, să-i găsesc în literaturile străine pe care doresc să le pun faţă în faţă cu cea franceză sau occidentală… Consider că nu facem destul pentru aceaste literaturi aflate în exteriorul primului cerc, la Est. Uneori aceste cărţi parcă vin de pe planeta Marte. De fapt nu știm ce se scrie în estul Europei. Se traduce mult din engleză, din germană, din italiană, din spaniolă. Dar toate acele limbi din Est sunt considerate ca fiind minore, ceea ce mi se pare abuziv ca limbaj și ca atitudine. Cred că se scrie o mare literatură în aceste limbi. Si ar merita să știm mai multe despre aceste literaturi dar și despre societăţile care le-au produs și despre istoria lor, pentru că este vorba de fapt și despre istoria noastră...

M.V.: Editura Viermele de mătase – Le ver à soie, dispune de un site unde cititorul potenţial poate descoperi o multitudine de propuneri, cărţi pentru adulţi dar și cărţi pentru copii, ilustrate de artiști contemporani. Exisă o linie grafică foarte elegantă care unește toate aceste cărţi… Iar pentru perioada Crăciunului Virginie Symaniec a editat niște scurte poeme avînd înglobate în hîrtia tipografică diverse seminţe… Cititorii sunt invitaţi să înveţe poemul pe de rost iar seminţele să le pună într-un ghiveci, să le ude și să aștepe apoi să vadă ce crește din ele… Virginie mi-a povestit însă mai multe despre doi scriitori belaruși pe care i-a editat în franceză bineînţeles.

Virginie Symaniec: Am editat doi scriitori belaruși și sunt foare mîndră să-i pot promova. Iată Scrisori ale memoriei mele, de Hanna Krasnapiorka. Această carte este una dintre puţinele mărturii legate de perioada sovietică în Republica Belarus, despre ghetoul de la Minsk între 1941, cînd a fost creat, și 1943 cînd a fost distrus. Publicarea acestei cărţi a fost și o ocazie pentru pregătirea unei prefeţe semnată de specialiști în această regiune și în istoria ei. Mi-am propus să încercăm să vorbim despre Republica Belarus și despre fapte necunoscute. Cercetînd mai în profunzime în această regiune descoperim că între 1937 și 1953 doar în orașul Minsk au fost două milioane trei sute de mii de morţi. Iar despre cele întîmplate nu se spune niciodată nimic. Dar analiza faptelor ne-ar putea ajuta să înţelegem și ce se întîmplă astăzi... Pentru că există încă niște tabuuri, precum și o incapacitate de a privi adevărul în faţă. Ce s-a întîmplat de fapt în anii celui de-al doilea război mondial în Belarus? De ce această ţară nu este privită cu serenitate și este considerată ca fiind dincolo de frontiera Europei ca și cum nu ar fi europeană? Un al doilea scriitor belarus publicat de mine este Alhierd Bacharevic. El este, pentru mine, unul dintre marii autori contemporani din Republica Belarus, care scrie în limba belarusă. El are această particularitate de a fi bîlbîit, și a scris pe această temă. Dar mai ales a scris despre fascismul lingvistic în Belarus, iar acest lucru este cu totul excepţional. A scris despre cum este intrumentalizată limba pentru a menţine în mod constant un regim autoritar în această ţară. El tratează subiectul într-un roman cu dimensiune fantastică intitulat Copiii lui Alendrier.

M.V.: De la Virginie Symaniec, creatoarea editurii Le Ver à soie am cumpărat și eu mai multe cărţi, printre care una cu un titlu surprinzător: Les esprits moldaves voyagent-ils toujours en bus vers l'Ukraine ? (Spiritele moldovenești călătoresc întotdeauna cu autobuzul spre Ucraina?) scrisă de Vala Volkina… Si am cumpărat evident și un poem cu seminţe, aștept acum să văd ce va ieși din ele, o floare, o legumă sau cine știe ce altă plantă exotică…