Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Kazahstan: exerciţii de echilibrism geopolitic între Rusia, China și Turcia

kazahstan.jpg

Revolte în centrul fostei capitale, Almatî (Alma Ata), 5 ianuarie 2022
Revolte în centrul fostei capitale, Almatî (Alma Ata), 5 ianuarie 2022
Sursa imaginii: 
AP Photo/Vladimir Tretyakov

Franţa, care asigură în prezent președinţia Uniunii Europene, se alătură altor ţări occidentale și instituţii internaţionale cerînd încetarea violenţelor în Kazahstan. Evenimentele din Kazahstan sunt calificate de ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian ca fiind „extrem de îngrijorătoare“. Uniunea Europeană a încercat, în ultimele două decenii, să-și amplifice schimburile cu Kazahstanul într-un context în care această fostă republică sovietică a promovat o politică externă „pluri-vectorială“.

Franţa a fost una dintre primele ţări care a recunoscut independenţa Kazahstanului, în 1992, iar astăzi face parte dintre principalii cinci parteneri ai acestei ţări în materie de investiţii. Din 2008 schimburile economice ale Franţei cu Kazahstanul au depășit 52 de miliarde de dolari. Intreprinderile franceze sunt interesate de petrolul Kazahstanului, dar și de gaz metan și de uraniu. Potrivit unui bilanţ datînd de anul trecut, în jur de 170 de intreprinderi franceze sunt prezente în Kazahstan, printre ele nume sonore precum Total, Saint Gobain, Alstom, Danone…

Pe fondul acestor relaţii economice atît Franţa cît și Uniunea Europeană au preferat să „uite faptul“ că democraţia lasă de dorit în Kazahstan. Stabilitatea era prima grijă a europenilor, ori, în prezent, exact această stabilitate este pusă la grea încercare din cauza revoltelor populare. Probabil că trupele rusești vor pune capăt furiei populare, cum s-a întîmplat și în Republica Belarus...

În 2008 președintele de atunci al Franţei, Nicolas Sarkozy, a semnat cu omologul său de atunci din Kazahstan, redutabilul dictator Nursultan Nazarbaiev, un acord de partenriat strategic. Si Uniunea Europeană a închis ochii la stilul în care conducea Nazarbaiev, iar Kazahstanul a devenit primul stat din spaţiul post-sovietic care a prezidat OSCE-ul, Organizaţia pentru securitare și cooperare economică. Trebuie spus că această ţară, de cinci ori mai mare decît Franţa, dispune de un potenţial economic enorm, dar a încercat să joace și un rol diplomatic regional și chiar internaţional, de exemplu în contextul negocierilor duse pe marginea programului nuclear iranian. În ultimii 18 ani Kazahstanul s-a mai poziţionat ca un iniţiator al dialogului dentre civilizaţii și religii…   

De cînd s-a instalat la Palatul Elysée, și președintele Emmanuel Macron a încercat să strîngă relaţiile cu Kazahstanul și a semnat un acord cu succesorul lui Nazarbaiev, este vorba de Kassym-Jomart Tokaiev…

Cotidianul Le Monde a publicat recent o interesantă analiză despre cum a încercat Kazahstanul să scape în ultimul timp de o dublă presiune, cea venind dinspre Rusia și cea venind dinspre China. Kazahstanul a efectuat în consecinţă un viraj spre Turcia, și în decembrie anul trecut a semnat un acord de securitate cu Ankara. În 2021 Kazahstanul a achiziţionat drone și blindate fabricate de turci, ori nu trebuie să uităm că Turcia este o ţară membră a Alianţei Atlantice. Un alt acord de cooperare militară a fost semnat de Kazahstan cu Ialia, altă ţară membră a Alianţei Atlantice. Fără îndoială, Kazahstanul face parte din sfera de influenţă a Uniunii Sovietice, și de altfel est membru fondator al Organizaţiei tratatului de securitate colectivă, alianţă militară dominată de Moscova, după cum scrie Le Monde. În același timp, identitar și cultural vorbind, Kazahstanul este mai apropiat de Turcia, și a făcut parte din Imperiul Otoman.  

Minoritatea rusă din Kazahstan este numeroasă, ea reprezintă 19 la sută din populaţie. Dar restul populaţiei s-a simţit jignită cînd Vladimir Putin a declarat, la un moment dat, că înainte de 1991 nu exista nici un stat numit Kazahstan și că el ar fi un dar generos al poporului rus…

Le Monde semnalează și unele săgeţi otrăvite venind din presa chineză unde diverși comentatori teleghidaţi afirmă că teritoriul actual al Kazahstanului a aparţinut, istoric vorbind, Chinei.

Iată de ce liderii kazahi au încercat să contrabalanseze, prin alte parteneriate și cu un fel de chilibrism diplomatic, influenţa rusă și cea chineză. Președintele Tokaiev, de exemplu, nu a recunoscut anexarea Crimeii de către Rusia, dar nici nu vorbește despre acest subiect, după cum se preface că nu știe nimic despre soarta uigurilor din China, deși etnic vorbin kazahii sunt apropiaţi de uiguri.  

Evenimentele din Kazahstan, mai precis revolta cu caracter insurecţional declanșată de mărirea preţului la gaz, intervin la puţin timp după ce, la sfîrșitul anului trecut, ţara a sărbătorit 30 de ani de independenţă.  

Intervenţia soldaţilor ruși pentru stingerea acestui incendiu le lasă kazahilor probabil un gust amar, și aruncă o lumină negativă și asupra unui bilanţ de 30 de ani pe care liderii kazahi îl prezentau pe un ton triumfător.